Virgil Botnaru s-a născut pe 8 august 1988, la Sângerei, R. Moldova. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (R. Moldova).
Volume de poezie: Return to Innocence. București: Casa de Pariuri Literare, 2014; Schimbare de altitudine. București: Casa de Pariuri Literare, 2017; ALIBI. Chișinău: Prut Internațional, 2021; Dress code pentru muze (o microantologie cu ilustrații de Andreea Chirică). Chișinău: Univers Educațional, 2022; Oameni concreți. Chișinău: Prut Internațional, 2022.
A realizat, împreună cu Daniela Botnaru, antologiile: PAȘII MAMELOR NOASTRE și PAȘII TAȚILOR NOȘTRI (Chișinău: Prut Internațional, 2020; reeditare – 2021, 2022).
Prezent în volume colective și antologii apărute în R. Moldova, România, Germania, Grecia.
Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2014); Premiul Național al Republicii Moldova pentru Tineret (2017); Premiul Municipal Chișinău pentru Tineret (2020) ș.a.
Alți oameni concreți
Motto: „Ehei, cum încep personajele să existe!” (Mariana Marin)
dragostea din mall
„Ci eu în lumea mea mă simt…” (M. Eminescu, Luceafărul)
a fost odată în orașul acesta un tânăr aproape cumsecade,
bun prieten cu cei ce dau banii pe cărți și beau pe datorie
și într-o zi i-a căzut tronc o casieriță cu un nume ciudat.
părea simplă și timidă, ca orice fată venită de la țară.
seară de seară, el trecea pe la supermarket
și stătea mereu în rând la casa nr. 3, unde lucra ea.
de fiecare dată o privea drept în ochi
și când fata îi dădea restul, mâinile lor se atingeau.
odată, însă, a văzut-o afară.
era cu un tip, agent de pază, fumau și râdeau cu lacrimi.
păreau niște oameni fericiți
și așa a fost trei zile la rând.
după asta, a încetat s-o mai viseze spre dimineață
și a început să meargă la o alimentară 3×4
din curtea vecină, unde era o vânzătoare bună la inimă,
care dădea pe caiet, dacă nu aveai bani.
iar peste câteva luni, s-a mutat în alt capăt de oraș
și acolo trăiește până azi în liniște și împăcare
cu nevasta lui și doi moștenitori care deja merg la școală.
ei bine, măi copii, să știți că tipul acela eram eu.
15.I.’24
bucuriile care trec pe lângă noi
Snejana din blocul vecin,
aia blondă, cu ochi albaștri,
de peste 100 de kile
și-a găsit o nouă victimă –
un tip slăbănog și înalt, cu ochelari,
care abia târâie niște cizme de iarnă,
măsura 45, cam așa.
merg ținându-se de mână,
ea – fericită că n-o să doarmă singură,
el – încântat că se va culca azi cu o femeie.
mă uit la ei și deodată mi se par atât de simpatici,
ca doi dințișori imperfecți într-un zâmbet de copil,
pe care vrei să-i fotografiezi, pentru că sunt primii.
8.III.’25
talent popular
ei, n-ați văzut voi
cum Lenuța lu’ dracu
îl ducea de subsuori
pe Valoghică al lui buză-albă,
povestea Mișuca zarzără
și toți se prăpădeau de râs:
Coliță cloșcă,
Borea lui covrig,
Grișunea chișlecuț,
Tolea purcel,
adică, cei pe care îi vezi,
în fiecare duminică
și de sărbători
la barul lui Sășuca cighir,
unde se adună în cerc,
mânâncă semințe
(fiecare din buzunarul lui)
și pun satul la cale.
de fapt, Lenuța lu’ dracu,
de vreo 30 de ani,
e asistentă medicală în satul lor
și pe mulți i-a scăpat.
iar în ziua ceea
îl ajutase și pe Valoghică,
care băuse cu niște veri drepți,
până ăia, nu știu cum, i-au spart capul,
apoi, l-au scos după poartă,
că poate l-o găsi cineva, să-l ducă acasă.
16.IV.’25
exemplu de echitate
în satul lor de sub deal
numai cei avuți și fudui mai au porecle,
ca să fie clar
cine-i din neamul lui cârlan,
ori făcut de franțuzu’,
care-i de-al lui rîbac, cel cu patru iazuri,
sau din vița lui izabela, vădana din sus
ce are vin de vânzare anul-împrejur.
și e bine așa, pentru că ceilalți merită
măcar atâta noroc în viața lor.
17.IV.’25
o istorie despre sustenabilitate
în vara cu pricina, trebuia să vină în sat un grup de francezi.
făcuseră și rezervări la pensiunea „Casa verde”,
iar nea Ion, proprietarul, a cumpărat de la oraș
doi saci cu mâncare pentru pisici,
fiindcă turiștii străini își luau peste tot animalele de companie.
numai că, în ultimul moment, francezii s-au răzgândit,
de parcă omul n-ar fi avut destule probleme.
tot atunci, începea să se oțetească un butoi cu vin alb
și, de nevoie, îl dădea la jumătate de preț. se ducea pe gât,
dar numai „cu zacuscă”. așa că, într-o seară, a deschis un sac
și „cronțoanele” mergeau de minune cu vinul acela acru.
în vreo două săptămâni, nea Ion a vândut
tot polobocul de poșircă și 10 kile de hrană pentru pisici.
legenda mai spune că
bărbaților din mahala au început să le crească mustăți ascuțite,
iar când mergeau la culcare, torceau mulțumiți.
19.XI.’24
fișă medicală
de câteva ierni, tușa Nastea abia de-și mai poartă bătrânețile –
o dor tare genunchii. copiii au dus-o să treacă niște aparate,
doctorii i-au luat sânge și i-au făcut fel de fel analize
la un șirag de boli, de care ea habar nu are.
electrocardiograma, rezonanța magnetică, hemograma,
glicemia, bilirubina, RH, INR, TGO, TGP, testul la alergeni,
la HIV/SIDA și alte douăzeci și ceva, pe toate le-a trecut.
de trei ani și jumătate așteaptă s-o ajungă rândul la operație.
în vară rotunjește 80, dar încă n-a primit nicio veste.
ceea ce nu știau, însă, doctorii e că tușa Nastea nici măcar
o injecție nu primise în viața ei și n-a mai dormit lângă
un bărbat de vreo 30 de ani, de când a rămas văduvă,
iar pe atunci, la ei, în Bisericani, nimeni nu auzise de HIV/SIDA
1.XII.’23
înfățișări cuminți
bunelul Vasile stă lângă mămuca Ioana
iar în spatele lor, nana Zina și vara Cătălina.
țaca Eugenia îl dojenește părintește pe finul Ion,
de parcă e numai vina lui că nu i-a mers în viață.
mâca Mărioara își privește mâinile
ce se odihnesc în poală, după un drum greu.
mămuca Profira o ține în brațe pe Liduța,
care așa a și rămas – la 14 ani,
iar tătuca se uită prin geam
și se miră tare până unde a ajuns lumea asta.
morții noștri dragi,
care în viața lor nu înțelegeau
cum poți să trăiești la oraș,
în visul meu se plimbă cu același troleibuz.
18.IV.’25
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Ana-Maria Chiorescu: „Elixir de pleoape adormite”
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
