Istoricul și criticul literar Alexandru RUJA a ajuns în Timișoara, plecând de la Liceul din Chișineu – Criș, unde a fost profesor de limba și literatura română și director.
S-a născut, în 1944, în localitatea Pădureni Timișoarei, s-a școlit pe la Șimand și a absolvit Facultatea de filologie din Timișoara, unde a devenit doctor și conducător de doctorate. La Criș, organiza anual sesiuni de comunicări științifice, cu invitarea unor personalități universitare și literare. L-am cunoscut ca un coleg exigent, infatuat, cu un zâmbet ironic și o ținută elegantă, ambițios, spinos în dialoguri și capabil să dezvolte antipatii profesionale de durată. Scria la revistele literare cronici de carte, opinii și atitudini amiabile despre scriitori.
Obține doctoratul în filologie cu o teză despre Aron Cotruș, un poet dens, destul de controversat, dar foarte valoros, iar la așezarea sa în conul valorilor înalte ale literaturii române a contribuit în bună măsură publicarea tezei sale despre Cotruș (care a locuit câțiva ani în Arad, în chiar clădirea teatrului). A. Ruja se stabilește în Timișoara, unde se integrează în activitatea literară și profesorală, fiind profesor la Liceul Pedagogic, apoi începe o fulminantă carieră universitară la Filologia timișoreană, concomitent cu colaborarea sa la principalele reviste de cultură ale Uniunii scriitorilor din România.
Vocația și-a întreținut-o prin ambiție, astfel că elaborează, după model călinescian, Istoria literaturii române contemporane din Vest (Editura David Press Print, Timișoara, 2022), o privire de sinteză asupra „literaturii din partea vestică a țării, văzută ca parte a întregii literaturi române”, după cum menționează în Prefață. Volumul de 1030 de pagini a fost anticipat de Parte din întreg (I, 1994, II, 1998), Valori lirice actuale (1979), Literatura română contemporană. Poezia (2002), Dicționar al Scriitorilor din Banat (2005) și Lecturi – Cărți – Zile (2012). Istoria este organizată pe trei componente clasice ale literaturii: poezia, proza și critica literară (istoria, eseistica, stilistica și studiul universitar). Cuprinde prezentarea scrierilor publice ale scriitorilor născuți în zona de vest a țării (Banat, Bihor, Maramureș), precum și a celor născuți în alte zone geografice dar și-au desfășurat activitatea ori s-au stabilit cu domiciliul în această parte numită „Vest”.
Ne vom opri la lectura despre literatura arădeană
Selecția indică starea literaturii române contemporane din Arad și părțile arădene, așa cum a conceput-o A. Ruja. Un asemenea demers este onorabil, dar dificil, întrucât nu există o graniță între valoare și nonvaloare, între scrieri de calitate și texte veleitare, între autori care merită să facă parte din selecție și care pot rămâne nebăgați în seamă. Cel mai bine își dă seama de omisiuni chiar autorul, dar semnalăm, așa rapid, absența unora, cum ar fi Daniel Vighi, T. Ștef, I. Matiuț, R. Bucur, A. Baciu, Gh. Ciudan, A. Mocuța, I. Simuț, F. Bodiștean, N. Nicoară-Horia, Ov. Pecican, S. Almăjan, D. Delacodru, M. Vukadinović (Banatul sârbesc), A. Radici, A. Hoțopan, M. Berenyi (Voivodina maghiară) etc., după cum alții sunt supraestimați valoric, beneficiind de eseuri și considerații boldate.
Starea literaturii române contemporane în arealul arădean, în viziunea lui Alexandru Ruja reiese din modul de alegere a scriitorilor spre a fi incluși în Istoria sa:
În POEZIE, sunt tratați: Aron Cotruș, Ștefan Aug. Doinaș, Lucian Emandi, Ioan T. Morar, Carolina Ilica, Vasile Dan, Ilie Măduța, Mihai Traianu, Francisc Vinganu, Tr. Dorgoșan, Mihai Avramescu, Dim. Rachici, Petru M. Haș, Sava Gligor și Gh. Mocuța;
În PROZĂ: Florin Bănescu, V. Marineasa, Simion Dima, Horia Ungureanu, Gheorghe Schwartz;
În CRITICA LITERARĂ, Mircea Mihăieș și Deliu Petroiu.
Menționăm că o parte dintre aceștia, sunt nativ arădeni, dar au desfășurat activitatea la presa timișoreană ori la universitatea de aici.
