Ca orice vicecampion la ruletă rusească, adică şi român, şi arădean, adică încălecat fără şa şi siluit atât de Mitică, cât şi de Ghiţă, nu te-aştept deseară la portiţă, mă trezesc cu greu, e luni dimineaţa şi e mult prea devreme, oricum, dar şi prea târziu să mai schimb ceva. Eu n-o să mai fac nimic, îmi spun, îmi repugnă faptul că, ani de zile, am considerat că provoc o mare schimbare prin faptul că scriu despre ce văd şi simt şi cred, şi simt că nu schimb nimic, şi fac lucruri degeaba, în loc să mai prind o oră de soileală în patul cald. Asta e, cei şapte ani de acasă i-am luat cu suspendare, şi asta se simte, atunci când mă întreb încotro ne îndreptăm, ca ţară, şi unde e grija pe care ne-aţi promis-o, nenorociţii dracului. Mă refer mai ales la tine, neamţule, cel care, chipurile, trebuia să ne aduci ţara înapoi, care faci pe domnul, şi eşti vai de mama ta. Sunt fericitul câştigător al unui loz necâştigător, şi mă arde să-i ard una tipului de la care am auzit textul acesta, dar e improbabil să-l reîntâlnesc, căci e mort, şi acum spune bancuri sfinţilor, iar eu nu bat până acolo.
Dragostea asta pentru texte e profund românească, ca şi dorinţa de atenţie, ca şi noua atenţie băsesciană faţă de dorinţele preşedintelui cu două silabe în căruţă. Când supoziţiile devin supozitoare, când aproape întreaga castă politico-tehnocrată ne părăseşte, dar continuă să ne fure, când suntem conduşi doar de instincte primare, că guvern nu avem încă, atunci se cheamă că suntem acum, şi construim castele în Spania, şi nu la figurat, ci la propriu, pentru lideri de sindicat petrolier şi viceprimari, şi avem toate răspunsurile, dar am rămas fără întrebări.
Înscrierea capetelor pătrate în cercurile lui Arhimede nu face parte din strategia pan-europeană iniţiată de cel mai inexistent guvern din istorie, şi susţinută de cea mai invizibilă dreaptă pe care nu ne-o puteam imagina. Noua demoazelă de la cârma struţocămilei e un non lider, recunoscut pe plan naţional, cârtită chiar, şi mai ales, de supuşii ierarhic, şi ce păcat, e aşa o fată bună, atât de corect tunsă, iar mie îmi vine aşa de bine culoarea pământului… Ar trebui să facem o revoluţie, dar una nou nouţă, una fără terorişti, fără securişti şi bunicuţe şi fără jegurile astea de care mi-s pline plasma şi viaţa.
Ar trebui să dărâmăm în numele legii junglei, dar a unei jungle adevărate, fără minciuna numită socialism, sau liberalism, sau creştin-democraţie, sau toate celelalte pe care le-aud de-mi strepezesc pancreasul. Ar trebui să facem ceva, ceva palpabil, nu să ne adunăm la televizor, la emisiuni căcăcioase, cu iz atât de infect, că-l simt prin cablu. Totul e pe invers, dar nici măcar gay, nu, e doar o mârşăvie, şi chiar dacă plictisesc pe unii, iar pe alţii îi enervez, cred că ar trebui să curăţăm ograda de toate orătăniile aiurea, ar trebui să avem oameni care chiar să însemne ceva, şi faptul că nu-mi vine nici un nume în minte e grav, e foarte rău, gândeam atât de limpede, eram aşa de plin de speranţă, cam cât sunt acum plin de sictir.
Ar trebui ceva, o revoluţie, un marasm, un pogrom, eventual un război, ca să ne mai trezească, să ne facă să transformăm, încă o dată, apa plată în vin. Pentru că ei ne vor aşa cum suntem acum, în a doua zi a noului an, letargici, obosiţi, mahmuri şi, mai ales, lipsiţi de dorinţa de a schimba.
1 comentariu. Lasă unul nou
… apreciez sinceritatea dumneavoastra si in acelasi timp regret ca ati ajuns atat de tarziu la aceste concluzii adevarate.Viata este scurta, trebuie sa ne-o traim frumos si armonios, e pacat sa mai pierdem vremea prin locuri ostile ca si cele descrise de dumneavoastra.Nu vom schimba noi lumea, asa ca nu ne ramane decat sa alegem armonia si fericirea noastra si a familiei noastre, dar asta depinde de fiecare.Un An Nou cu Sanatate, Intelepciune si Bucurii!