„Arsenie. Viața de apoi” – documentarul religios interzis de instituțiile arădene de cultură, proiectat într-un club de rockeri

Viață sfântă sau una de șarlatan? Mit versus realitate, conspirații și credință și perspective, filmul lui Alexandru Solomon este încărcat de scene controversate, cu un topic atât de bulversant încât proiecția a fost interzisă, de două ori la rând, odată la Cinema Arta și apoi la Biblioteca A.D. Xenopol.

„Arsenie. Viața de apoi ”este un film documentar, sub forma unui „road movie” – un film de călătorie – prin intermediul căruia publicul are ocazia să însoțească personajele într-un pelerinaj pe traseul duhovnicesc al călugărului Arsenie Boca. 

Proiecția s-a încheiat cu o discuție liberă, alături de regizor, la care publicul a participat. Discuția a continuat mai bine de o oră, în care spectatorii și-au exprimat propriile curiozități legate de temele dezbătute în film, dar și perspectiva personală a fiecăruia. 

Făcută parcă la mișto, pelicula dezbate chestii serioase într-o variantă inedită

Documentarul explorează topicuri precum rasismul, antisemitismul, bani, Biserică, Revoluție ș.a.m.d. Pe parcursul filmului am putut să văd de ce instituțiile au luat decizia de a-l interzice.

Noroc cu Clubul Flex care a salvat situația, punând la dispoziție un cuibușor pentru proiecția specială a lui Alexandru Solomon. Filmul a adunat o mulțime de curioși. Terasa Clubului Flex a fost plină, iar fețe au fost multe și diverse. De la tineri rebeli, până la adulți sau oameni în vârstă, cu toții dornici să vadă controversatul documentar.

De la religie și până la moralitate, discuții legate de rasă sau miracolele săvârșite de Arsenie Boca, viața lui și modul în care este portretizat, totul este un amalgam de teme abordate sub formă de dezbatere sau interviuri, pe fond dramatic, aproape metaforic.

Filmul a surprins perspectiva vieții lui prin prisma miracolelor pe care le-a săvârșit după ca a fost pseudo canonizat de către creștini. Povestea miracolelor săvârșite de Arsenie Boca este tratată în documentar cu doză sănătoasă de scepticism, regizorul pornind de la ideea că viața sa „de apoi” este un fals. 

Bazat atât pe Arhivele Securității, cât și pe mărturiile unor oameni care l-au întâlnit pe preot, cărți despre viața călugărului, dar și articole de presă. În documentar se dezbate și ideea că BOR i-a atribuit-o lui Arsenie Boca un adevărat brand, folosindu-se de imaginea de sfânt a călugărului pentru marketing religios: icoane, brățări, magneți cu poza călugărului, care se vând în apropierea lăcașelor de cult.

Călugărul avea o viață atipică

Era carismatic, atrăgea sute de enoriași la mănăstire. Femeile îl considerau chipeș. Avea ochi albaștri și uneori făcea trucuri magice doar pentru a atrage atenția. De pildă, „își pieptăna barba cu un pieptene de ebonită, iar din ea săreau scântei, apoi își întreba enoriașele: ‘Ați văzut?’”

Un alt „miracol” săvârșit de călugăr: „A spus: dacă mă vor prinde cei de la Securitate și mă vor aresta, mașina se va opri cu ei în drum. Așa s-a și întâmplat. Ambele mașini ale securiștilor s-au stricat, și el a fost văzut fiind dus cu căruța în arest”.

Viața călugărului nu este singura temă abordată

S-a mai vorbit și despre rasism, Covid, Război, dar și Revoluție, iar documentarul este însoțit de cadre pe măsură.  În fața Palatului Parlamentului, personajele din documentar au vorbit despre evenimentele din ‘89, iar în fond era așezată o pancartă pe care scria „LUPII VOR FI MÂNCAȚI DE OI”, iar în apropierea Catedralei Mântuirii Neamului, pelerinii au dezbătut tema corupției din Biserica Ortodoxă Română.

Concept ad -hoc

Un documentar despre un documentar, cu personaje care intră în pielea unor actori interpretând securiști, maici, pe călugăr însuși, dar și alte personaje care, la un moment dat s-au făcut văzute fie în fotografiile care-l reprezentau pe călugăr, fie în alte scene artistice gândite de regizor. Un cadru îl surprinde pe tânărul care îl interpretează pe călugăr, creând o scenă în care el pictează un tablou fără ramă, în soarele puternic, ceea ce-l face să pară că pictează peisajul în sine. 

Pe tot parcursul filmului, am putut urmări cadre în care apărea atât echipa de filmare, cu microfoane cu tot, dar și pregătirea scenelor – întreg procesul de filmare fiind prezent și în documentarul filmat. Acest gen de pelicule pun mai degrabă accentul pe ceea ce se spune, decât pe ceea ce publicul vede, fiind un soi de documentar hibrid, cu o perspectivă lejeră și cadre naturale, cum ar fi secvențele din autobuz în care pelerinii fie ascultă jazz bisericesc, vorbesc la telefon sau interacționează unii cu alții. 

Regizorul Alexandru Solomon, despre filmul său:

„Ca să vorbești despre construcția unui mit – Arsenie Boca s-a născut ca mit, ca sfânt în secolul XXI, prin voința unor oameni care au început să scrie, să spună despre el… e o construcție ca o ficțiune, așadar filmul reproduce această încercare de a construi o ficțiune naivă, populară, cu mijloacele astea, noi între noi, cu figurație cu „hai pe lup”, cu instrumente stângace și populare de Viflaim. 

În același timp simțeam nevoia să las construcția la vedere: noi să fim în cadru, cei cu microfoanele, toată lumea. Nu ne ferim de asta. Vrem  ca „țesătura” să fie transparentă, ca să vezi prin ea. 

Iar tablourile astea confesionale, în fața perdelei cu ceva care se întâmplă în spate, ceva care e foarte simplu în pictura religioasă: personaje contemporane cu  pictorul, pe lângă scena biblică; și cam de acolo mi-a venit și mi s-a părut interesant să existe mereu tensiunea asta. 

Mă uit la minunea care se întâmplă în fundal, ficțiunea de acolo, dar și omul aflat în fața camerei, care spune povestea.”