Lolek îl contrazice pe Bolek

lolek îl contrazice pe bolek
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.
Lucrările la Stadionul Municipal „Francisc Neumann” (UTA) sunt de 12 ani subiect în spațiul public 
Opinia publică, suporterii, specialiștii de pe tușă, jurnaliștii și orice arădean care gândește singur și filtrează onest ceea ce se vede cu ochiul liber, au sesizat de-a lungul timpului numeroase probleme structurale și funcționale ale arenei.
Evident, singurul pe contrasens și pe acest subiect a fost, de fiecare dată, Gheorghe Falcă. 

Din 2013, de când s-a semnat cu Tehnodomus contractul de lucrări pentru modernizarea Stadionului, o ține langa cu „cele mai ridicate standarde” („Este o promisiune care ( n.red. pentru cititorii pretențioși, „pe care”) am făcut-o arădenilor și o îndeplinim: vom avea un stadion la cele mai ridicate standarde. Municipalitatea a demonstrat că investește în infrastructura sportivă” – declara Gheorghe Falcă, în 20.12.2013.).

Și de atunci, cu fiecare prilej electoral sau nu, a continuat delirul și sarabanda de minciuni, în ciuda faptului că era plin spațiul public de imagini și de filmări live cum plouă în vestiare, cum sistemul de canalizare este praf, cum gazonul este vai de mama lui, cum multe altele… Și minciunile lui au fost însușite și de acoliții lui, inclusiv de Sergiu Bîlcea de-a lungul timpului.

Caracteristica mincinoșilor este că uită ce mint

Ei bine, nu mai departe de joi, 10 februarie, într-o conferință de presă, Sergiu Bîlcea era setat pe „Îmbunătățiri la stadionul UTA necesare pentru cinci direcții: refacerea gazonului în așa fel încât să fie funcțional din ianuarie până în decembrie, lucrări la sistemul de canalizare pentru a rezolva problema infiltrațiilor, investiții pentru a îmbunătăți instalația electrică, aducerea în standarde a instalației de sonorizare și îmbunătățiri la panoul de control pentru transmisiunile televizate, sistem de ventilație la tribuna oficială, o condiție pentru omologare.”

Adică, fix invers față de propriile sale declarații făcute de-a lungul timpului și fix invers față de declarațiile lui Gheorghe Falcă dintotdeauna. Adică, pe scurt, „stadionul care îndeplinește cele mai ridicate standarde” de fapt „nu îndeplinește cele mai ridicate standarde”. Și asta după 12 ani și zeci de milioane de euro risipite…

Dar ne-am liniștit după lecturarea comunicatului de presă de mai jos, pentru că „echipa PNL a hotărât să asigure îmbunătățiri la stadionul UTA pentru a intra în circuitul internațional.” – și noi știm că dacă echipa PNL își propune să bage mâna în borcanul cu miere, va băga mâna în borcanul cu miere…
Sergiu Bîlcea, 10.02.2022: „Trebuie să aducem stadionul UTA la standarde internaționale”
Alocarea fondurilor pentru bazele sportive a fost unul dintre subiectele abordate în conferința de presă a PNL Arad de astăzi.
Președintele organizației municipale, Sergiu Bîlcea a prezentat investițiile în infrastructura sportivă.
„Echipa PNL a hotărât să asigure îmbunătățiri la stadionul UTA pentru a intra în circuitul internațional. Am înțeles poziția funcționarilor din Primărie, nu putem să punem lucrările necesare la capitolul reparații, trebuie să începem cu studiile, necesare pentru cinci direcții: refacerea gazonului în așa fel încât să fie funcțional din ianuarie până în decembrie, lucrări la sistemul de canalizare pentru a rezolva problema infiltrațiilor, investiții pentru a îmbunătăți instalația electrică, aducerea în standarde a instalației de sonorizare și îmbunătățiri la panoul de control pentru transmisiunile televizate, sistem de ventilație la tribuna oficială, o condiție pentru omologare.
Toate aceste studii au primit finanțare în bugetul din acest an. Nu ne oprim la stadion, alocăm fonduri pentru studiile necesare construirii bazei sportive în zona Subcetate, reparații capitale la pista de atletism la stadionul Gloria, reabilitarea Clubului Voința, pentru că este o emblemă a orașului și o ramură de sport pe care o susținem pe Malul Mureșului și pentru instalația de irigație pentru bazele sportive Sânicolau și ICRTI”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Acesta a reamintit că în cursul acestei săptămâni a avut, alături de deputatul UDMR Peter Farago, o întâlnire cu ministrul sportului Carol Eduard Novak. Ministrul va fi prezent la Arad în data de 3 martie, pentru a evalua la fața locului nevoia de investiții în bazinul de înot Delfinul și
Sala Polivalentă.

