Am scris de-a lungul anilor despre multe din cele peste o sută de roluri principale interpretate de Zoltan Lovas, vreme de două decenii și jumătate de la absolvirea Academiei de Teatru și Film din București în anul 1995, clasa profesorului Mircea Albulescu. Desigur, nu am scris despre toate marile sale izbânzi artistice, dar am remarcat și eu, precum foarte mulți arădeni și nearădeni, plăcerea extraordinară a lui Zoltan Lovas de a interpreta varii roluri, de la june-prim la roluri de compoziție, de la tineri la bătrâni, de la guralivi la taciturni, de la frumoși la urâți, roluri pe care le-a acceptat întotdeauna, fără excepție, pentru bucuria întâlnirii cu publicul. Este deja un loc comun să te referi la legătura actorului cu publicul, dar pentru Zoltan Lovas, marea bucurie este, precum însuși mărturisește, „iubirea față de oamenii de ieri, de azi și de mâine”, bucuria de a-i face pe oameni să râdă și să plângă, uneori, în același timp. Este bucuria de a vibra alături de ceilalți. Sincer, fără infatuarea determinată de calitatea omniștiută de cel mai popular actor al Teatrului arădean, fiind nominalizat de către UNITER ca „cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul Hippolit din binecunoscutul spectacol în regia lui Mihai Măniuțiu, Iubirea Fedrei.
Zoltan Lovas este jovial, cald, tonic, întotdeauna tânăr, deoarece consideră vârsta doar o stare de spirit, căreia i-a conferit nu numai talentul său ci și modul special de a se raporta la oameni, deopotrivă, tineri și vârstnici. Așa se explică și faptul că este un foarte bun profesor, extrem de iubit de elevii săi de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, secția de actorie, secție, la a cărei înființare a contribuit în mod direct, sub oblăduirea distinsei directoare Silvia Demian.
Cu ani în urmă, la o întâlnire cu actorii Ion Caramitru, Valeria Seciu și regretatul Ovidiu Iuliu Moldovan, s-a discutat despre Zoltan Lovas, cei trei mari actori, fiind membri în comisia de concurs pentru un post de actor la Teatrul Național din București. Zoltan Lovas a fost cel mai bun dintre candidați și a fost admis în colectivul artistic al Teatrului Naţional din București. În mod absolut surprinzător, Zoltan Lovas nu a rămas nici la Teatrul Național din București, nici la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, nici la Teatrul de Comedie și nici la Teatrul Național din Timișoara, ci a preferat să se reîntoarcă la Teatrul arădean. O decizie surprinzătoare, dar argumentată de Zoltan Lovas prin faptul că la Arad simte o puternică energie pozitivă. Cu modestia-i aproape proverbială, mărturisește cu umor că, „atunci când se află în depresie, își amintește de șederea la București și îi revine, instantaneu, buna dispoziție.” Este limpede că Zoltan Lovas este profund atașat de Arad și de arădeni. Dialoghează, adesea, cu aceștia pe stradă, în prezentările unor evenimente sau în spectacolul interactiv pe care îl joacă de două decenii, cu săli arhipline, Apropo, ați chemat pompierii!, spectacol gândit de regizoarea Liana Didilescu, dar atât de diferit de la o reprezentație la alta, pentru că show-ul lui Zoltan Lovas se realizează prin raportare la public, mereu altul sau, uneori, același, spectacolul fiind văzut de mai multe ori de către acesta.
Zoltan Lovas a declarat, în mai multe rânduri, că „se hrănește cu iubirea pentru oamenii buni”, fiind convins că doar viața și conjuncturile nefericite i-a făcut, uneori, răi, precizând că pe scenă, bunătatea nu poate fi mimată dacă nu ești un om bun, în schimb, răutatea poate fi întruchipată pe scenă prin numeroase nuanțe artistice. Zoltan Lovas apreciază, în mod deosebit, trei dintre multele calități posibile ale oamenilor: sinceritate, simplitate, punctualitate, calități, trebuie să recunoaștem, rarisime în ziua de azi.
Pentru Zoltan Lovas, teatrul presupune o modalitate specială de concentrare („aici și acum”), o emoție sui generis, uneori, plânsul laolaltă cu râsul, un „loc”, unde nu poți trișa sau mima, pentru că publicul simte și sancționează duplicitatea abordării și a interpretării unui rol.
Chiar dacă posedă o largă capacitate de comunicare cu oamenii, interesați sau nu de actul teatral, Zoltan Lovas este riguros și profund, nesfiindu-se să își manifeste mirările, fricile, temerile, așa încât cu o zi înainte de spectacol și o zi după desfăşurarea acestuia, își analizează în detaliu rolul, refăcând mental, aproape în întregime spectacolul.
Dar să reținem că Zoltan Lovas a probat o profundă rigoare și o reală seriozitate ca director artistic (stagiunea 2004-2005) și manager (stagiunea 2005-2006), elaborând un program artistic coerent, având la temelie valorile autentice ale dramaturgiei românești și ale dramaturgiei universale. Fiind generos, apreciindu-și întotdeauna colegii și găsindu-le, mereu, o motivație pentru o eventuală neîmplinire artistică, iubind cu frenezie scena și Aradul, Zoltan Lovas ar putea fi un excepțional director al Teatrului arădean. Ar gândi, sunt sigură, în această calitate, spectacole și roluri cu trimiteri directe la colegii săi, actori ai Teatrului arădean. Cu experiența de două decenii și jumătate în teatru, jucând în toate Teatrele importante din București și din țară, dar și în străinătate, Zoltan Lovas ar putea fi managerul providențial pentru Teatrul arădean, care „se zbate” de ani buni într-o călduță mediocritate.
Rememorând, chiar și succint, „profilul” actorului Zoltan Lovas, îmi vine în minte reflecția lui Lucian Blaga: „… cu aripile altuia te poți înălța dar nu poți zbura”. Este o reflecție contrazisă astăzi de atâția neaveniți, care și-au luat „zborul” spre locuri/posturi importante, ajutați fiind de „aripile” altora, dar, sperăm, vremelnic, convinsă fiind, dintotdeauna, că adevăratele valori se vor impune. Mai devreme sau mai târziu. Dar se vor impune!!!