Aron COTRUȘ (n. 1891, Hașag – 1961) a fost colaborator al presei arădene, locuind în perioada liceului și studenției la Arad; colaborează la presă și coordonează celebra bibliotecă Semănătorul. Sărbătoarea morții cuprinde poezii de „meditație și înfiorare”, fiind o deschidere spre viziunea și simbolurile lirice europene. Lirica sa se construiește „pe o stare de incandescență”, apropiindu-se fundamental de „filiații și similitudini expresioniste”. E „primul nostru poet expresionist”, care „se înfiorează în fața firii”, scriind o poezie „a senzațiilor rare”, rezultate din „finețea percepției”. Rapsodia valahă (Madrid, 1940) propune texte de „meditație metafizică”, „dor de veșnicie și infinit” și aspirația spre absolut. Încheie Al. Ruja: „Prin valoarea ei de necontestat în vocația europeană …, poezia lui Aron Cotruș s-a sedimentat clar drept creația unui clasic al literaturii române”.
Mihai AVRAMESCU (n. 1914, Felnac – 1981), învățător stabilit în Voivodina sârbă, dă o poezie ca „un cântec încărcat de nostalgie și dramatism, desfășurat între imaginație și luciditate”. Despre Avramescu a scris Doinaș, Radu Flora, Radu Enescu, iar liricele sale au ecoul din Blaga, Arghezi și Barbu. A scris „o poezie neliniștită de mișcările turbionare ale existenței, aflată în orizontul marii treceri”. Scrie, spune Doinaș, într-o impecabilă limbă românească, pigmentată cu câteva regionalisme.
Petru SFETCA (1919, Lipova – 1987) a fost traducător de poezie din literatura universală, scriind „o poezie a deschiderilor largi, a existenței sub semnul ritmului alert”: „Eu vin de undeva departe / și am trecut prin câmpul gol / Pe mânjii mei azurul șade / și Timpul e domol, domol” /. Scrie „o poezie geometrizată, esențializată în expresie, uneori dificilă, în orice caz epurată de inutilități verbale”. A filtrat bine „sunetele poeziei moderne”.
Lucian EMANDI (n. 1920, Pecica – 1998) a beneficiat, în 2020, de antologia Cântare fiului pierdut. Spirit echilibrat, atras de sonet, „metafora poetică îi este disciplinată spre rigoarea formei”, creând „o tensiune în spațiu limitat: „Strâng la piept lumina ca pe-o fată”, apoi sonetul se încheie astfel: „Sub frunte, poete, rana e adâncă / Dar pe zăpada frunții sunt aprinse / Lumini ce vin de dincolo de viață. //” . „Pornită din viață, poezia a devenit ea însăși expresia vieții”, fiind citate versuri din Poezia, Scormonitorul, Poetul, Moartea crinului.
Ilie MĂDUȚA (n. 1927, Dezna – 1989) e baladesc, iar versurile „curg în volute largi”, asemenea „legănării valurilor marine” („Corabia zveltă e linsă de ape …”). Ruja apreciază volumul Privighetoarea albă.
Ștefan Aug. DOINAȘ (n. 1922, Caporal Alexa – 2002) e „poetul sonurilor rare”, dezvoltându-se, ca scriitor, în cadrul Cercului literar de la Sibiu, sub puternica influență a lui Blaga. Aspiră la „resurecția poeziei” prin cultivarea baladei, spre a feri lirismul de alienarea prin „purism” și de „pășunism”. Evidențiază valoarea baladelor Trandafirul negru, Alexandru refuzând apa. Trece la „poezia orfică și erotică, la psalmi, la o nouă geometrie poetică”.
Dim. RACHICI (n. 1934, Călugăreni – 1999) e poet discret, „care se impune printr-o poezie de tandră învăluire într-o expresie de liniște și calm”. În Rana de argint, dezvoltă o alianță afectivă cu natura: „Livezile la prima înflorire – Pomul miresei lângă pomul mire”.
Traian DORGOȘAN (n. 1935, Secusigiu – 2017) este „poet adevărat”, după cum rezultă din volumul Cellalt geamăn, un fel de „alter ego pierdut în neființă”. A scris sonete.
Francisc VINGANU (n. 1938, Vinga – 2004), solar, cu 1un cult al dezlănțuirilor dionisiace”: Împreună cu soarele / sunt cea mai frumoasă podgorie./ „Poetul e un etern vagant”, rătăcitor prin locuri bahice, spațiu al libertății asumate. Boem, așa cum scrie în Vagabond și Cerșetor.
