Extraordinară iniţiativa de a face un melanj de rock şi muzică simfonică. Mai ales în, vorba aia, inima cetăţii Aradului. Aşa, să nu se creadă, a mia oară, că arunc cu căcat în toate manifestările plătite de primărie. Nici vorbă. Am fost şi eu acolo, încercând să mă bucur de muzică. Ca iubitor de ambe genuri muzicale, am aşteptat un regal al sunetului. Ca fost realizator de emisiuni la radio, am vrut să aud ceva deosebit. Din păcate, cu toată locaţia spectaculoasă, cu toate că orchestraţia a fost ok, nu am reuşit să intru în starea aceea, atât de apropiată de delirul mistic al votanţilor primarului.
Am crezut, iniţial, că sunt de vină eu, că sunt cârcotaş, şi negru la suflet, şi nu pot să mă bucur de mai nimic. Apoi zic, o fi căldura de vină, sau faptul că nu sunt destul de hidratat, sau agorafobia mea, nu de alta, dar era o grămadă de oameni. În culmea nimicniciei mele, am zis că, poate, e de vină Lăpuşcă, sau pantofii roşii pe care îi purta, cu mândrie, un prieten de-al meu… dar nu, nu era asta! Problema a fost, în primul rând, organizatorică. Mult prea puţine scaune, plin de oameni, nici un fel de stand de răcoritoare, asta în condiţiile în care erau peste treizeci de grade. Cimentul încins a suplimentat supliciul. Nu neapărat pentru mine, mie îmi place căldura mare, îmi aminteşte de adevărata mea casă, dar erau acolo şi oameni care n-au prea putut avea trăiri cu adevărat rockereşti, din cauză pentru că caniculă. Şi apă, vorba celor din Operaţiunea Monstru, canci.
Sunetul a fost cea de-a doua durere a mea. Nu o spun ca inginer de sunet, nici ca om cu căştile aproape veşnic pe urechi. O spun, vorba cuiva, ca simplu cetăţean. Cred că era o idee bună să se lucreze puţin la zona asta. Un simplu test de sunet iniţial ar fi rezolvat problema. În sensul că basul se auzea slab, solo-ul de vioară, magistral de altfel, nu s-a auzit aproape defel, iar orchestraţia suna oarecum spart. Aş zice că-i vina locului, dar am fost anul trecut exact acolo, la o montare a oprei Tosca, şi totul a sunat impecabil. Durerea mea cea mare, auditiv vorbind, a fost cântăreaţa care, sincer, nu s-a ridicat la nivelul orchestrei. A fost cel mult un warm up de la bar karaoke din Padova. Păcat.
Cireaşa de pe tort a fost, fără discuţie, discursul primarului. Care nu îşi avea locul acolo, şi nici rostul. Nici primarul, nici discursul. Primit cu huiduieli care i-au acoperit pe aplaudacii din primele rânduri, Don Teflon ne-a reamintit de oraşul frumos în care trăim, datorită lui, şi de evenimentele culturale de anvergură pe care le trăim, datorită lui, şi bineînţeles, de proiectul său urbanistic, amintind şi de studiul de prefezabilitate pentru acest proiect. Pentru că nimic nu spune rock mai mult decât studiu de prefezabilitate. Ar putea fi titlul viitorului album Anal Cunt. Sincer. Şi, stau şi mă gândesc, chiar nu există o limită a ridicolului la edilii noştri? Adică, nu era mai bine să spui distracţie plăcută, sau rock on sau, pur şi simplu, să taci din gură? Oamenii de acolo, miile alea, nu păreau votanţii clasici ai gogului. Aşa că, sincer, nu am văzut rostul acestui discurs. Iar folosirea de cuvinte mari şi greu de înţeles e ok pe străzile preferate ale primarului, pe Mărului, pe Tarafului, pe Sever Bocu, unde masele sale preferate nu înţeleg o iotă din textele astea cu regenerarea urbană. Noi, aici, la noi e mai greu. Iar când spui studiu de prefezabilitate, o grămadă dintre noi înţelegem sifonare de bani publici. Desi, pe viitor, poate e mai bine să ne abţinem de la astfel de ieşiri. Dacă putem.
Dar tu nu mai poţi să te abţii, nu-i aşa?
1 comentariu. Leave new
subiect de atins: de ce un astfel de concert , cu succes la public nu devine o obisnuinta ?Chiar si la un pret modic de 10 lei biletul ,daca orchestra e pregatita, tot s-ar aduna ceva in vistieria Filarmonicii (pentru a nu mai fi nevoiti artistii sa-si ceara drepturile cu greve.)Acum 4-5 ani a mai fost un concert de rock simfonic, cu casa inchisa ,(repetat inca o seara – de asemenea cu spectatori stand inclusiv pe scarile balconului).Dumnezeesti sunt solourile la vioara ale D-lui Gherghel in balconul Catedralei Catolice , pline pana la refuz, cu o acustica deosebita si totusi atat de rare . Publicul de la concertele saptamanale de joi e format in majoritate din bunici, cu abonamente sau bilete cu reducere. Iar concertele pentru publicul tanar ,platitor de bilete nu prea sunt . Greu de priceput managementul :de putut de poate , dar oare se vrea?Si atunci de ce nu se vrea?