Nu îmi propun, în aceste câteva rânduri, să mă refer la poetul sau eseistul, la traducătorul sau dramaturgul, la politicianul sau academicianul Ștefan Augustin Doinaș, cu toate că ar binemerita o abordare, chiar dacă nu exhaustivă, dar cu sublinierea câtorva dintre contribuțiile sale excepționale.
Precizez, dintru început, că nu mă voi referi nici la elevul liceului „Moise Nicoară” care, „cucerit” fiind de profesorul său de limba română, Alecu Constantinescu, (tatăl dramaturgului Paul Everac) citea cu nesaț poezii ale lui Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Tudor Arghezi, dar și critică de poezie (Mențiuni critice ale lui Perpessicius), dar „adevăratul dascăl de poezie” a fost Vladimir Streinu.
Nu mă voi referi nici la formarea sa intelectuală ca membru al Cercului de la Sibiu (alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruș, Cornel Regman). Și nici la contribuția sa valoroasă în calitate de redactor șef al prestigioasei reviste „Secolul 20” și, mai apoi, „Secolul 21”, ci voi rememora un moment petrecut în urmă cu mulți ani, un moment emoționant la care m-am referit și cu prilejul conferirii titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea „Aurel Vlaicu”, precum și la lansarea volumului Fraza lui Doinaș (volum coordonat de Ovidiu Balint), carte lansată de curând în Sala Festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară”. L-am însoțit, deci, pe Ștefan Augustin Doinaș la o „lecție deschisă” susținută de regretatul profesor URSU PASCU cu Mistrețul cu colți de argint, unul din cele mai frumoase poeme ale literaturii române.
Îl cunoșteam extrem de puțin pe profesorul URSU PASCU, care nu se număra printre dascălii foarte cunoscuți ai liceului, așa se și explică faptul că nu i-am putut „furniza” foarte multe „date” regretatului Ștefan Augustin Doinaș. Îmi amintesc, parcă s-ar fi desfășurat recent, această lecție, pentru mine, fascinantă, iar pentru autorul poemului, copleșitoare. Profesorul părea un magician care „conducea” clasa, fără ostentație, dar era limpede că elaborase cu minuțiozitate întreaga sa desfășurare. Stăteam în bancă alături de Ștefan Augustin Doinaș și nu îndrăzneam să-l privesc. Emoția era profundă și cvasigenerală. Auzeam un plâns interior pe care nu-l pot exprima în cuvinte. Același „plâns pe dinăuntru”, pe care aveam să-l aud mulți ani mai târziu, când Regele Mihai I de România a primit Doctor Honoris Causa din partea Universității „Aurel Vlaicu”, de fapt prima universitate din România care i-a conferit acest înalt titlu academic. Nu mi-e rușine să recunosc că, auzind acest plânset profund interiorizat, mi-am abținut cu greu șiroaiele de lacrimi, urmărind lecția profesorului URSU PASCU.
Privindu-i, probabil, uimit pe elevii care comentau, cu aplomb și cu ușoară emfază, versurile-i, Ștefan Augustin Doinaș rostea, ca pentru sine, câteva cuvinte, devenite un posibil laitmotiv: „…nu m-am gândit la asta… nu m-am gândit la asta…”. Sunt cuvinte care închid în ele o imensă modestie și o profundă admirație pentru profesorul URSU PASCU și elevii săi. Mi-a spus și mie doar că întreaga lecție s-a revăzut pe sine în orele de limba română, ca elev al liceului, necrezând vreodată că va asista la o „analiză” pertinentă a poemului său. La finalul lecției, vădit emoționat, Ștefan Augustin Doinaș le-a mulțumit, cu căldură, protagoniștilor, deopotrivă profesor și elevi. A urmat apoi o tăcere adâncă. Ștefan Augustin Doinaș rememora, probabil, întreaga desfășurare a orei de limba română iar eu nu îndrăzneam nici măcar să-l privesc. După două decenii, în timpul discuțiilor avute cu Ștefan Augustin Doinaș cu prilejul conferirii înaltului titlu academic de Doctor Honoris Causa, am dialogat cu privire la aceste momente și am constatat că emoțiile nu s-au estompat și laudele aduse profesorului URSU PASCU și elevilor săi au rămas vii în amintirea sa. Relatându-i, recent, domnului Hoară Horațiu că vreau să scriu despre o „lecție deschisă” susținută de regretatul profesor URSU PASCU, mi-a spus că, în calitate de director al liceului, și dânsul a participat la o „lecție deschisă” a profesorului și a fost impresionat de întreaga ei desfășurare. Un profesor, precum URSU PASCU și, precum alți profesori ai Colegiului Național „Moise Nicoară” au însuflețit cu pasiunea lor, cu rigurozitate și dăruire, o școală de înaltă tradiție, conferindu-i o strălucire intelectuală și pedagogică, niciodată atenuată de trecerea ireversibilă a timpului.
