Kevin Chesser este un scriitor și muzician din West Virginia. A publicat în 2023 volumul de poeme în proză: Relief of My Symptoms, la Ghost Palace Press. Scrie poezie și haibun. Haibun-ul este o categorie literară „prosimetrică” japoneză, care îmbină proza cu haiku-ul. Haibun-ul poate avea o tematică amplă, incluzând genuri diverse, precum autobiografia, jurnalul, eseul, poezia în proză, nuvela și jurnalul de călătorie.
I.
Viața asta e ca o încăpere. Dacă miști câte ceva în ea, devine mai întunecată.
Am evitat să-i spun Vechiului meu Prieten despre Noul meu Prieten. Noul meu
Prieten a apărut într-un moment important. Nu vreau să-l hrănesc cu propria
mea moarte. Ce zici de asta? Vechiul meu Prieten e încă strălucitor și mic, la fel
ca în copilărie. Eu nu sunt. Noul meu Prieten e într-o pasă și mai proastă decât
mine. Îmi amintește de un șopron ponosit fără unelte în el. Vechiul meu Prieten
are glasul unei păsări cântătoare. Nu pot suporta păsările și darurile lor. Și datul
din aripi.
Par lucrurile mai întunecate?
Casa mea e plină de corbi, dar nu și
de coroane funerare. Aș fi putut să jur.
În aer, toată lumea e
la dispoziția ta. Dar aici jos…
II.
Noul meu Prieten se îneacă în mâncare. Tot timpul. Are o tulburare, ori o boală.
Consultăm un doctor în această privință. Ne întâlnim cu doctorul pe o pajiște
lângă autostradă. El nu e tocmai un doctor, dar nu poți spune nici că nu e unul.
Noul meu Prieten îi spune doctorului ce probleme are. Doctorul îl trântește la
pământ, i se suie pe piept și-i vâră în gură un mănunchi de margarete. Noul meu
Prieten se sufocă până când fața lui devine de o nuanță de albastru canadian.
Doctorul confirmă că suferă de boală sau de tulburare. „Oh,” spun eu. Doctorul
clarifică – se referă la el însuși. Sus, pe autostradă, s-a răsturnat un camion cu
lapte, iar dârele albe și frumoase se preling la vale înspre noi. Singura plată pe
care doctorul o cere e să-l ducem acasă.
O farfurie plină cu
flori ne ajută să uităm
ce n-a mers bine astăzi.
Atât de multe s-au dat peste cap azi,
că trebuie să mușcăm din noapte.
III.
Oricând pomenesc „tinerețea veșnică”, fața Vechiului meu Prieten devine roșie
ca focul și aleargă după mine cu o nuia, dacă are una la îndemână. El nu știe
exact că nu îmbătrânește, dar nu îi e nici un lucru străin. E opusul unui
transcendentalist, dacă suntem undeva în apropierea pădurii, mențin conversația
stearpă și lipsită de substanță. Copil fiind, tatăl lui îl ducea săptămânal la groapa
de gunoi și îl lăsa acolo. La școală, a doua zi, mirosind urât și epuizat, Vechiul
meu Prieten îl numea pe tatăl său „Groapa de gunoi” și groapa de gunoi o
numea Pearl Mountain. „Am găsit o bicicletă în Pearl Mountain”, spunea.
„Groapa de gunoi și-a sucit glezna în timp ce cobora.”
Tinerețe veșnică, fă
lumină. Trezește tatăl și
oceanul. Fă-i vânt
într-un ocean cu ochii limpezi
ca ai Moșului în ziua de Crăciun.
(Traducere și prezentare: Andrei Mocuța)