10.02.2022 Departamentul de Comunicare al PNL Arad

Articole asociate:

Regenerarea urbană față cu Furtuna la Arad: Ploaia de azi a inundat Stadionul UTA și Teatrul

[ACTUALIZARE] Pentru „Refacerea documentației obiectivului Mărirea capacității peluzelor Stadionului UTA” trebuie să-i mulțumim domnului Dorin „STACONS” STANCA”. În viziunea Primăriei Arad, „nimeni nu a greșit, nimeni nu-i vinovat înafară de legislație și CLIMĂ”

BATJOCURĂ de birocrați incompetenți: SUPORTERII UTA își manifestă punctual scepticismul față de calitatea lucrărilor la STADION – iar PRIMĂRIA le răspunde cu MINCIUNI populist-electorale cu eticheta „informații corecte”

Categorie: Pamflete
Etichete: deputatul Sergiu Bîlcea, Gheorghe Falca, preşedintele PNL Municipiul Arad., stadion Francisc Neuman, UTA Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Marele Forțiuosu și rolul ciupercilor în arta creștină
Articolul următor
Ce mai face ISFAN? DĂ CLASĂ! La nici un an de când PROCURORII L-AU SCĂPAT DE PUȘCĂRIE pentru „fals de identitate” și „uzurpare de calități oficiale”, tânărului GURU care a uimit Aradul I-A RODIT SMOCHINUL și s-a mutat pe nișa „ajutat mame cu copii refugiate din Ucraina”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…

VIDEO Tânăr prins la Nădlac, într-un autocar, cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania

0
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Arad după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce introducea în țară peste 7 kilograme de canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost descoperite în seara de 12 octombrie 2026, bărbatul fiind pasager al unui autocar care circula pe ruta Spania – România. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv de Tribunalul Arad, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri de risc.  „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul  Inspectoratului Teritorial…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…

NOBEL 2026 | LITERATURĂ | Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson – pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”

0
Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2026, potrivit anunțului făcut joi de Academia Suedeză. Distincția i-a fost acordată pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”, care a reușit să creeze forme noi de expresie literară printr-un dialog permanent cu tradiția clasică. Născută la Toronto în 1950, Anne Carson este recunoscută pe plan internațional pentru activitatea sa de poetă, cercetătoare a culturii clasice și traducătoare din greaca veche. De-a lungul carierei a combinat literatura, filologia și studiile clasice, devenind una dintre cele mai originale voci ale literaturii contemporane. Academia Suedeză a subliniat că…

VIDEO Campanie gratuită de screening pentru cancerul de sân, la Arad | Centrul MamoCare dă startul testărilor din 12 octombrie

0
Joi, 8 octombrie, ora 14:00, în Sala Senatului a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a avut loc o conferință de presă dedicată Centrului de testare MamoCare și importanței prevenției și depistării cancerului de sân. La conferința de presă au participat, în calitate de partenere în cadrul acestei campanii preventive: Deputat PNL Arad Geanina Pistru – Membru în Comisia de Sănătate și Familie Prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci – Medic primar hematolog & Rectorul UVVG Dr. Ramona Cristina Putin – Medic Primar Radiologie și Imagistică Medicală Au fost prezentate informații despre rolul Centrului MamoCare, direcțiile de dezvoltare…

Actualizare 1 DREPT LA REPLICĂ al președintei PNL Felnac, Andreea Emilia Bocșe, în scandalul vizând funcția de director al școlii

2 comentarii
ACTUALIZARE, 08 octombrie |  DREPT LA REPLICĂ   „Subsemnata, Andreea Emilia Bocșe, președinta PNL Felnac, solicit publicarea prezentului drept la replică în legătură cu articolul intitulat „Ghid: Cum devii directoare de școală dacă ești din PNL?”, publicat de Critic Arad. Consider necesar să clarific o serie de informații prezentate în articol, care sunt inexacte și creează o imagine eronată asupra situației. NU am solicitat funcția de director al școlii. Întrucât contractul  de management educațional  al actualei doamne director, obținut în urma concursului, urma să înceteze de drept la data de 6 octombrie, în situația creată de vacantarea postului ,  am…
unfollow society
Articolul următor „Tun” de 20.000 de mii de lei dat de un hoț din Lipova la o casă din municipiu – recuperat în mare parte de polițiștii de la B.I.C. Apasă aici pentru a citi
Secret Link