Șase români se regăsesc în topul miliardarilor lumii înctocmit de Revista Forbes

forbes
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Şase români au reuşit să se claseze în topul miliardarilor lumii întocmit de prestigioasa revistă Forbes, cu o avere combinată de 10,6 miliarde de dolari.


Cel mai bogat român, conform acestui clasament este Daniel Dines, în vârstă de 52 de ani, CEO şi cofondator al companiei UiPath, ce activează în domeniul tehnologiei.

Daniel Dines se situează pe locul 1.238 în lista Forbes, având o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari. Absolvent al Universităţii Bucureşti, acesta locuieşte în prezent în New York şi a intrat în atenţia publicului în 2020. Averea sa a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii ani, atingând un vârf în 2021, anul listării companiei UiPath la bursa din New York, când a fost evaluată la 6 miliarde de dolari.


Pe locul al doilea în rândul miliardarilor români se află evident Ion Țiriac,

în vârstă de 84 de ani, cu o avere de 2,1 miliarde de dolari. Fost mare jucător de tenis, Țiriac şi-a construit imperiul financiar în domeniul bancar, al asigurărilor, imobiliar şi auto.


Locul al treilea și al patrulea în acest clasament sunt ocupate de Dragoş și Adrian Pavăl, fondatorii lanțului Dedeman

Locul trei este ocupat de Dragoș Pavăl, în vârstă de 57 de ani, cofondatorul lanţului de magazine Dedeman, cu o avere estimată la două miliarde de dolari.

Fratele său, Adrian Pavăl în vârstă de 55 de ani, ocupă locul al patrulea în acest clasament, cu o avere estimată la 1,4 miliarde de dolari.


Pe locul al cincilea se situează Ion Stoica, în vârstă de 59 de ani, cofondator şi preşedinte executiv al startup-ului de software Databricks, cu o avere de 1,2 miliarde de dolari.


Al şaselea român prezent în clasamentul Forbes este Matei Zaharia, în vârstă de 38 de ani, cofondator şi director de tehnologie al Databricks, cu o avere similară de 1,2 miliarde de dolari.

Aceste rezultate evidențiază contribuția semnificativă a antreprenorilor români la economia globală și confirmă potențialul lor în diverse domenii de activitate.


Sursă: Forbes


 

Categorie: Lifestyle
Etichete: forbes
Distribuie:
Articolul anterior
Prismatic Live la Pixel Timișoara
Articolul următor
„LA SOLUZIONE MIGLIORE / E MAI BINE AȘA”– Proiecție specială in memoriam CHRISTO JIVKOV la Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Salon Marem
ULTIMELE ȘTIRI

IPJ ARAD | 24 de ore de acțiuni de verificare a participanților la trafic pe două roți

0
Miercuri, 21 octombrie 2026, polițiștii din tot județul au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin promovarea vizibilității în trafic și respectarea regulilor de circulație de către participanții la trafic care utilizează vechicule cu 2 roți, precum și pietoni. Această activitate face parte dintr-un plan de acțiune cu aplicabilitate națională, ce se desfășoară pe tot parcursul lunii octombrie. Acțiunea de ieri a avut, în primul rând, un caracter preventiv. Au fost verificate 213 persoane care se deplasau cu bicicleta, 54 de persoane care se deplasau cu trotineta/trotinetă electrică, 23 de participanți la trafic care se deplasau cu mopedul și…

Matepolis | Un profesor de matematică a pus online, gratuit, lecții și subiecte de examen rezolvate pas cu pas

1 comentariu
În vacanța de toamnă (24 octombrie – 1 noiembrie), elevii au timp să recupereze materia sau să se pregătească pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. O resursă gratuită, în limba română, creată de un profesor de matematică, îi poate ajuta: Matepolis, o platformă cu lecții, exerciții și teste pentru cele 13 clase, de la pregătitoare la a XII-a, și cu subiectele oficiale de examen rezolvate pas cu pas. Ce este Matepolis și cui i se adresează Matepolis (matepolis.ro) este o platformă de matematică școlară construită după programele oficiale din România. Are 1.924 de lecții, organizate pe temele din programele oficiale, de…

