Programul oficial al Underground Festival 2025 a fost actualizat și este disponibil publicului

Programul oficial al Underground Festival 2025 a fost actualizat și este disponibil publicului

[COMUNICAT DE PRESĂ] Cu entuziasm anunțăm că programul complet și actualizat al Underground Festival 2025 este acum disponibil! Ediția de anul acesta aduce împreună spectacole curajoase, artiști din țară și din străinătate, dar și locații neconvenționale care transformă Aradul într-o scenă vibrantă a teatrului contemporan. În perioada 20–29 iunie 2025, publicul este invitat să participe la peste 30 de spectacole programate în locații precum: Club Flex, Teatrul Vechi, Teatrul de Marionete, Parcul Reconcilierii, Piața Catedralei, Celălalt Teatru, La Băncuțe sau chiar într-un tramvai reimaginat scenic. Actualizarea programului reflectă ultimele confirmări și sincronizări tehnice, iar în curând va fi disponibil…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (23)

Nimic nu e nou sub soare, iar toate marile greșeli se repetă ciclic, doar actorii se schimbă. Un adevăr rostit încă de Anacharsis în secolul al VI-lea î.Hr cum că „E de mirare că la greci înțelepții dau sfaturile, iar proștii hotărăsc” este la fel de valabil și cu peste două milenii și jumătate mai târziu.
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (18)

Motto: Avem trecut glorios și viitor de aur. Doar prezentul ne lipsește mereu. De data asta, doar câteva gânduri în legătură cu ultimele știri din partea cealaltă a gardului care ne desparte de Mâncătorii de Banane. Satisfacția este cu atât mai mare, cu cât, de obicei, evenimente ca acelea de azi ar putea să se precipite tot mai mult, asemenea efectului domino. Se pare că totuși, așa cum am sperat, nu am povestit de pomană mașinațiunile realizate cu sârg pentru distrugerea Teatrului Hirschl, la fel cum s-au pus la pământ industria Municipiului Second Hand. Mai Marele Mâncător de Banane…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (17)

 Motto: Avem trecut glorios și viitor de aur. Doar prezentul ne lipsește mereu. Cronica (foarte) dramatică: „Cultura în Casa de Cultură a Municipiul Second Hand, tragedie în trei acte și un epilog” Prolog: După cum se știe, în orice țară bananieră unii consumă miezul bananelor și cei mulți stau încolonați după gard pentru a aplauda cu entuziasm în timp ce culeg cojile. De atâta îngurgitat banane, șefii se plictisesc și au idei. După gard, în timp ce culeg cojile, cei mulți stau încolonați pentru a le aplauda cu entuziasm aberațiile. De se întâmplă ca de după gard să nu…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (16)

 Motto: Avem trecut glorios și viitor de aur. Doar prezentul ne lipsește mereu. După cum bine se știe, într-o țară bananieră democrată, șefii mănâncă bananele, iar populația se uită de după gard și adună cojile (ca să nu alunece pe ele). Democrația permite ca, în timp ce adună cojile, iubitul electorat să ceară ce vrea el, fără ca șefii numiți ori parveniți prin concursuri cu dedicație să se supere. Ei ascultă cu atenție și procedează cum îi duce capul și cum îi duc interesele. De pildă, mii de cetățeni nu sunt de acord cu legea nouă a educației, așa…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (15)

 Motto: Avem trecut glorios și viitor de aur. Doar prezentul ne lipsește mereu. Pentru Teatrul Vechi, primarul Bibarț n-a avut 200.000 de euro. Noi i-am găsit, dar deocamdată nu avem cu cine trata pentru a-l cumpăra. Municipiului Second Hand i-a fost planificată decăderea de mulți ani. Îmi aduc aminte că prin 1995, s-a încercat ca trenurile internaționale să nu mai oprească între Deva și Curtici și doar reacția societății civile și în primul rând a Intersat TV au oprit ca gara să devină doar o haltă pentru navetiști. Așa cum țara bananieră nu are loc în Schengen, s-a vrut…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (14)

 Motto: Avem trecut glorios și viitor de aur. Doar prezentul ne lipsește mereu. Pentru că într-o țară bananieră nu se face cu adevărat politică, ci doar se desfășoară o aprigă și neîncetată luptă pentru putere (pentru puterea de a profita cât mai mult de poziția cucerită), aparențele cer ca liderii să joace totuși spectacolul democrației. Și în (încă) municipiul Second Hand, cei cocoțați în fruntea bucatelor fac tot ce vor, vorba reclamei, „pentru că pot”. Actualul primar, ajuns la cel mai mic scor de popularitate, pare un campion al sifonării banilor publici. Și chiar dacă se spune că nu…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (10)

În data de 8 august a avut loc o discuție publică privind „Strategia culturală a județului Arad 2021 – 2027”. Întrucât doritorilor de a interveni în dezbateri li s-au acordat numai 5 minute, am abordat doar două subiecte, urmând ca restul opiniilor mele să le exprim prin presă. Cele două subiecte s-au referit la viața culturală din comunele județului și, bineînțeles soarta Teatrului Vechi pentru care s-au născut noi oportunități de a redeveni al Aradului și de a-și valorifica menirea. Dar despre Teatrul Vechi, (Teatrul Hirschl) voi reveni în corespondența următoare. Cine urmează drumurile județului în căutarea unei vieți…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (9)     