Sava GLIGOR (n. 1938, Arad – 2012) a beneficiat de girul lui Doinaș și apoi E. Simion. Este un îndrăgostit de poezie, iar tonul „reia cantabilitatea modelului poetic”. Citează în întregime Balada pescarului bătrân, pentru „sensibilitatea lirică și desfășurarea epică”.
Mihai TRAIANU (n. 1940, Socodor – 2007) leagă „existența de simboluri întâlnite în vastitatea câmpiei”. Liricul pastelizează „printr-un discurs poetic în segmente de imagini poetice intercalate cu o prozaizare voită” (vezi Lumina zodiacală, 2003).
Vasile DAN (n. 1948, Chețani) este un poet „întemeietor de lume”, evocând „un cadru rustic, arhaic și mitologic”. În timp, dezvoltă „o interiorizare a meditației poetice”, trecând de la „peisajul sărbătoresc, floral, de la priveliști luminoase spre cele crepusculare”. „Rareori, spune A. Ruja, mai întâlnim o poezie eterată, aeriană, desprinsă de teluric, într-un zbor al imaginației și ludicului”, argumentând ideea prin poezia Alergând prin aer. În final identifică „subțirimi diafane”, „rosturi de versuri” și „calofilie”.
Carolina ILICA (n. 1951, Vidra, Arad) a fost dintru începuturi o Neîmblânzită ca o stea lactee (1974). Sunt apreciate cele 15 lirice cu titlul Pădureanca: „De-ai știi tu, mamă, că-mi fac rochii lungi / Ce-mi mușcă pulpa ca un fald de sare / M-ai dojeni cum dojenesc în strungi / Păstorii pe mioarele fugare”. Al. Ruja folosește poeziile în întregime spre a valida / justifica o idee. Reamintește înfiorarea versului „Tată, nu mai bate caii, nu mai bate caii, tată!” Celebrarea erosului, înclinarea spre afect, ecourile copilăriei, tensiunea curgerii existențiale etc. sunt aspecte, ce denotă că este exigentă cu sine, scriind „la un nivel valoric remarcabil”.
Ioan T. MORAR (n. 1956, Șeitin) demarează în poezie ca Îmblânzitorul de metafore (1981). Este textualist, citadinizat, trăind într-o „ipostază de solitudine meditativă”. Mai apoi, se desparte de poezie și intră hotărât în construcțiile epice. În romanul Lindenfeld, derulează povestea unui topos din Banatul montan. Acum îl regăsim publicist și evocator al Ciotatului provensal de pe Coasta de Azur, unde domiciliază.
Petru M. HAȘ (n. 1947, Mișca – 2022) are capacitatea de a forța „sensul cuvântului, pe care îl așază în combinații inedite”: „Doamna este un cal brun / care paște din oglindă / zorii șahului nebun …/”. Nu metaforizează, ci rămâne pe palierul narativului, având „un suflet traumatizat, neliniștit, bântuit de interogații și dileme. Poezia închide în ea drama unei trăiri”.
Gheorghe MOCUȚA (n. 1953, Curtici – 2017), spune Al Ruja, scrie o poezie a câmpiei, în care „realul nu inundă într-o înșiruire a elementelor, ci pătrunde în poezie printr-un reflex al poziției față de ele”, un fel de „răsturnată imagine”. E retoric și deopotrivă ironic, folosind ca stil „gerunzii contemplative”, cu „efuziuni elegiace”. Totodată, „poezia lui G. Mocuța este încărcată de sinceritate”. Începând cu volumul omul de litere / viața de hârtie, autorul produce „rupturi de sens, niveluri stilistice diverse și adverse, infuzia limbajului cotidian în paradigme poetice”. Este citată lirica underground: „rădăcinile ființei mele / au intrat adânc / în lutul câmpiei / odată cu oasele mocuțeștilor …/.”
Între PROZATORII literaturii contemporane vestice, primul prezentat este Florin BANESCU (n. 1939, Armeniș – 2003, Arad). A fost medic în Arad, scrie proză scurtă și romane, având „înclinație spre narațiunea infuzată de lirism, valențele povestirii, inflexiuni ale prozei moderne truvabile în montajele epicului, tangarea în memorie, îmbinarea ficțiunii cu documentul”. Restituie „lumea gugulanilor”, cu povești întoarse în și spre sat, în Slatina și în jurul teiului”. Are o veritabilă „voluptate a povestirii”, mai ales în „romanul modular”, Drumul gugulanilor. Cititorii își pot forma o părere sintetică obiectivă și complexă despre prozatorul Bănescu.
