ESPRIT DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE – PATRUSPREZECE – sau ÎNTRE FAUST ȘI MEPHISTO… (Actul IX)
1. Navigând „Cu ochii larg închiși” prin „uraganul” A.I.
În finalul episodului anterior îmi exprimam intenția de a „implementa” semnificațiile profund „abisale” (deci freudiene) ale celebrului film al lui S. Kubrik în „pătratul de forțe”: Inteligență Artificială (A.I.) – Artificialitate Inteligentă (I.A.) – Realitate Virtuală (V.R.) – Virtualitate Reală (R.V.). Pentru început – în demersurile mele deloc „ortodoxe” – aveam ca țintă aplicativă sistemul de învățământ din Românica. Acum și aici, voi fi doar „parțial consecvent” promisiunii pe care o făcusem ( în primul rând, mie însumi), tema fiind extrem de generoasă și provocatoare – și nu am de gând să o abandonez. Fiți siguri! Dar și acum și aici „umbra lui Kubrik” va pluti deasupra ideilor mele… Scurta mea „evadare”, de la linia pe care o preconizasem, se datorează unei recente super-exciting știri apărută în mass media: Jenseng Huang – director executiv la NVIDIA – anunța, nici mai mult, nici mai puțin că A.I. ar putea să gândească la fel ca oamenii în următorii cinci ani… NVIDIA este – pentru cei mai puțin avizați – o corporație americană multinațională specializată în producerea de procesoare grafice – HPC (procesare de înaltă performanță). Se pare că această corporație ar fi lider mondial în domeniu. Dar, cu concurența acerbă din domeniu, orice clasament poate fi răsturnat peste noapte… Apare – în acest context – o informație ciudată: în cazul în care definiția (i.e., modul în care concepem – acum! – gândirea și inteligența umană) „reprezintă capacități de a trece testele umane, A.I. va ajunge la acest prag curând”. De aici, și „seismul” planurilor mele…
„Nodul gordian” care desparte fundamental A.I. de inteligența umană este CREATIVITATEA!. Mulți ani în cariera mea didactico-științifică m-a preocupat ceea ce, generic, se numește creația științifică – ținta finală a cercetărilor de logica, metodologia și filosofia științei. Prizonier al obsesiilor mele de logician, am crezut și eu în utopia unei logici a creației științifice. Nu eram singurul… dezideratul raționalizării și controlului (!) actelor creative ale omului (aici e clar, pleonasm…), mai ales în știință și tehnologie, s-a cristalizat încă din epoca modernă. O mulțime de nume ilustre din panoplia culturii europene au plătit tributul, au făcut sacrificiul obligatoriu pe altarul acestei utopii. În această „capcană” a căzut și A.I.: s-a crezut (și încă se mai crede!) că optimizarea demersurilor minții omenești prin ajutoare benefice venite din partea dispozitivelor artificiale – în primul rând, computerul! – echivalează cu posibilitatea substituirii integrale a proceselor atât de complexe ale gândirii, mai ales cea creatoare … Au apărut, evident, și extremele: pe de o parte, optimismul exagerat că totul poate fi pus pe dispozitive electronice, mai nou, cuantice; nouă, nu ne mai rămânea decât beatitudinea contemplării „isprăvilor” acestora și ispita la o lene lascivă…; pe de altă parte, pesimismul, dus până la panică: A.I. va ajunge să ne controleze și apoi să ne distrugă ființa și civilizația… și dacă nu din cauza ei, în sine, măcar din cauza faptului că poate încăpea pe mâinile unor iresponsabili, unor demenți, unor persoane ce se cred Dumnezeu… Între aceste două extreme „balansează” azi opinia publică… cu specificarea că, acum, balanța tinde să încline spre perspectiva cea mai sumbră… Este ceva similar cu frământările de început din epoca – să-i zicem – „atomică”: energia nucleară în scopuri pașnice sau distructive?…
Unde – cred eu – este eroarea? Într-un soi de reducționism malign: spiritualitatea umană, conștiința este redusă la gândire, gândirea e redusă la inteligență iar inteligența e redusă la o succesiune de acte algoritmice. Ergo: totul poate fi automatizat! Ce bine ar fi! Oare? Ceea ce se înțelege prin calcul este algoritmul (corect!) iar prin puterea de calcul se înțelege capacitatea de a gestiona un volum de informații și viteza de procesare (aici omul este complet depășit de „mașină”!). Se uită însă un lucru esențial: conștiința și gândirea sunt apanajul exclusiv al individualității umane (chestia cu gândirea „colectivă” este o gogoriță, putem eventual vorbi de un fel de sinergie). Actul de gândire – strict individual uman – angrenează (nu fățiș!) toate resorturile personalității individuale: de la inconștient, la subconștient, apoi la conștient, de la experiența pur personală, de la trăirile pur personale și capacitățile pur personale de a imagina, proiecta și… greși…, la „pasul înainte”… Combinațiile situaționale tind la infinit, nici o experiență (fizică sau mentală) nu este reluată exact în parametrii trecuți, mereu apare ceva nou… „totul curge!” (vorba lui Herclit, „obscurul” din Efes). Da, există „munca de echipă”, dar aici, trebuie să vedem întâi copacii și apoi pădurea… Ideile „geniale”, la care poate ajunge o comunitate științifică prin efort de echipă, există numai în și prin mintea fiecărui individ. Ele nu „plutesc pe deasupra” şi nu se instalează apoi în capul oamenilor respectivi. „Amicus Plato, sed magis amica veritas”…
