În aceste zile începe Bookfest la București, unde va fi lansată și antologia „Aripile cenușii ale păsărilor pe liniile de înaltă tensiune” care adună poeți participanți de-a lungul timpului la atelierul de scriere creativă: Mornin’ Poets .
Mornin’ Poets este un atelier de poezie în care participanții scriu, citesc și dezbat idei despre poezie și despre scris, îndrumați de o serie de „antrenori”, așa cum îi numește Andrei Zbîrnea, gazda și coordonatorul acestor întâlniri. Practica e simplă, fiecare lector invitat (de regulă un poet/ scriitor consacrat) propune o temă de scris și oferă feedback. Cele mai bune texte ale cursanților sunt publicate ulterior în „Revista de Povestiri”. Am ținut și eu un atelier, chiar la începutul pandemiei, în primul workshop online al cursului.
De-a lungul celor 20 de sezoane (!) scurse până acum, la atelierul Mornin’ Poets au fost invitați o serie de scriitori de calibru, iată doar câteva exemple de „antrenori”: Romulus Bucur, Svetlana Cârstean, Teodora Coman, Andrei Dósa, Vlad Drăgoi, Gabi Eftimie, Adela Greceanu, Marin Mălaicu-Hondrari, Claudiu Komartin, Vasile Leac, Ștefan Manasia, Oana Ninu, Deniz Otay, Cosmin Perţa, Simona Popescu, Daniela Rațiu, Ana Săndulescu, Cătălina Stanislav, Moni Stănilă, Robert Șerban, Livia Ștefan, Olga Ștefan, Răzvan Țupa, Mihail Vakulovski, Alex Văsieș, Miruna Vlada, Radu Vancu, Elena Vlădăreanu etc.
De altfel, primele patru sezoane (2018-2020) au fost cuprinse de „selecționerul” Andrei Zbîrnea în antologia „Doppelgänger”, apărută la Fractalia în 2021, urmând ca sezoanele V-XIII să fie tipărite de curând la editura Brumar, într-o antologie cu titlul „Aripile cenușii ale păsărilor pe liniile de înaltă tensiune”. De această dată, fiind vorba de o selecție mai numeroasă și mai riguroasă, lui Andrei Zbîrnea i s-a alăturat poeta Ramona Boldizsar. Așadar, o antologie cu doi selecționeri. Care este argumentul lor și cât de anevoios a fost procesul de selecție aflăm chiar de la cei doi coordonatori, în prefață:
„Rezistența la schimbare e una dintre constantele acestor ani. În viață, în joburile de zi cu zi și uneori chiar și în literatura pe care o scriem. Acesta nu este un text în care vei afla șase metode eficiente prin care să ieși din zona de confort, ci mai degrabă o istorie mică, scufundată în ceea ce a urmat după Martie 2020. Mornin’ Poets (MP) a primit o viață nouă odată cu instaurarea pandemiei de coronavirus. Granițele noastre s-au extins dincolo de București, în marile orașe din România, dar nu numai. Dacă până atunci avuseserăm doar antrenori din Provincie, începând cu sezonul al V-lea ne-am conectat online cu participanți din Sibiu, Cisnădie, Brașov, Arad, Iași, Târgu-Mureș, Londra, Spania, Elveția și din alte zone pe care acum nu mi le mai amintesc. Nu toți au intrat în antologia de față, însă fiecare a lăsat o părticică din el (sau din ea) sub umbrela Mornin’ Poets.” (Andrei Zbîrnea)
„Îmi place să cred că poezia nu are stăpân – iar atelierele de la Mornin’ Poets demonstrează asta prin diversitate, pe care cu siguranță o veți observa și în această antologie. Atât antrenorii, cât și cursanții au viziuni diferite, stiluri și abordări distincte asupra poeziei (a modului în care o scriu, o citesc și, implicit, „filosofia” lor cu privire la actul poetic în sine diferă). În acest context, este cel puțin provocator să spui ce e poezia și cum se scrie ea bine – există sau nu există moduri bune în care s-o ții de mână? Poetul Florentin Popa spunea la un moment dat că nimeni nu are dreptul să spună unui alt poet că nu e poet sau că „nu e poezie” ce scrie – această decizie și asumare ne aparține doar nouă. Probabil că are dreptate și Andrei Crăciun când spune că „poezia se întâmplă” și oricine trăiește poetic e poet/ă. E la fel de probabil că, pe urmele tradiției, nici Arghezi nu era departe de adevăr atunci când spunea: „Slovă de foc și slovă făurită/ Împărechiate-n carte se mărită.” Talentul, în măsura în care există, e util – dar munca pe care o depui pentru a-ți fructifica interesele este la fel de valoroasă și poate chiar palpabilă.” (Ramona Boldizsar).
Fără să mai lungim vorba, haideți să îi cunoaștem pe o parte dintre poeții în devenire (sau deja gata formați), cuprinși între copertele acestei cărți, cu scuzele de rigoare față de cei pe care nu i-am reprodus, de înțeles, fiind vorba de atât de multe „voci”.
Andrada Yunusoglu
șansele oamenilor ca noi
sunt limitate
când privești locul
unde obișnuiai să stai odată
luminile se sting
se aprind maică-mea numără
zilele de când ne-am văzut
ultima dată
când înveți să spui
primele tale cuvinte
nu știi cât de greu va fi
să le spui pe toate celelalte
ei te întreabă și cum ai ajuns aici
aici e acasă aici ai fost mereu
aici ai învățat să mergi să vorbești
cu fiecare zi distanța dintre mine
și ei e tot mai mare
înainte aș fi putut să întind mâna
să-i ating
acum locul meu
rămâne gol.