Simion DIMA (n. 1930, Cumlăuș, Sântana – 2012) a scris nuvele și povestiri, având „o siguranță a scrisului”. „Modalității narării i se adaugă, adesea, comentariul spontan al personajelor, intruziunea limbajului pitoresc, reflecții morale și sociale. Se aduc argumente din Urmele duc la Nera, Mielul negru și Trenul cu luminile stinse.
Horia UNGUREANU (n. 1939, Șiria) evocă „un sat și o colectivitate”. Romanul Vara bunei speranțe nu se citește ușor, dar este „un roman închegat”. Mai apoi, promovează un „stil poetic, cu toponime reperabile”. Întâmplările sunt nude, „cu dese atitudini de revoltă, cu mai rare reverberații afective, dar întotdeauna într-un limbaj clar, simplu, nemetaforizat”.
Gheorghe SCHWARTZ (n. 1945, Lugoj) este cel mai valoros romancier și prozator al Aradului contemporan, prin ciclurile sale de texte, între care excelează Cei O Sută, 11 volume, peste 4500 pagini, la care a scris peste 25 de ani. Din păcate, Al. Ruja tratează fugitiv și superficial această panoramă a evoluției umanității prin intermediul a o sută de personaje, necunoscute în istorie, dar care au provocat evenimente și le-au distorsionat sensul. În Martorul investighează „avatarurile conștiinței unui individ”. Ucenicul vrăjitor e prilej pentru autor de a obține „virtuozități stilistice”. Celelalte cărți ale lui Gh. Schwartz, până la peste 50 de apariții editoriale (inclusiv Convoiul, 2024) sunt consecința capacității scriitorului de a inventa evenimente și personaje, a se confrunta cu traumele acestora. Astfel, încheie A. Ruja, „dacă s-ar organiza o probă de fond și sprint, Schwartz ar fi, fără îndoială, un temut concurent și candidat la un loc pe podium”. Al Ruja are a-i datora scriitorului o interpretare mult mai temeinică și completă / complexă.
Alexandru DEAL (n. 1946, Arad – 2021) este romancierul personajelor adolescentine în căutarea identității. A scris Nisip, Lașii, Anotimpul făgăduinței, în care personajele sunt tineri furioși, cu atitudini tranșante. Al. Ruja realizează o repovestire pe scurt a acestor romane.
La secțiunea CRITICĂ ȘI ISTORIE LITERARĂ, Al. Ruja înregistrează și comentează activitatea lui Deliu PETROIU (n. 1922, Nădlac – 2008) ca și „critic al artelor minore, epigrama și poezia de salon”. Scrie, cu „o capacitate de fină disociere”, despre toți artiștii plastici vestici.
Mircea MIHĂIEȘ (n. 1954, Sântana) consideră că „strategiile scrierii se asociază cu strategiile lecturii”. Are predispoziție pentru scriitori din literatura universală cu care justifică aserțiuni estetice despre postmodernism, poetica jurnalului intim, aducând, în literatura română, câțiva scriitori anglicani (Ulisses 732, „romanul romanului”). Analiza textului O noapte cu Molly Bloom este seducător, esențializând, prin citate, câte o latură a personalității: „Lectura favorită a lui Molly sunt scrisorile de dragoste” sau „Excitarea sexuală și comportamentul amoros sunt subtil induse de muzică”. Exegeza lui Mihăieș face din Molly un personaj „și mai faimos”.
Aceasta este, după opinia lui Al. Ruja, configurația literaturii arădene,
iar ca să fie completă, s-ar mai (putea) adăuga Ioan Slavici, Mihai Beniuc, Isaia Bosco, poetul, Angela Martin, Radu Călin Cristea, Florica Bodiștean și mai câțiva din epoca interbelică. Istoria literaturii contemporane din Vest a lui Al. Ruja propune o analiză subtilă a scriitorilor contemporani și reflectă esențialitatea contribuției acestei părți a sensibilității specifice vestice la întregul literaturii române. Parte din Întreg. Demersul istoricului literar este un exemplu de tenacitate, rigurozitate, implicare și ambiția de a oferi cititorilor o sursă de documentare, de interpretare și de inventariere a scrierilor literare din Vestul țării, cu preponderență din Banatul timișean. Nu a fost deloc ușor să dea literaturii un asemenea tratat, dar volumul înnobilează efortul.