2. De la Inteligența artificială la Artificialitatea inteligentă.
În „cercul nostru strâmt”, i.e. colțul sau cotlonul nostru de univers, într-adevăr „norocul ne petrece”, i.e. ne aflăm la o continuă intersectare între hazard („norocul”) și necesitate („cercul strâmt”). „Gradele noastre de libertate”, recte, posibilitățile de alegere sunt determinate – în primul rând – de nivelul de cunoaștere a necesității (legile obiective ale naturii). Dar și aici, libertatea – cunoaștere, înțelegere și dominare practică și responsabilă a necesității – este, la rândul său supusă unui hazard de nivel superior ș.a.m.d. Dominanta este entropia (= tendința spre dezordinea maximă, ca echi-probabilitate!). Comportamentul uman natural nu este un algoritm determinat (decât în mică măsură): noi gândim și acționăm mai degrabă random. De ce? Pentru toate acțiunile și gândurile noastre antrenează o mulțime incontrolabilă de factori de personalitate strict individuală; nu numai că varietatea lor este inimaginabil de mare dar și dinamica lor este așijderea… Și acum, să luăm un exemplu ipotetic: un super-robot („miracol” al ultimului răcnet în știință și tehnologie, dotat cu un super-computer pentru comandă, dirijare, control) este trimis pe Marte. Oamenii ( de pe Pământ) sunt pregătiți – zice-se – pentru orice… I.e., robotul nostru trebuie să facă față la o mulțime uriașă (dar finită) de situații, inclusiv „imprevizibile”; prin urmare, robotul trebuie prevăzut și cu posibilitatea de „a lua decizii singur!” – în aprox. 20-30 de minute cât ar dura – optim – drumul unui semnal-control, prin unde radio, dus sau întors) s-ar putea întâmpla multe… În fapt drumul dus-întors al unui semnal radio ar fi de aprox. o oră (fără a mai pune la socoteală timpul necesar pe Pământ, analizei și deciziei umane). Ei bine, chiar actele de „libertate în decizie și acțiune” ale robotului nu reprezintă nicio libertate (ca sustragere de la determinare). Există o multitudine de programe, sub-programe, meta-programe etc. care intră în acțiune și care nu reprezintă decât ceea ce a putut prevedea sau imagina mintea umană. Robotul nostru „nu-și face de cap”, nu acționează „cum îl taie capul”, el execută cuminte și ordonat un algoritm (cât o fi el de super-sofisticat), inclusiv algoritmii „libertății”. Robotul este un artefact, deci un element nou ce se adaugă realității obiective, element ce nu a mai existat până atunci și care este o creație umană. Pe scurt, el este artificialul. Și astfel se ajunge de la inteligența artificială (întregul set de dotări ale computerului de bord al robotului|), la artificialitatea inteligentă! I.e. actele, „comportamentul” robotului sunt non natural-umane, dar se aseamănă cu acestea…
3. Cine pe cine a creat după „chipul și asemănarea sa”, D-zeu pe om sau omul pe D-zeu?…
Ca de obicei, comentatorii asupra A.I. balansează între alte două extreme: Pe de o parte, cei ce susțin că A. I. nu poate copia (ce să mai și depășească?) ființa umană; omul este creația lui D-zeu și Acesta fiind atot-puternicia, nu putem nici măcar cuteza să apropiem de El, n-ar fi doar o imposibilitate, ci și o blasfemie. Cum să creăm noi, oamenii, un „mic dumnezeu”? Suntem nebuni? Ar fi un păcat de neiertat! Pe de altă parte, cei ce susțin că nu există limite ale ingeniozității umane și că va veni o zi când… De fapt, dacă omul este produsul unei lungi, lungi, lungi evoluții, atunci tot așa, a venit momentul ca acesta să ducă – prin propriile-i puteri – evoluția mai departe … Se creează astfel un nou tip de univers – A.I. dar și I.A!
