[CRITIC GUEST] Sorin Voicu: „La capătul hărții”

sorin voicu scaled
Distribuie:

Sorin Voicu, inginer automatist la o multinațională, caută să evadeze în spații erodate, părăsite, în debaraua minții, de unde încearcă să mai recupereze câte ceva. Participant la mai multe lecturi, prezent în două antologii și în câteva reviste, speră la un volum cinetic.


următorii patruzeci de ani

oprești lupta când începi să înțelegi 

că ultima vietate din cutia

unei femei primordiale, 

cea care te ține cât de cât pe coordonate, 

cea care îți reduce excesele 

înspre care trage animalul din tine, 

se stinge ușor.

pereții debaralei se apropie 

cât să nu te sufoce, fotonii îndreptați 

până acum în față se dau peste cap

și scopul pentru următorii patruzeci de ani

nu mai e preaplinul inimii

ci mai puținul suferinței.

atunci cauți în această lume 

plină de posibilități

drogul potrivit 

drogul care să-ți activeze visele lucide,

unde te poți juca cu narativa 

așa cum vrei tu.


nu suntem noi de vină

am nimerit cu puțin noroc

în partea de sus a sinusoidei,

a unui montagne russe

și am crezut că acolo vom rămâne.

acum ne ținem cu îndoială

de convingerile care aveau sens în vârf,

acolo de unde hăul părea mult prea departe.

prindem viteză la vale și știm

că trebuie să ne desprindem.

nu am vrut să vedem semnele,

am apăsat ca nebunii pe accelerație.

la final, dacă mai scăpăm, vom putea

să spunem că cineva a sabotat

direcția, accelerația

sau frâna pe care

abia acum o descoperim.


narativă, divertisment, pâine cât să nu mori

regele înțelept e patronul artelor.

regele înțelept își cinstește poeții 

care îmbracă balaurul în văl de catifea.

regele înțelept își cinstește menestrelii,

trubadurii care ating corzile corecte

cu vraja cântecului lor.

regele înțelept își cinstește pictorii,

cei care aștern pe pânza istoriei

tușe tari, personaje ecvestre

și, mai ales, nobile.

regele înțelept își cinstește actorii

care declamă cu patos calea de urmat.

regele înțelept își cinstește artiștii

care fac apel la emoție,

care aduc imboldul mobilizator.

voi, cei plini de virtute,

apărători ai valorilor, haideți.

la câmp, la pădure, la război,

căci al vostru e regatul,

dar în niciun caz,

în morții mamelor voastre, 

nu veniți la castel!


evadare

sunt confratele care îți spune să nu riști

acolo unde nu ești penalizat în niciun fel.

sunt maimuța care își apucă

puiul de mână și îl trage în jos

să nu mănânce bananele,

mult timp după ce sarcina

a încremenit în firul electric.

sunt partenerul care ia calitățile de bune,

dar pe defecte pune lupa.

sunt naratorul care îți spune când se trezește

să nu te duci direct la drog,

la recompensa imediată,

chiar dacă totul e mai șters doar prin ochii tăi

decât prin ochelarii de realitate virtuală

de care nu știi cum să scapi.


la capătul hărții

dincolo de cocioc, de pădure,

de câmpurile de la fermă,

un balaur cu ochi însângerați

mă face de fiecare dată să privesc în altă parte

și să adorm fără teamă în locurile cunoscute.

uneori am însă impresia că lumea asta 

pe care o pun în insectar

nu a existat niciodată,

că facem lucruri 

la presiunea unor oameni morți

doar pentru că ne scapă 

de oarecare responsabilitate,

că totul e o lupă ce mărește anemoia*

de care mă agăț când încă mai văd 

noaptea prin iarbă

ochii roșii ai sălbăticiunii.

*anemoia = sentiment nostalgic față de un trecut pe care nu l-ai trăit niciodată


doar un set bun de scuze

în podul ăsta plin de praf și mentă uscată,

cu un ochi de geam prin care intră

mai mult zgomot decât lumină,

încerc să accept că nu există butonul 

care schimbă oamenii ca în filmele 

rulând pe cearșaful minții mele,

că mai bine las lampa proiectorului 

să se stingă împreună cu lumea 

căreia îi pasă prea puțin de gravitație. 

în satul ăsta din bărăgan 

încerc să mă uit la emoții ca la droguri,

îmi promit că o să mă iau la palme

de fiecare dată când joc prost jocurile,

că o să-mi scot din cap

liana care mă încolăcește,

crescută din perversitățile unei virtuți

ce claxonează la fiecare intersecție.

aici, ca oriunde altundeva,

dacă e să îmi doresc ceva cu adevărat

e ca la finalul zilei să nu fie totul 

doar un set bun de scuze.


Citește și: 


 

Categorie: Cultură, [CRITIC GUEST]
Etichete: La capătul hărții, poezie, Sorin Voicu
Distribuie:
Articolul anterior
Doi traficanți reținuți în județul Arad în timp ce preluau colete aduse din Spania care conțineau 1,2 kilograme de cocaină și 2,2 kilograme de canabis
Articolul următor
Procedura privind supravegherea audio-video în școli a fost aprobată și intră în vigoare în modulul 5 al acestui an școlar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

georgescu

Blestem suveranist

Un rezumat stilizat, cu un zâmbet încă îngăduitor, al înjurăturilor și amenințărilor, primite de la frații suveraniști. Blestem suveranist Te spurc biet globalist iobag Să bei cafea de Babadag Și…