ESPRIT DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE – ȘAISPREZECE – / INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ sau ÎNTRE FAUST ȘI MEPHISTO… (Actul XI)
1. „Dragă mincinosule” (!…)
Piesa lui Jerome Kilty – piesă autobiografică scrisă după corespondența lui George Bernard Shaw cu actrița Stela Patrick Campbel – „pulverizează mitul lui Shaw, silindu-l pe marele iconoclast să devină din << supraom >> , om”. (O cronică dramatică a timpului). Masca clovnului Joey cade… În fapt, cade masca actului cultural pervertit comercial…
Aveam de gând să încep cu alt titlu – „Dragă rechizitoriule!”. Acest act judiciar avea o adresă precisă: „inculpatul – A.I.”… Mi-am amintit atunci de Niccolo Machiavelli, cu al său „scopul scuză mijloacele”: deci, în dialectica mijloace-scop, mijloacele folosite nu au nicio vină pentru felul în care sunt folosite, i.e., scopul urmărit. Mijloacele – în sine – nu au scopuri pentru că nu sunt ființe raționale. Numai omul își propune deliberat scopuri și va căuta – tot deliberat – mijloace de a le atinge. Dacă omul devine mijloc pentru scopul altui om, cel dintîi (conștient sau nu) nu are nici o vină. Dacă însă acesta se complace într-o asemenea „întreprindere”, atunci nu mai e mijloc ci complice! Piesa năstrușnică a lui J. Kilty este ceva de genul V.R. (virtual reality), nu este nici comedioară de bulevard, nici dramoletă: celebrul scriitor (irlandez)-britanic (considerat al doilea, după Shakespeare, în istoria dramartugiei britanice) este reînviat ca mijloc de a condamna, nu o epocă, ci un mod de a face artă, cultură în general – recte comercializarea ei! Această „reînviere” îmi amintește un fapt foarte recent; am văzut „pe sticlă” o nouă performanță a V.R. bazate pe A.I. – plecând de la fotografia unei persoane (evident, de genul – nu sexul! – feminin), ea este „făcută” să „învie”, să cânte și să vorbească… Totul prin mijloacele V.R. bazte pe A.I!… Ce să mai vorbim atunci de hackeri a căror ingeniozitate malefică depășește imaginația – ilustră confirmare a faptului că, în „jocul” hoții și vardiștii, primii sunt mereu cu un pas înainte… De aici, și principalul cap de acuzare din rechizitoriul făcut „inculpatului” – A.I…. Dar și principala eroare de… procedură – a fost găsit „Acarul Păun” drept țap ispășitor al păcatelor oamenilor!
Trebușoara asta se potrivește de minune cu următoarea anecdotică: Cică, un ștab de la calea ferată (poate chiar ministrul?!…), recte Inginerul Bulă, încearcă să-l „potolească” pe lucrătorul Dorel, să nu mai facă vreo „ispravă”… Dorel al nostru era intrigat de faptul că aude țăcănitul roților de tren pe șine… și voia să facă „ceva”… Iată „prelegerea” Inginerului Bulă: „Bă, Dorele, trenul mere pă roți. Da ? Suprafața roților se calculează prin PI-ER-PĂTRAT… mai ții bă, minte, din primară sau gimnaziu? Da?, Da! Roțile se învârtesc pe șine. No, pătratul ăla din formulă, rotindu-se și el pe șine, scoate zgomotul ăla care te preocupă pă tine!”…
2. Conexiuni
Am plecat – în episoadele anterioare – de la întrebarea: de ce „performanțele școlare” ale tinerei generații sunt atât de slabe, de ce am ajuns să ne chiar obișnuim cu sintagma de analfabetism funcțional? Problema nu se pune doar în Românica, ea este stringentă pe multe meridiane. Primul reflex este acela de a da vina pe sistemul educațional. Învechit! Sau, într-o revoluție continuă, fără cap și fără coadă, după cum bate vântul prin capul gol al diriguitorilor… La noi, există și o serie de cauze conexe: dotarea materială precară a multor instituții de învățământ (mai ales în mediul rural), ca urmare a unor investiții foarte „subțiri” în educație; lipsa personalului didactic real calificat (salarizare neatractivă, condiții de viață submediocre în mediul rural sau în cartierele mărginașe ale orașelor, slecția aiuristică a cadrelor, aglomerarea peste măsură a claselor de copii etc.); scăderea motivației de a învăța, studia, prin apariția unor mijloace facile de a ajunge la un stil de trai după falsele ”modele” propuse de civilizația de consum, modele ce sunt vecine cu infracțiunea, dacă nu chiar în inima ei; ș.a.m.d. Familiile nu mai pot azi să se ocupe de progenituri așa cum se întâmpla în trecutul chiar recent: s-a schimbat radical modul de viață, specificul muncii, s-a redus drastic timpul de alocat copiilor, a apărut emigrația temporară sau definitivă, prin