Deținut din Penitenciarul Arad, găsit spânzurat în celulă

0
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, încarcerat la Penitenciarul Arad, unde executa o pedeapsă de 16 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, a fost găsit spânzurat în celula sa, marți seara, 20 octombrie. Acesta se afla în refuz de hrană și era cazat individual, într-o cameră de detenție separată. Trupul neînsuflețit a fost descoperit de personalul penitenciarului. Potrivit reprezentanților Penitenciarului Arad, incidentul s-a petrecut în jurul orei 21:45, când bărbatul, condamnat la 16 ani și 8 luni de închisoare pentru viol, și-a pus capăt vieții prin spânzurare. Bărbatul executase aproximativ 5 ani din…

Elev înjunghiat de un coleg, în baia unui colegiu din Pitești

0
Un elev de 15 ani a rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător (descris în unele surse ca fiind o macetă sau un cuțit) și a agresat fizic un altul, în dimineata zilei de 22 octombrie 2026, la Colegiul Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești. Incidentul s-a petrecut în prima pauză. Detalii despre incident Incidentul a izbucnit în incinta liceului, în zona băii, pe fondul unei stări conflictuale și a unor tensiuni mai vechi între adolescenți. Elevii implicați sunt în clasa a IX-a. Unul dintre elevi a suferit o plagă la nivelul antebrațului și a fost transportat de urgență la spital…

Amenzi pentru „dosarul cu șină” | Senatul a adoptat un proiect de lege care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice

0
În Senat a fost adoptat un proiect de lege care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de lege stabilește ca cetățenii să nu mai fie obligați să aducă documente pe care statul le are deja în propriile baze de date. Proiectul introduce și sancțiuni clare pentru funcționarii și conducătorii instituțiilor care ignoră obligațiile de digitalizare, cu amenzi ce pot ajunge până la 25.000 de lei. Proiectul legislativ adoptat de către senatori va fi transmis pentru vot final în Camera Deputaților. „Cetățenii nu trebuie să mai fie curieri între instituțiile statului! Prin proiectul L483/2026, inițiat de parlamentari liberali…

Arad MTB Trophy și Together Run Arad – două evenimente de succes care au adus împreună sute de participanți și numeroase familii

0
Asociația ACS Sport Competition a încheiat cu succes organizarea a două evenimente sportive importante pentru județul Arad: cea de-a VII-a ediție Arad MTB Trophy, desfășurată pe 3 octombrie 2026, la poalele Cetății Șiria, și prima ediție Together Run Arad, organizată pe 10 octombrie 2026, în municipiul Arad. Două weekenduri consecutive, sute de participanți, foarte mulți copii și o atmosferă deosebită  Dincolo de rezultatele sportive și de buna desfășurare a competițiilor, cea mai mare bucurie a organizatorilor a fost participarea copiilor cu vârste între 3 și 14 ani și a familiilor, într-un număr mult peste așteptările inițiale. Acest lucru a transformat…
unfollow society
DE LA ACELAȘI AUTOR

Cum învățăm să fim atenți într-o lume construită să ne distragă? Cinci specialiști au discutat despre educația în era digitală 

0
La masa rotundă „Economia atenției și dependența digitală în educație”, organizată de Asociația Doar Mâine, cinci specialiști din domeniul artei, educației și tehnologiei au încercat să răspundă unei întrebări care nu mai ține doar de timpul petrecut în fața ecranelor: cum învățăm să fim atenți într-un mediu construit să ne distragă? La un moment dat în timpul unei discuții despre tehnologie apare inevitabil și telefonul ca subiect. Cât timp stăm pe el? De ce verificăm o notificare fără să fi auzit vreuna? De ce deschidem o aplicație și, câteva minute mai târziu, ne trezim într-un loc complet diferit de cel…

Doi elevi arădeni prezintă proiectul ChronaCast la „<19 Shape your world!”, în Budapesta