Norbert Wiener, părintele oficial al ciberneticii (să nu-l uităm însă și pe predecesorul român, Ștefan Odobleja!), a scris o carte (printre multe altele, cu impact istoric asupra umanității) numită „Dumnezeu și Golemul”. Apare acolo un text profetic: „Lumea viitorului va fi o luptă încă mai istovitoare cu limitele inteligenței noastre, iar nu un hamac confortabil în care să lenevim, așteptând să fim serviți de sclavii noștri roboți”. Deci, robotul – o creație „după chipul și asemănarea omului” – ne dovedește că omul –„ucenicul vrăjitor” și-a devansat deja Creatorul dar, la rândul său, e sortit a fi depășit de propria sa creație, recte, „un Golem” modern… În mitologia iudaică dar și în Psalmii din Biblie,„Golemul” est o ființă antropomorfică și animată, creată integral din materie nevie (inanimată), de obicei, lut și noroi… Pentru cei mai citiți, gândiți-vă la povestea lui Mary Shelley – Frankenstein (sau Prometeul Modern) – 1818. A mai existat un mare filosof german, cam nedreptățit, cel care a încheiat (după F. Engels) ilustra pleiadă a filosofiei clasice germane –L. Feuerbach. Acesta – în „Esența creștinismului” afirma, șocant, că dacă pisicile și câinii și-ar putea reprezenta un dumnezeu al lor, atunci, cu siguranță, acesta ar avea înfățișare de pisică sau câine… Și să închei cu tenebrosul și „goticul” Villiers de L’Isle Adam: „De când a început D-zeu să vorbească cu mașinile? Din clipa în care a văzut întrebuințarea jalnică pe care oamenii o dau mașinilor!”
Cu siguranță ați auzit de OpenAI – o mare companie în domeniul A.I.. Unul din faimoasele sale produse este ChatGPT. El este „antrenat să urmeze o solicitare de instrucțiuni și să ofere un răspuns detaliat”, i.e., dacă un utilizator poate tasta orice dorește în sistem, va primi un răspuns „generat” de A.I. (Imaginați-vă ceva asemănător „concediatului angajat ION” de la Cabinetul ex-premierului Nicolae Ciucă, dar un robot la o scară „ceva” mai mare…). S-a pus problema „orientării etice” în reglementarea A.I. ChatGPT de la OpenAI (inclusiv discuțiile provocate de bine-cunoscutul Elon Musk). Și alte companii au dezvoltat chatbots-i (în traducere liberă, roboți de pălăvrăgeală – i.e., îi întrebi și…ei răspund…), e.g. Amazon cu al său Alexa. Există deci tipuri de software apte să învețe, să se adapteze, să se optimizeze, la fel ca inteligența umană, în actul de învățare umană. Eu, cârcotașul, mă întreb dacă sunt capabile aceste software – (s!) (să fim în ton cu engleza…) să învețe din erori? Un mare logician al secolului trecut, Rudolf Carnap, a demonstrat că nu prea…și în acest caz e vorba de om și nu de computer… Rămâne de văzut…
Azi, se consideră patru tipuri de A.I.: mașini reactive, memorie limitată, teoria minții și conștiința de sine. Primele, nu sunt capabile să învețe din experiență, deci să-și formeze propriile „amintiri”. Cele din a doua categorie pot „privi” în „trecut” (ex. o mașină care se conduce singură). Despre cea de-a treia categorie se spune că sunt foarte complexe, în curs de cercetare și: „vor fi capabile să înțeleagă oamenii și să dezvolte și să creeze idei complexe despre lume și oamenii din ea, producând propriile gânduri originale” (după Fox News). Este incitant ce se spune, dar ideea cu „propriile gânduri originale” rămâne de discutat și merită o dezbatere amplă, dintr-o perspectivă multidisciplinară (neuroștiințele, logica, matematica, psihologia, lingvistica etc.). În fine, ultima categorie este cea mai incitantă: mașinile care posedă conștiință de sine – ultima frontieră a tehnologiei. Aici, bate la ușă o revoluție în propria noastră gândire (încă umană, ha,ha,ha!) : redefinirea conceptelor de conștiință de sine și sensibilitate… Eu, unul, rămân dogmatic: ori așa ceva este imposibil, din motivele complexității și proprietății random de care am amintit mai sus, ori trebuie să vorbim de un alt tip de „univers noetic” (să-i zicem) care nu prea are ceva de-a face cu universul psihic uman. Aici s-ar potrivi cel mai bine „trecerea” de la Realitatea virtuală (V.R.) – care nu este doar vizuală… – la Virtualitatea realității (R.V.)… Unde „virtualitate” nu înseamnă „posibilitate”: nu tot ce este „virtual” devine și „posibil”, dar ceea ce este „posibil” poate deveni „virtual”. Dar de aici și până la „real” este cale lungă…
„Implementarea” acestor probleme, abia „ciupite la suprafață”, în discuția de fond cu privire la navigarea „cu ochii larg închiși” în uraganul discuțiilor despre modernizarea sistemului educațional, va fi obiectul unui episod următor. Deocamdată ne apucă durerea de cap!…
Vreți un exemplu?: „Câinele bionic”! Un tip bate la poarta vecinului. Nu răspunde nimeni, dar apare un câine care – printre lețurile gardului – îi spune „Stăpânul meu nu este acasă!”. Trecând de șoc, omul mai are putere să întrebe: „Atunci, de ce nu latri?”. Câinele bionic răspunde: „N-am vrut să te sperii…”
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXI). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (1)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXI). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (2)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXIII). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (3)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXIV). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (4)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXV). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (5)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXVI). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (6)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXVII) | INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (7)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXVIII). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (8)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
