Bolnavi de prostie

Sugerez în titlu că prostia este o boală, nu doar o stare. Realitatea ne arată că nu se exclud, pot fi pe rând și stare cât și boală. Depinde foarte mult de lungimea timpului în care ea se desfășoară. Eu plec de la premiza unui timp mai îndelungat. Ca să devină o boală. Din fericire, tratabilă. 

Chiar dacă ar ieși din peisaj un om care nu judecă, precum majoritatea, și prin felul lui de a coexista, provoacă sentimente diferite,  el din rațiuni tot atât de diferite este tolerat măcar de o parte a societății, căruia prostia lui îi poate folosi la un moment dat. Multiplicându-se la un nivel național tipul acesta de prostie este nu tolerat ci chiar de un real folos celor care îl exploatează în mod ilicit. Ba chiar aș spune că se ia în calcul ideea de a distribui mesaje de prostire și către cei ce se află cu mintea imediat deasupra proștilor cu diplomă.  Pentru asta se fac pregătiri speciale. Desigur având în vedere profitul care se urmărește. Imaginea caricaturizată a acestui tip de prostire este aceea în care un om cu un ferestrău în mână aflat pe o creangă de copac se pregătește să taie chiar creanga pe care stă. Ce este interesant în imagine este faptul că nu este urmată de cealaltă în care omul cade și se prăpădește. Se prezumă că nu ar mai fi nevoie. 

În cazul țării noastre, cele mai recente dovezi de prostie sunt întâmplările din ultimii ani. Culminând desigur cu alegerile de anul trecut și cele din iunie 2025. De ce spun eu asta?

Pentru că un popor căruia îi sunt luate  la propriu mijloacele de existență (exact imaginea de mai sus) în cazul unor alegeri nu mai are nevoie de nici un fel de mesaj electoral. Un popor stabil emoțional și chiar la limita inteligenței. Ne amintim cei mai vechi trăitori dintre noi, cum eram în anul 1989. Dispuși să-l votăm și pe Lenin dacă mai trăia pentru a scăpa de Ceaușescu. Vedeam în jurul nostru cum cădeau capetele comuniste, doar cel de la București mai rezista. Aproape că ne resemnasem (unii) că acesta era blestemul nostru, când, cel puțin la nivelul informațional al vulgului, dintr-o dată am aflat că la Timișoara oamenii s-au ridicat la împotrivire directă la Ceaușescu. Nu știam noi pe atunci că împușcarea lui Ceaușescu nu înseamna doar căderea regimului său ci, aveam să aflăm mult mai târziu că evenimentul de atunci a fost doar unul de etapă. Nu era un capăt de drum cum fals credeam noi ci un început de vasalizare a țării noastre. Prcatic de atunci s-a încercat deznaționalizarea noastră ca stat național. Măcar că unii ar putea marca acest început încă din anii 1970 când strategii geopoliticii internaționale l-au înșelat pe Ceaușescu cu creșterea ritmului de dezvoltare economică, transferând industriei noastre o grămadă de instalații ineficiente și inutile convertite mai târziu în pauperizarea populației. Apoi, după ce s-a preluat puterea în 1990 am avut parte de o prostire aproape generală cu ajutorul unei propagande mincinoase. În ciuda faptului că niște bătrâni hârșiți și terorizați prin închisorile comuniste de după 1946, ne atrăgeau atenția că suntem mințiți pe față, în lipsa unor legi care nu incriminau calomnia prin presă, beneficiarii schimbării de regim au fost aleși de poporul prostit la scor mare. N-a contat niciodată faptul că ceea ce s-a spus nu era adevărat. Puteau să spună orice despre oricine. Exact ca și acum după 35 ani. Atunci nu erau buni cei care nu mâncaseră salam cu soia și aveau dolari în buzunare. Semne  clare și suficiente că respectivul nu merita să fie ales ca demnitar al poporului. Erau catalogați ca și chiaburi precum o făceau comisarii bolșevismuliui de abia instalat în anii 1950 prin țară. Măcar că în realitate acei oameni suferiseră pentru națiunea noastră prin pușcării grele și apoi , indiferent de pregătire au fost nevoiți să lucreze în locuri cu mult sub calificările lor anterioare dobândite în școala de dinainte de 1946. Pe acei oameni, noi, românii i-am respins și am ales nesimțirea, hoția, lenea și parvenismul celor care au spus toate lucrurile acelea mizerabile despre cei pe care acum îi socotim ca făcând parte din pleiada noastră istorică contemporană. 