0
Doi liceeni din Arad, David Boulean (clasa a X-a, Colegiul Național „Moise Nicoară”) și Santi Erick (clasa a X-a, Colegiul „Csiky Gergely”), și-au expus recent proiectul tehnologic la Budapesta, în cadrul evenimentului internațional „<19 Shape your world! 2025”. Evenimentul a avut loc între 9-11 ianuarie 2026. Cei doi au fost selectați de Asociația Doar Mâine din Arad în parteneriat cu Fundația C3 din Ungaria, organizații care fac parte din programul internațional Youth Exchange inițiat de Ars Electronica, Austria. ChronaCast: De la o problemă în pauze, la o soluție digitală Ideea proiectului, intitulat ChronaCast, s-a născut din nevoia practică a lui…

Vernisajul expoziției „trei rădăcini” de Fabian Gavrilescu, la habitat B1

0
Spațiul habitat B1 găzduiește, începând cu 21 noiembrie, ora 18:00, vernisajul expoziției „trei rădăcini”, semnată de artistul și arhitectul timișorean Fabian Gavrilescu. Proiectul reunește o serie de sculpturi generate digital și materializate prin modelare și imprimare 3D, care traduc trei dintre reperele definitorii ale Timișoarei în forme abstracte, simbolice și esențializate. Cele trei sculpturi sunt ancorate conceptual în: Canalul Bega – ca flux natural, ritm vital și continuitate urbană; Bastionul – ca memorie stratificată, arhivă materială și nucleu cultural; MECIPT – ca moștenire științifică și începutul limbajului digital în România. Prin geometrii generate algoritmic, aceste elemente sunt regândite ca expresii…

Schimb cultural | Două eleve din Arad au participat la Ars Electronica Festival, iar tineri din Austria și Ungaria au expus la Media Art Festival Arad

0
În această toamnă Nagy-Hera Miruna și Stănescu Maia Gabriela, eleve din Arad, au participat la Ars Electronica Festival din Linz, Austria, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate artei, tehnologiei și societății, în cadrul programului Youth Exchange, Create Your World. Participarea lor la festival a reprezentat premiul special oferit de Asociația Doar Mâine în cadrul concursului Media Art Prize – Only Tomorrow, un proiect prin care adolescenți din România sunt sprijiniți să descopere și să experimenteze arta media la nivel internațional. Experiența a avut loc în cadrul unui proiect de schimb de tineri organizat în parteneriat cu Asociația Doar…

Dangerous Bullets, trupa glam metal născută în camera unui apartament din Arad

0
În iarna anului 2022, la Arad, a luat naștere trupa Dangerous Bullets, un proiect muzical ce avea să-și contureze identitatea în jurul vocii și viziunii artistei Selen Crimson, fondatoarea și vocalista formației. Totul a pornit modest, „în camera mea, din pasiunea pentru muzică”, mărturisește Selen. Artista spune că a început să cânte la chitară acustică și voce de la doar cinci ani. A urmat o pauză, dar din 2018 a revenit la muzică iar în 2021 a învățat singură chitara electrică și basul. „Am ascultat mult black metal și apoi am trecut la glam metal. Inspirația o iau direct din…

Vernisajul expoziției Media Art Prize – Only Tomorrow, la Galeria Alfa

0
Sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 17:00, Galeria Alfa din Arad a găzduit vernisajul expoziției Media Art Prize –  Only Tomorrow, primul concurs de artă media dedicat adolescenților din Arad. Evenimentul a adus în fața publicului lucrările premiate în cadrul competiției și a fost deschis printr-un cuvânt introductiv al Laurian Popa, artist și conf. univ. la Facultatea de Design a UAV. Atmosfera de la deschidere a fost una interactivă, tinerii artiști având ocazia de a-și prezenta personal lucrările, realizând un tur ghidat al expoziției, unde au discutat cu publicul despre conceptele și tehnicile pe care le-au utilizat. Tot în cadrul…
GLR Car Wash
Articolul următor Conferința „Voievodate, comitate, vilaiet în spațiul mureșan medieval”: o incursiune în istorie, la Biblioteca Județeană Apasă aici pentru a citi
Secret Link