În popor auzi adesea, mai ales la moartea cuiva, „Așa i-a fost scris”. În cazul unor boli care taie „ața” vieții, mulți nici nu au habar cât adevăr grăiesc. Venim pe lume cu o „fișă” clară, în care e scris totul, în gene – ce boli vom avea, unde zace pericolul nimicitor. Cu ani în urmă, un institut de cercetări din Irlanda lansase ideea unei „fișe genetice”, pentru fiecare ins. Protestele populației au zădărnicit (eu cred că doar au amânat) „fișa genelor”. Un asemenea demers ar duce la imposibilitatea, pentru mulți oameni, de a mai găsi un loc de muncă, fiindcă ce angajator ar lua pe cineva pândit de o boală necruțătoare, gata-gata să se dezlănțuie?! În fine, e mult de discutat, dar în esență și vulgar, superficial expusă, asta e realitatea: ne este scris ce vom trăi, ce vom duce în viață.
Întrebarea care mă frământă este însă alta: oare, ne sunt scrise și întâmplările? Fie cele bune, cât și cele tragice? Primul impuls e să spun Nu, imposibil. Dar, parcă viața ne arată altceva. Întâmplările parcă nu sunt chiar întâmplătoare. Mai mult, ele ne desează viața, destinul. Dai peste o persoană întâmplător, și-ți devine soț/soție – puteai fi altundeva în acea zi, în acea oră, clipă, uneori. Din acel punct, viața se scrie altfel, e marcată de acea întâmplare. Așa ne-a fost scris?
Dar ce ziceți de asta? Am cunoscut pe cineva, un italian din Verona. Se bucurase că a pierdut avionul care s-a prăbușit (poate vă amintiți, era cursă spre România, mulți români au pierit atunci), la decolarea de pe Aeroportul din Verona. Ei bine, peste o lună, moartea l-a găsit și l-a vânat, omul murind într-un accident, pe autostradă. I-a fost scris să moară, cu orice preț? Nu știu, nu zic nici da, nici nu.
La Arad. Știu că am mai povestit asta. Un cunoscut medic traversa, în zona Podgoria, dinspre blocurile turn, spre str. Henri Barbusse. Cum dinspre Podgoria „curgeau” mașini spre Micălaca, s-a oprit la limita bordurii. Fatal! Dispre Micălaca venea spre Podgoria un ARO, care ARO a trecut peste liniile de tramvai și l-a omorât pe loc pe nefericitul doctor. De ce a fost atunci și acolo tocmai când acel ARO a parcurs un traseu, absurd, inexplicabil, de neconceput unei minți sănătoase. Așa i-a fost scris? Iar nu am răspuns. Poate aveți voi un răspuns la ce spuneam că mă frământă: oare, ne sunt scrise și întâmplările? Sunt ele un dat, un fir ce trebuie urmat cu necesitate?
4 comentarii. Leave new
Nu există nimic întâmplător; iar, ceea ce pare doar un simplu accident apare din sursa profundă a destinului.
Cu ce să încep? Cu codul lui Hamurabi? „Dacă o casă se prăbuşeşte şi omoară fiul proprietarului, va fi executat, în compensaţie, fiul dulgherului”. Cam aşa sună şi legea talionului: „Viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” (Levitic 24,30). Dar legea talionului n-a fost niciodată aplicată ad litteram. S-a „lucrat” mai ales cu compensaţii materiale. Dacă „ochi” şi „dinte” are pentru fiecare o valoare diferită, viaţa e cea mai potrivită pentru a ilustra principiul justiţiei naturale.
S-a spus că nimic nu egalează în teroare – (nici măcar pedeapsa cu moartea) – pedeapsa cu viaţa. A te trezi singur cu propria conştiinţă poate fi de nesuportat. Însă cea mai tulburătoare respingere a pedepsei cu moartea mi se pare a prinţului Lev Nikolaevici Mîşkin(“Idiotul” –Dostoievski). Obsedat de episodul eşafodului din Lyon, se întreabă: „Şi pentru că un om a ucis trebuie să i se ia şi lui viaţa?”. Răspunsul (cu ghilotina) e devastator : „NU SE CADE !”.
Argumentul creştin, pe care Albert Camus (ca unul care a reflectat mult asupra subiectului) îl exprimă în ceea ce am putea numi teoria responsabilităţii divine şi a judecătorului perfect (Dumnezeu), unicul care poate pronunţa pedeapsa capitală. (Citiţi „Reflecţii despre ghilotină” – ar fi păcat să v-o rezum). Merg pe mâna lui Camus, care îndoaie argumentul suprem al celor care se pronunţă în favoarea pedepsei cu moartea.
Comentează,comentează …. că tot nu apare nimic !
Cum nu apare, dom profesor?…