În acest weekend, cel mai nou mall al orașului s-a transformat pentru câteva ore într-un vis febril. Două mascote – reinterpretări masive, din carne și burete, ale ciudățeniilor generate de inteligența artificială, Ballerina Capucina și Tung Tung Tung Sahur, au rătăcit prin holurile lucioase, salutând copii, derutând adulți și transformând centrul comercial într-un scroll trăit pe viu prin absurdul algoritmic.
Cuvântul Anului 2024 ales de Oxford University Press, brainrot, desemnează un val de conținut hiper-absurd și fără efort, născut pe TikTok și alte platformele de clipuri scurte. Însă varianta ,,italiană’’ duce conceptul și mai departe: creează personaje generate de AI cu nume pseudo-italiene, anatomii deformate și o estetică ce seamănă mai mult cu o glumă la care restul lumii nu a fost invitată. Copiii, totuși, par să le adore.
Fiecare dintre aceste figuri este un compozit suprarealist: un rechin cu trei picioare încălțat în Nike impecabili, o balerină cu o ceșcuță de cappuccino în loc de cap, sau creaturi cusute din părți incompatibile doar pentru plăcerea de a fi greșite. Umorul nu este narativ sau satiric; este lipsit de sens și mândru în netraductibilitatea lui.
Aceste personaje AI prosperă tocmai pentru că sfidează regulile. Resping coerența.
Într-un fel seamănă cu bestiile ce populau odinioară mitologia: hibrizi imposibili care se transformă la nesfârșit, fiecare versiune nouă contribuind la o glumă culturală colectivă. Această perpetuă metamorfoză este esența generării AI: nu există o versiune finală sau un design desăvârșit, doar mutație de dragul mutației.
Acest context este important pentru că, prin show-ul de la AFI de duminică, aceste monstrozități digitale au evadat oficial din limitele TikTok-ului și Reels-urilor și au pășit în lumea reală. Fenomenul a devenit suficient de mainstream încât chiar și Aradul, un oraș ce se află departe de centrele globale ale trendurilor, a fost prins în val.
De doi ani vorbim despre pericolul pe care inteligența artificială îl reprezintă pentru artă. Dar ascensiunea Italian Brainrot în rândul copiilor marchează un prag nou, unul în care cei mai tineri consumatori nu mai sunt hrăniți doar cu povești slabe, ci cu haos algoritmic deghizat în divertisment.
Nu că media pentru copii ar fi înflorit înainte de apariția AI. Cu mult înainte ca Tung Sahur și Capucina să intre pe feed-urile noastre, creatorii renunțaseră deja la măiestrie în favoarea culorilor stridente și a ritmului hiperactiv. Comparați asaltul senzorial din Cocomelon cu animațiile lucrate manual din Looney Tunes sau cu bogăția emoțională a filmelor Disney din anii ’90, cu care mulți adulți au crescut. Ceva profund uman se pierde.
Anxietățile pe care acum le proiectăm asupra AI-ului au fost posibile pentru că noi înșine începusem să ne golim de umanitate. Am crescut o generație nu cu imaginație, ci cu conținut— cu ecrane menite să liniștească, să distragă, să substituie prezența noastră. I-am așezat pe cei mai vulnerabili în fața unor pixeli care clipesc, în timp ce noi redactam emailuri într-un jargon corporatist atât de mecanic încât roboții ar trebui să fie flatați că încercăm să îi imităm.
Evenimentul AFI, judecând după mulțime, a dezvăluit ceva:
mulți părinți par perfect împăcați să facă outsourcing experiențelor copilăriei către algoritmul TikTok. O bună parte a noii generații își va petrece anii formativi în compania lui HAL-9000 și a progeniturilor sale digitale.
Evenimentul în sine nici măcar nu încerca să fie cât de cât interesant pentru cineva cu un creier dezvoltat, iar eu cred că arta pentru copii ar trebui să țină cont măcar într-o oarecare măsură de adulții prezenți. Erau doar aceste două mascote care stăteau într-un loc și salutau fără să spună nimic, în timp ce oamenii din jur țipau și se înghesuiau să facă poze.
Le datorăm oamenilor de mâine ceva mai bun…
Povești mai bune, artă care hrănește. Dacă acest eveniment este o avanpremieră a ceea ce urmează, atunci viitorul vieții culturale ar putea fi mult mai straniu și mult mai sumbru decât ne imaginăm.