care, acolo unde copiii rămân „acasă”, la bunici, rude, prieteni, instituții „specializate”, aceștia mai țin legătura cu părinții prin banii trimiși „de afară” sau scurte vacanțe ale părinților petrecute în țară. Putem enumera la nesfârșit „hibele” sistemului educațional din Românica dar și de aiurea… În acest domeniu, se pare, că toată lumea a devenit „specialist”, la fel ca în politică, fotbal sau femei…Am mai spus-o (tot aici): boala cronică a sistemului de învățământ, de formare a cadrelor, a specialiștilor etc. este inadecvarea de principiu între ce pregătește societatea, AZI și cee ce se caută pe piața muncii de MÂINE. Acest decalaj este un „blestem”: cred că nu va putea fi anulat niciodată, poate, cel mult, atenuat. Vitezele de dezvoltare economico-socială și de devzoltare umană corespunzătoare sunt diferite ! Formarea cadrelor prin sistemul educațional – cel puțin, cel prezent – are un profund caracter inerțial. Există o mulțime năucitoare de cercetări, studii, experimente, multe chiar utopice, dar „bolii” nu i se dă de cap. Rămâne în sarcina științei viitorului să găsească o soluție, măcar paleativă…De aceea suntem bătuți la cap cu o mulțime de ipoteze, conjecturi, presupoziții etc. Fiecare variantă s-a dovedit unilaterală. Pentru mine, lucurile rămân la fel de neclare; tot ce pot „ipoteza” sau „conjectura” – acum – este că se impune o schimbare radicală a sistemului educational de pretutindeni iar „tonul” îl dă chiar mult hulita A.I.! Gata cu școala tradițională, bazată pe acumulare (de multe ori, necritică!) de informație!
Experiența mea de viață m-a învățat un lucru ce vă va părea ciudat: un film științifico-didactic, un serial de popularizare a științei și culturii, un sistem ingenios de V.R. în proiectarea unor realități („nevirtuale”), astfel de „gadjet”-uri bine făcute (și există destule deja în lume!) pot înlocui cu un enorm succes ceea ce „se predă”, „se învață”, „se testează”… în școala contemporană! Unde mai pui că acestea nu necesită decât investiții infime… Se poate „glosa” la temă, la infinit…
3. Big questions: De ce A.I. este un „apendice” și nu „creier”?!
Am să plec de la un exemplu banal. Să luăm cazul unui elev (să zicem, de gimnaziu), considerat la o cotă medie (capacități, competențe, performanțe…). Dar… tocilar (i.e. învață mai totul pe de rost). Dacă e vorba de o poezie sau un scurt text în proză, problema nu e prea gravă. Într-un astfel de caz, mnemotehnica nu ne poate ajuta prea mult (și totuși, și aici ar exista „oarice soluții”, nu grozave, dar „funcționale”…). Grav este însă la discipline ca matematica, fizica, chimia, biologia, geografia etc. El va „spune” lecția cu ochii închiși. Dar dacă e întrerupt, sau i se cere doar o „secvență”, atunci se va „bloca”… Dacă ar avea destul timp la dispoziție, ar putea parcurge (mintal) tot materialul „tocit” până la „secvența cerută”. Ori așa ceva nu se prea întâmplă. Deci…Un computer are printre subsistemele de bază și subsistemul memorie. El este capital! Totul este „rânduit” într-o ordine perfectă, cu indici de căutare selectivă, categorizare, memorie „arbore” etc. Depinde, cât „l-a dus capul” pe programator. Să nu uităm viteza de stocare, procesare, reactualizare… La om, lucrurile nu stau chiar așa. Oricât ar fi de „disciplinat” în organizarea memoriei (fie ea și „de elefant”…). Aceasta pentru că în mintea umană stocarea informațiilor (cognitive și procedural-acționale) nu se face în „sertărașe” bine organizate, să zicem, după modelul unui fișier de bibliotecă. Psihicul uman este un sistem hipercomplex, unde strucutrile și funcțiunile sunt altfel integrate, angajând multiple și variabile conexiuni între toate palierele, de la inconștient, la subconștient, apoi, la conștient și până la „super-ego” (ca să fim în ton cu „tata” Freud și chiar cu Jung). Nici „actualizarea” datelor/informațiilor nu se face ca la un computer. Totul are loc în „salturi”, e un comportament random. Apoi, mai intervine și uitarea… Ea nu este o „ștergere din memorie” deliberată. Paradoxal, cu cât ne propunem, ne străduim mai mult să uităm ceva (de obicei lucuri neplăcute…), cu atât mai al dracu’ ni se „cimentează” în memorie. Uitarea este un fenomen benefic în multe cazuri. Ce s-ar face un organism viu, complex, dotat și cu un psihism dezvoltat, dacă nu ar avea memorie dar și uitare? Problema e că uitarea nu o putem controla conștient. Din nou, fenomene random. Care este capacitatea omului de a stoca în memorie, sub aspect cantitativ? Nu știm. Intervine și variabilitatea individuală, starea de sănătate, „momentul de mișcare” organic, fiziologic etc. La un computer, dacă am epuizat suportul de memorie, îl suplimentăm: adăugăm –modular! – alte și alte suporturi noi. La om?… Nu sunt convins că că știm foarte bine mecanismele bio-chimice, bio-fizice, cele de bio- și psiho-câmp angrenate în memorie și uitare. Progrese uriașe s-au făcut dar…