Și acum ca un blestem în desfășurare pare că am uitat complet toate acele lucruri și mulți au plecat urechea la minciuni și prostii aproape la indigo precum cele folosite atunci. Căci, care este logica proeuropensimului? În opoziție cu prorusismul? Cine poate să spună despre una sau alta că este mai bună? Și cum poate fi un român prorus? Sunt întrebări de-a  dreptul ridicole pentru oamenii normali. Nu există așa ceva. Un român este proeuropean prin naștere și de aici încolo nu încape nici o altă discuție. Cine o face ori e prost ori e foarte prost. Iar în ceea ce privește prorusismul pot spune din capul locului că pentru un român este un oximoron, aidoma celui scris de Caragiale: curat-murdar coane.  

Când faci așa ceva sigur ai interes. Care să fie acela? În cazul celor care au maltratat România din 1990 încoace?  Și de ce i-au ajutat cei din UE? Acestea sunt întrebări normale la care voi încerca să răspund. 

Care este interesul? Păi e simplu. Dacă ne uităm doar în urmă cu 20 ani, mai proaspeți în memorie îi găsim pe aceia care au îndatorat țara cu miliarde de euro. Oameni care în mod real ar trebui să răspundă pentru asta în fața legilor românești. Cine sunt aceștia? Se află printre cei mai gălăgioși indivizi văzuți de noi la televizor în ultimul an. Și care ne spun că suntem într-o criză măreață. Ca și cum vinovați de ea suntem noi. Pentru că existăm și după cum xice unul ce se vrea premier suntem prea puțini plătitorid e taxe. Da, suntem puțini pentru nevoile voastre mult exagerate, nesimțite chiar. Acești oameni au pus umărul la devalizarea a ceea ce mai funcționa în economia noastră, au împrumtat bani pentru a plăti participarea statului ca acționar în societăți cu active românești și în anii 2020 pentru a plăti miliarde în buzunarele celor din UE care ne-au vândut otrava numită vaccin.  Or, toți aceștia au zbierat cât au putut de tare împotriva celor care n-au decis nici măcar o oră în statul român. Și i-au scos din circuitul electoral. Ilegal. Noi, cum spuneam, am mai trăit vremuri în care adevărul îl știam dar nu-l puteam face pubic, aș că știm cum merge aceste chestiuni. Acum oficial nu poat e spune nimeni cum s-a fraudat votul pe 18 mai, dar peste o vreme foarte mulți își vor face un titlu de glorie cu evidențierea acestui furt. Noi o facem de pe acum. 

Minciuna, cum am mai spus și cu altă ocazie nu rezistă în fața adevărului. Chiar dacă pentru o vreme pare că este suficientă. Și nimeni nu e veșnic în frunte. Au căzut împărății puternice în istorie. Cei de acum de la București sunt pe cale să afle și ei cât sunt de vremelnici. Și firavi totodată. Penru că ferestrăul a început să micșoreze creanga. 

Nu cred că se va verifica: scapă cine poate. Cum zicea Coșbuc: Hristoși să fiți, nu veți scăpa. Nici în mormânt!

P.S. În ceea ce privște implicare celor din UE, voi reveni cu o altă ocazie. Dacă va mai fi nevoie, desigur.

• Citește mai multe OPINII ale autorului – AICI