Sorin Voicu
bărăgan cinetic
satul ajuns la frecvența de rezonanță
când zidurile încep să crape
și roțile căruțelor cad una câte una
când gumarii se rup apăsând pe cazmaua
ce nu poate să intre în pământul tare
satul ajuns la frecvența de rezonanță
de parcă toți meșterii de case
din pământ bătut care au trăit vreodată
lovesc cu maiul în același timp
pe un ritm doar al lor
satul ajuns la frecvența de rezonanță
părăsit de oameni plecați
la cules de căpșuni în spania
la spălat babe la cur în italia
pe șantierele din bucurești
pe lumea ailaltă
Constantin Buduleci
unde mai pui că ultima gură de cafea are tot zahărul pe care
nu l-am amestecat
lingurița de plastic este cea mai apropiată ca textură de un cadavru
sunt interzise acum normal dar tot le mai caut pe rafturi
așa fac cu cei dragi
după ce îmi dau seama că nu i-am folosit suficient
dar gunoiul trebuie aruncat
iar de acolo nu o mai poți lua nu doar pentru că te vede lumea
dar pute
țin minte că mai demult sora mea avea o păpușă
despre care am spus că este mama
atunci nu știam că plasticul se dezintegrează în opt sute de ani
dar așa voiam să fie ea
și o făceam egoistă că vrea să moară înaintea mea de parcă
dar mai bine lasă
dar nu era decât faptul că mama și tata mă plastificau
să rezist opt sute de ani și o zi nu mai mult
iar eu să rămân așa fără ca ei să știe cum
Maria Cârstian
sonet
valurile fac spumă
spuma zboară și se lipește de case
din stufăriș se ițesc coase
de deget mi s-a lipit o gumă
îmi vine să fac o glumă
fire uscate mă gâdilă la fese
în zare se anunță iar averse
se lasă seara și împrejur e brumă
când peste vale s-a lăsat albeața
mâinile se freacă de pantaloni pe vine
iar marea face valuri groase ca dulceața
șiroiul tremură cu aburi, taie ceața
mă-ncearcă un soi de dezlipire și de bine
și-atunci îmi vărs suav în palme interfața
Simona Voica
fotografiatul interzis
și știi, mă gândesc cum la Sansevero
am stat cu ochii aţintiţi pe Cristo Velato
știam că nu am mult timp, trebuia să mă dau la o parte,
și alţii plătiseră bilet să fie acolo, în capela îngustă,
voiam să văd cât mai mult dincolo
de vălul acela frumos de piatră
cu mâna sculptorului voiam
să-mi dăltuiesc în memorie toate detaliile
pe care le puteam cuprinde
uite, închid ochii și văd sub giulgiul vălurit
mâna care poartă o urmă de cui
și știi, mă gândesc cum mă întrebi mereu
ce e? când mă uit fără să clipesc la tine
iar eu îți zâmbesc și-ți răspund: nimic
Mara Mihai
ai așteptat mereu
ai așteptat mereu
ceva fluid care să te preschimbe
ceva care să te transforme într-un personaj glamourizat
adorat
care nu știe ce presupune târâtul picioarelor prin frig
care nu știe
ce e aia durere și ai asteptat atât
doar ca să fii pus față în față cu o inimă
dezafectată
similară uzinelor cu geamuri sparte prin care
intră ploaia și
inundă tot
Livia Sfârăilă
dacă și dumnezeu rămâne mic
nu-ți dai seama cum te-ai face bine
seara te întorci în camera cu numărul șapte
(gânduri autoreplicându-se în cloud)
înghiți pastila și aștepți revelația
imediat nanoboți intravasculari
încep scanarea monitorizarea analiza
și prezic intenția ta cu acuratețe de 100%
salvându-te în ultimul moment
de o soartă nefericită
nici n-ar da bine să mori
când planeta întreagă
nu vrea să audă de moarte
deschizi ochii respiri te întorci
doza de fericire injectată regulat
uiți orice atingere
Carla Boboc
cine se trezește devreme vede că departe n-ajunge
mă trezesc devreme. pun bani în pușculiță doar ca să o sparg la
fiecare sfârșit de săptămână, iar cu banii rămași să-mi iau una
nouă cu care să fac același lucru. am hiperfixații care durează zile
sau săptămâni și când trec mă simt goală. la fel de goală ca o vilă
abandonată în sectorul 1 unde vântul lovește geamurile atât de
tare încât le sparge. și tot ce încerc epuizată e să găsesc o sursă de
(i)luminat camera asta chiar dacă e nevoie doar de un calorifer
aici. uneori cred că mă trezesc devreme doar ca să mă oblig să văd
cât de departe vreau să ajung și cum n-o să fiu niciodată acolo.
e o mutilare voluntară la care creierul meu mă supune și la care
recurg de fiecare dată cu plăcere.
Miruna Romanciuc
selectez cum vreau să vorbesc
despre lucruri importante
only the past is available
un fel de singurătate în care mă adâncesc
ca un ochi în cearcănul lui
fac tot posibilul să-mi așez capul
fără să simt lipsă
fac lucrurile bine și stric puțin la final
nu știu să-mi asum succesele
nu știu să am grijă de ele
aici e o oboseală plăcută
cu care îmi învelesc ochii
după ce mi-am golit sângele
într-un poem și beau apă
din el fac curat învăț totul despre
cum să ajut
mai puțin cum să spun
genocid
război
moarte
fără să-mi tremure vocea
vreau să spun cu voce tare
genocid
război
moarte
fără ca oamenii din jur să se întoarcă
spre mine pentru că spun pe nume
cuiva drag lor
Lansarea antologiei „Aripile cenușii ale păsărilor pe liniile de înaltă tensiune” va avea loc la Salonul internațional de carte „Bookfest”, la Romexpo București, în data de 1 iunie, ora 11:30 (Cafeneaua Artelor).
- Citește mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
