Noua carte a profesorului universitar ANTON ILICA (al 19-a „volum de autor”), apărută la Editura Stef din Iași, reunește, în cele 381 de pagini, precum însuși mărturisește, „studii, articole, prefețe, recenzii, texte ocazionale, apărute în reviste de specialitate, publicații cotidiene” scrise de-a lungul unui an: septembrie 2021 – septembrie 2022.
Cartea aduce „Mulțumiri” soției (Delia) și familiei fiicei sale (Daciana) pentru „liniștea deplină pentru reflecții și scriere…”, precizând cu emoție: „Vă iubesc deopotrivă aici și dincolo…de lume”.
Structurată în trei mari capitole: I. ESEURI; II. RECENZII, PREFEȚE; III. VARIA,
cartea începe cu o (auto) PREFAȚĂ, scrisă cu sinceritate și copleșitoare sensibilitate, care trebuie citită spre a descoperi și a redescoperi OMUL, din spatele operei sale științifice, literare și publicistice. Anton Ilica subliniază că oportunitatea l-a determinat „să trădeze” arta literară și să accepte provocarea determinată de învățământul superior. Nu este vorba despre o trădare, pentru că Anton Ilica a dus cu sine continuu, în minte și în suflet, literatura și profunda plăcere de a de a construi metafore și de a însufleți texte, chiar în zone, ce păreau anoste și monotone.
Era director al prestigiosului Liceu pedagogic „Dimitrie Țichindeal“ și unul dintre cei mai buni profesori de limba română din Arad, când i-am propus să întemeieze, la Universitatea de stat arădeană, o facultate de științe ale educației.
Eram sigură, atunci și acum, că nimeni, în afara lui Anton Ilica, nu era în stare să construiască o asemenea facultate și, mai ales, să gândească o strategie științifică și pragmatică pe termen lung. Ca decan al acestei facultăți, Anton Ilica a constituit un model pentru mai tinerii săi colaboratori și nu numai. A susținut un doctorat strălucit, cu un mare profesor al Universității clujene, a scris cărți, studii, articole, cursuri universitare, care i-au conferit calitatea de profesor universitar, precum și vizibilitate științifică națională în domeniul științelor educației.
Anton Ilica NU trebuie să considere drept trădare, părăsirea literaturii, pentru că vocația sa evidentă este pedagogică.
Scrisul său, uneori laudativ, alteori critic și necruțător, are un subtext sfătos, ce zidește „sine ira et studio”. Anton Ilica scrie cu pasiune, având meșteșugul sui-generis de a însufleți idei și sentimente, de „a înnobila cuvinte” sau de a le face, uneori, „să biciuiască” impostura și nonvaloarea.
Cele 26 de eseuri ale primului capitol
au în atenție personaje ale lui Ioan Slavici, personalitatea ilustrului medic de la Șiria, Iuliu Traian Mera, precum și a profesorului Preparandiei arădene, Petru Pipoș, dar se referă și la plagiat și plagiatori, la împlinirile și derapajele proiectului „România educată”, la compromiterea educației de către ministrul Cîmpeanu, ca să dăm doar câteva exemple.
Recenziile și prefețele, ce alcătuiesc capitolul al II-lea,
sunt despre cărți și autori consacrați sau aproape necunoscuți, scrise cu convingere, cu argumente pertinente, cu plăcerea de a consemna contribuții în varii domenii sau de a manifesta rezerve, întotdeauna „învelite” în gânduri și speranțe pentru viitoare izbânzi literare.
Capitolul al III-lea, intitulat VARIA
cuprinde articole prilejuite de evenimente cotidiene, scrise , precum întreaga carte, cu vădit talent și cu o anume voluptate a relatării, întotdeauna, impregnată cu opinii si sentimente / resentimente exprimate cu franchețe și sensibilitate, chiar și atunci când sunt dure și necruțătoare, precum ultima pagină a volumului, numită de autor „Carte fără sfârșit”.
Și aceste rânduri se doresc o pledoarie pentru atribuirea titlului de CETĂȚEAN DE ONOARE lui ANTON ILICA. Un titlu, pe care îl binemerită cu prisosință.
