Curs intensiv despre IPOCRIZIE, AUTOSUFICIENȚĂ, NARCISISM, SINDROMUL DEMIURGULUI și alte boli politice
Nu se putea altfel în trafic: 344 de sancțiuni contravenționale, 2 dosare penale, 21 de permise de conducere reținute și retrase 10 certificate de înmatriculare
„Sâmbăta în familie”: ordine de protecție provizorii pe numele a doi bărbați care și-au agresat soțiile. Unul a fost reținut pentru 24 de ore
Trei evenimente culturale de neratat la UVT: Cristian Tudor Popescu, Doru Căstăian și spectacol stradal de poezie
[ACTUALIZARE] Flagrantul „Buzatu”. DNA a dat publicității imagini extinse ale momentului în care președintele CJ Vaslui a fost prins luând mită
Pascal Bruckner, nume de referință în lumea literaturii și esteticii europene, vine la Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara vă invită să participați la Noaptea Cercetătorilor – ediția 2023, organizată sub genericul „U*NIGHT”
Eterna problemă și prilej de dispute între părinți: „Pe luna septembrie să achităm fiecare suma de 100 de lei pentru achiziționarea consumabilelor și celor necesare copiilor, urmând ca din octombrie să contribuim lunar cu câte 50 de lei”
RAPORTUL SINTEZĂ al comisiei de verificare a modului în care s-au scurs BANII PUBLICI prin Clubul Sportiv „Crișul” la Primăria Chișineu-Criș scoate la iveală NEREGULI PENALE [DOCUMENTUL INTEGRAL + FACTURI / CHITANȚE]10 septembrie 2020Radu Pandelea În judeţul Arad, Gheorghe Burdan, primar al oraşului Chişineu Criş din 9 februarie 1992, este, la cei 83 spre…