Într-o țară bananieră sunt întotdeauna probleme grave, chiar probleme de supraviețuire fizică. Bine, acestea se referă în primul (și în al doilea și în al o sutălea rând) doar la cei ce strâng cojile aruncate de sus de către Marii Mâncători de Banane.
Acolo jos este deosebit de periculos traiul, niciodată nu sunt destule coji de lins,
iar, după cum bine se știe, din lupta pentru a apuca o coajă se nasc ambuteiaje pe un sol unde tocmai cojile sunt atât de alunecoase. Așa că, pe lângă atât de gravele probleme de supraviețuire, toate celelalte chestiuni par derizorii. Pe asta se și bazează Marii Mâncători de Banane, așa că „știrile” din media sunt focalizate pe „informații” care de care mai înspăimântătoare.
Când ești zilnic, oră de oră, amenințat cu lipsa banilor pentru salarii și pensii, cu „iminentul” măcel atomic, cu facturi apocaliptice sau cu dublarea măririi ratelor la bănci, cine să mai ia în seamă „micile” potlogării ce ne înconjoară la tot pasul? Pe asta se și bazează Marii Mâncători de Banane! Cine să ia în seamă că 70 (șaptezeci) la sută dintre români nu beneficiază de medicamentele necesare, în vreme ce farmaciile prosperă? Și dacă nici această situație (vizând tot viața și moartea) nu se află în centrele de interes, atunci este ridicol să te agiți pentru potlogăria cu Teatrul Vechi din orașul Second Hand ca și pentru celelalte nenumărate inginerii imaginate și puse în practică?
În vreme ce ni se servesc zilnic (de unsprezece ani) cât de aproape suntem de admiterea în Spațiul Schengen, ni se trâmbițează și prin presă că „de câțiva ani, Ungaria cumpără clădiri istorice de pe teritoriul Transilvaniei.
Astfel, statul maghiar a devenit proprietarul a zeci de imobile de patrimoniu din Romania”. Scriu unii, scriu alții, doar eu am publicat peste o sută de materiale pe acest subiect. Cui îi pasă? Ministerului Culturii (nu întâmplător doar „FOST al Identității Naționale”) în niciun caz. Direcțiilor Județene pentru Patrimoniu (!?) nici atât. Administrațiilor locale, să fim serioși! În Slovacia, o țară care are un Minister de Externe, s-a luat atitudine, așa că vecinii lor au încetat asemenea practici. Țara Bananieră are alte priorități, așa că ni se oferă în continuare știri despre tot mai apropiatul sfârșit al lumii care nu mai este colorat decât cu divorțurile vedetelor și cu nominalizarea plagiatorilor, hoți cinstiți. (Adică la mare cinste.)
Și, apropo de Teatrul Vechi, primul teatru de piatră de pe teritoriul României de azi, alături de cel din Oravița, avem înregistrate declarațiile publice ale primarului actual că, dacă posesorii Teatrului Vechi, primul teatru de piatră de pe teritoriul României de azi, alături de cel din Oravița, nu se implică în renovarea edificiului, îl va rechiziționa. (Nu putem să-i spunem „edil”: edilul construiește, nu dărâmă.)
Ne apropiem de sfârșitul anului calendaristic, perioadă când știm că există bani rămași.
Când va rechiziționa primarul actual Teatrul Vechi, primul teatru de piatră de pe teritoriul României de azi, alături de cel din Oravița? Ein Mann ein Wort? Promitem să-i publicăm fotografia în fața Teatrului Vechi, primul teatru de piatră de pe teritoriul României de azi, alături de cel din Oravița. Altfel, îl va răscumpăra un investitor privat care iubește cu adevărat Aradul și nu-l vom mai fotografia pe primarul fotogenic în fața monumentului redobândit de arădenii cărora le-a fost dăruit Teatrul Vechi de către Iakob Hirschl.
Când va rechiziționa primarul actual Teatrul Vechi, primul teatru de piatră de pe teritoriul României de azi, alături de cel din Oravița?
Ein Mann ein Wort?