În plimbarea mea prin țara bananieră, am pomenit, data trecută, despre un minister care nu există decât pe hârtie și pe statele de salar ale unui număr de amploiați. Întrucât nu are la ce tăia  panglici și să se fotografieze, ministrul de resort nu se imortalizează nici în fața numeroaselor monumente istorice lăsate în paragină, deși i-ar sta excelent într-un costum asortat, de exemplu, în fața Teatrului Vechi din municipiul Second Hand. În anonimatul său perfect, ministrul zis „al culturii” este un personaj care nu trebuie să se teamă că ar putea fi revocat: cum să revoci ceva ce…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (8)   

Țările bananiere, mai ales dacă se află pe itinerarul drumurilor comerciale, preiau de la cei ce le tranzitează elementele cele mai vizibile a ceea ce cred ei că reprezintă civilizația. Printre altele, tipurile de organizare, chiar dacă numai denumirile. De pildă, ministerele. Astăzi am dat acolo de ceva numit „Ministerul Culturii”. Până nu de mult, mi s-a explicat, acel ceva se numea Ministerul Culturii și Identității Naționale, dar ultima parte a fost anulată ca nu cumva să se simtă discriminați cei doi bărbați din Insulele Guru Guru nimeriți pe la noi. Acum se cere  să se renunțe și la…
0
amintiri dintr-o țară bananieră (2)

Amintiri dintr-o țară bananieră (2)     

  Moto:  Avem trecut glorios și viitor de aur. Doar prezentul ne lipsește mereu. Vrând, nevrând, va trebui să întrerup periplul abia început prin Orașul Second Hand, pentru că întotdeauna autoritățile locale ne-o iau înainte cu noi și noi surprize. Așa că mă întorc la Teatrul Hirschl: după ce, alături de mii de arădeni, domnii Bâlcea, Cheșa, Faur și chiar și Bibarț au declarat ferm că Teatrul Vechi trebuie să fie recuperat drept reper al culturii naționale, după ce s-a inițiat și proiectul ca fosta clădire Marta să devină un muzeu al tehnicii, Teatrul Hirschl a trecut printr-un labirint…
0
salvați teatrul vechi! (o propunere)

Scrisoare deschisă către Consilierii Municipali ai Aradului

    Stimate Doamne, stimați Domni, După cum se știe, la începutul anului 2021, un grup de inițiativă din societatea civilă a început o campanie de conștientizare a oficialilor arădeni în legătură cu situația Teatrului Vechi, jalon important al devenirii culturale locale, dar și naționale. După ce, de peste o jumătate de veac, clădirea din centrul urbei a fost lăsată de izbeliște, a apărut, pe surse, știrea cum că ar exista intenția de a se ridica un bloc pe acel spațiu, iar proiectul tehnic ar fi fost deja pregătit. Fiind vorba despre un monument istoric, neputându-se intra în construcție…
0
teatrul vechi

Teatrul vechi, raport de etapă

  1. Ce a fost. Cu peste două secole în urmă, Iakob Hirschl a donat un edificiu cu sală de spectacole și casa alăturară comunității Aradului, indiferent de etnie. Nu voi reitera valoarea de simbol a Teatrului Vechi, voi aminti doar că este, alături de Teatrul Eminescu din Oravița, prima clădire de spectacole de pe teritoriul actual al României, că aici s-au perindat trupe de actori și personalități culturale din țară și din străinătate, că aici a funcționat și unul dintre primele cinematografe până în 1966. De atunci, de peste 55 de ani (!), autoritățile locale s-au arătat total…
0
ora adevărului pentru teatrul vechi

Vremea faptelor

  Așa cum am spus după întâlnirea de la Consiliul Municipal în legătură cu redarea Teatrului Vechi arădenilor, vremea interminabilelor discuții a trecut, fiind nevoie ca vorbele să se concretizeze în fapte. Ceea ce nu am știut atunci, la 22 octombrie, a fost că edificiul în cauză a fost deja vândut de patru zile! Pentru că este de neimaginat că Primăria n-a știut acest lucru când a fost organizată dezbaterea publică, nu putem decât să ne întrebăm până unde merge batjocura autorităților? Adică discuți civilizat, reconfirmi interesul municipiului pentru salvarea Teatrului Hirschl drept un jalon al devenirii culturale, propui…
0
salvați teatrul vechi! (o propunere)

Lupta pentru TEATRUL VECHI scoate în evidență cine iubește cu adevărat CULTURA și ARADUL!

  Iată că emulația pornită de societatea civilă în jurul reabilitări Teatrului Vechi a reușit să reizbucnească și în viața politică. În ultimele zile, consilierii municipali ai opoziției locale au propus soluții concrete pentru cumpărarea clădirii, înainte ca aceasta să fie ajutată să se prăbușească. Dar ce s-a întâmplat din luna martie, când într-o ședință a Consiliului Municipal, consilierii liberali au lipsit pentru ca amendamentul pentru achiziționarea edificiului să nu poată fi votat? Grupul de inițiativă civilă a trebuit să caute și să inventeze alte soluții, încercând să creeze o masă critică suficientă pentru a obliga autoritățile să intervină.…
1 comentariu
UVVG
Bodyguard Elite
Salon Marem
Marketing Arad, Branding Arad
Salon Marem
Secret Link