
Peste 1.300 de mamografii s-au efectuat în prima parte a acestui an la Spitalul Județean Arad | Dr. Ramona Putin: „După vârsta de 40 de ani, mamografia devine investigația de bază și standardul de aur în screeningul cancerului de sân, fiind capabilă să detecteze tumori incipiente cu până la doi ani înainte ca acestea să poată fi palpate”
Rezultate
Confesiune sub protecția prescripției | Gheorghe Falcă se declară oficial cel mai înfocat susținător al soției sale și Pro Arhitectura
Gheorghe Falcă: „De 20 de ani, împreună cu soția mea, avem o firmă de proiectare – Pro Arhitectură. Ea este managerul, iar eu sunt primul ei susținător.” Mai țineți minte…
Monștrii Generației Alpha | Spectacol cu mascote AI în cadrul târgului de Crăciun de la AFI
În acest weekend, cel mai nou mall al orașului s-a transformat pentru câteva ore într-un vis febril. Două mascote – reinterpretări masive, din carne și burete, ale ciudățeniilor generate de…
ANTICARIATUL FAKE de la UTA s-a închis de la sine, spațiul e de închiriat și vine la pachet cu povestea care rezumă istoria Aradului de la Béla Orbul la Bibi Falimentarul
Dacă ești anticar adevărat – adică de ăla care cumpără și vinde cărți de citit, ca-n dex -, ești mai fraier decât ăia cărora le-a puiat mintea să-și deschidă salon…
IRLO – faimosul artist mural cu lucrări apreciate pe tot mapamondul – fixează în memoria colectivă a Aradului tezaurul dacic furat din Olanda printr-o lucrare pe cât de subversivă, pe atât de atrăgătoare
IRLO („numele de scenă” al faimosului artist mural Laurenţiu Alexandrescu), unul dintre cei mai apreciați grafferi români, care și-a lăsat amprenta pe tot mapamondul, pictează la Arad o „alegorie ironic-dacofilă”…
Ciucă ne-a dat o măciucă în plexul inteligenței…
O minimă testare a coeficientului de inteligență și o sumară evaluare psihiatrică s-ar impune în cazul candidaților la orice funcție în stat, în special și mai ales la cea de…
După asigurarea brand-ului „Izvorul Minciunilor” ca sponsor pentru UTA, Falcă mai are un as în mânecă!
În ultima sa vizită la Bruxelles, MEP-ul Gheorghe Falcă a fost văzut intrând pe ușa din spate a unei săli de conferințe închiriate special pentru o discuție „de afaceri”. Deși…
Feminism dezlănțuit pe trecerea de pietoni, colț cu „Psihiatria”
S-au dus (naibii) vremurile supremației fizico-psiho-comportamentale a bărbatului asupra femeii – și să trăiască și-nflorească apucătura asta… că tare distractiv-educativă e… iar dacă mai citești știri de pe prin mediul…
Dacă Wiener și Botoș vor face Aradul bine după chipul și asemănarea lor, ne vom petrece următorul mandat pendulând între carantină, Insulele Canare, vrăjeală și cimitir
Dacă nu se inventau USR-ul și Covidul, Adrian Wiener și Vlad Botoș erau același cuplu de ratați pe care-i întâlneai pe nicăieri, acum 8-10 ani, în caz că aveai ghinionul…
Secția 1 Poliție Vlaicu percutează, totuși! Dacă doi boschetari se bat o seară-ntreagă pe stradă până se pișă unul pe altul, vin și-i cară de-acolo… dar numai dacă le trimiți filmarea
– Ce-o fost aici, bro?… îl întreb pe martorul cel mai competent de pe „Luchian” (din orice unghi și la orice oră ai privi chestiile care se-ntâmplă la noi pe…
Poliția din Vlaicu, Grupul de mămici din Arad și Presa. VOTAȚI: care dintre aceste entități e cea mai inutilă dacă vrei să prinzi un hoț?
Avem în față un chestionar la capătul căruia vă invităm să bifați răspunsul dumneavoastră preferat. El pornește de la cazul pe care l-a mediatizat toată țara – de la Grupul…
Rezultate
Confesiune sub protecția prescripției | Gheorghe Falcă se declară oficial cel mai înfocat susținător al soției sale și Pro Arhitectura
Gheorghe Falcă: „De 20 de ani, împreună cu soția mea, avem o firmă de proiectare – Pro Arhitectură. Ea este…
Monștrii Generației Alpha | Spectacol cu mascote AI în cadrul târgului de Crăciun de la AFI
În acest weekend, cel mai nou mall al orașului s-a transformat pentru câteva ore într-un vis febril. Două mascote –…
ANTICARIATUL FAKE de la UTA s-a închis de la sine, spațiul e de închiriat și vine la pachet cu povestea care rezumă istoria Aradului de la Béla Orbul la Bibi Falimentarul
Dacă ești anticar adevărat – adică de ăla care cumpără și vinde cărți de citit, ca-n dex -, ești mai…
IRLO – faimosul artist mural cu lucrări apreciate pe tot mapamondul – fixează în memoria colectivă a Aradului tezaurul dacic furat din Olanda printr-o lucrare pe cât de subversivă, pe atât de atrăgătoare
IRLO („numele de scenă” al faimosului artist mural Laurenţiu Alexandrescu), unul dintre cei mai apreciați grafferi români, care și-a lăsat…
Ciucă ne-a dat o măciucă în plexul inteligenței…
O minimă testare a coeficientului de inteligență și o sumară evaluare psihiatrică s-ar impune în cazul candidaților la orice funcție…






