Prin noianul acesta de gânduri își face loc tot mai obsesiv, o mare întrebare: la ce ne-a folosit școala făcută până acum? Am în vedere sistemul tradițional, de sute de ani, care, în esență, nu s-a modificat prea mult. În ciuda „inovărilor” de tot felul aduse pe parcurs… Un copil „trebuie” să învețe să scrie, să citească și să socotească. Printr-o formă de „dresaj”… Apoi, se „pompează” în el un volum uriaș de informații ce se vor dovedi, în mare parte, inutile, pe parcursul vieții. Da, vorbim de „cultura generală”… dar și cu cinismul constatării că ea reprezintă ceea ce „a rămas” după ce am uitat cele învățate (?) pe parcursul anilor de școlarizare…instruire și dresare… Luați orice om matur, normal, mediu ca formare profesională; întrebați-l de diferite chestii pe care le-a „studiat” în școala obișnuită, e.g. care sunt metodele de preparare a alchenelor, ce este numărul atomic, ce este pragul senzorial, ce curente literare au dominat secolul XIX, ce este șirul lui Fibonacci, cum se sub-clasifică felidele… etc. etc. etc…Pariez că… Și atunci, de ce ne-am tocit atât amar de ani coatele pe băncile școlii? Numai ca să știm atunci cînd „ne ascultă”, dăm un extemporal, avem o teză, trebuie să dăm un examen?… Și-apoi, gata… Normal, vine acum marea întrebare: ce trebuie să învețe un copil, un tânăr în școala generală, obligatorie? Întrebare de un miliard de puncte… Tot vorbim de caracterul formativ și nu informativ al procesului educațional-instructiv… Ce cred eu, voi încerca să răspund în alt episod. Dar va fi, tot o părere… Și nici nu prea cred că trebuie „să dăm lecții” la alții…
Azi, A.I. prin ilustrul său reprezentant – computerul – ne poate ajuta colosal: conectarea la internet echivalează cu o enciclopedie de proporții cosmice: putem afla căte-n lună și în stele, ne putem documenta cu privire la orice… vorba reclamei TV…„la un click distanță”!… Computerul (implicit A.I.) a devenit un instrument indispensabil al vieții moderne, dar numai un instrument. El nu poate substitui mintea omenească, creativitatea ei. De aceea am tot vorbit de principiul antroponomic… A.I. este totuși un apendice, dovedit indispensabil pentru cerințele vieții normale din lumea noastră de azi.
Există însă un „fond de învățare” care trebuie să rămână „la purtător”, i.e., în capul, în ființa omului. E mai important SĂ ȘTII unde să cauți, ce să cauți, cum să cauți… E important un stoc de bază de informații care trebuie să ne rămână mereu în minte, ceva similar cu reflexele moștenite pe linie strict biologică… Acest set de bază trebuie interpretat ca un fel de paradigmă culturală (deci umană!) a fiecărei epoci (mai lungă sau mai scurtă…). Cum ar trebui să arate această paradigmă? E treaba specialiștilor din domeniul educațional; de aia sunt „specialiști” – nu „pretinși”, ci „făcuți” – nu mă spăl pe mâini ca Pilat din Pont… Dar vreau să subliniez că – până aici – am avut în vedere, un stadiu minim-limită înainte de trecerea tânărului la efortul de specializare. Și aceasta își are limitele ei și mai ales, criteriile de specializare se modifică în timp. Culmea!, mult mai rapid decât se modifică omul ca atare…
– Se spune despre Bill Gates că a abandonat școala și totuși a reușit în viață!
– Bine, bine, dar el a abandonat Harvard și nu clasa a IX-a de la Liceul Agricol…
Dacă este așa, atunci…
La un examen. Proba scrisă. O candidată îi dă discret un cot vecinei de suferință:
- Fă, cum se scrie corect, „piept” sau „pept”?
- Nu știu, fată, scrie și tu, „țâțe”…
- Fă, zici tu că e corect așa: „În țâțele mele bate o inimă de român”?…
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXX). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (10)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXIX). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (9)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
