Ce faci? Nimic. Bine…

florea virgil
Distribuie:

Titlul acestui articol nu-și propune să sugereze ceva anume ci sunt chiar cuvinte obișnuite pe care noi le folosim ori de câte ori ni se pune întrebarea.

Probabil este în structura noastră acest nimic. Căci e foarte greu să faci nimic. Și de asemeni, este relativ să spunem că facem bine, când, în fapt ne referim strict la starea noastră de moment. Din nefericire noi extindem acest nimic, pe care-l facem, pe o perioadă funcțională din viață. În ciuda faptului că avem impresia că ocupați fiind cu activitățile curente, zilnice, noi adăugăm ceva vieților noastre, în realitate constatăm că nu facem altceva decât „împingem” o structură existentă fără ca măcar să înțelegem rostul ei. Și o facem cu o încăpățânare care ne împiedică să privim peste „zidul” imaginar al neputinței organice. Curajul de a privi peste sau prin zid, dacă nu vine dinăuntrul nostru vom sfârși condamnați la inutilitate. Este greu de presupus că altcineva dezinteresat ne va deschide mintea și ne va arăta un potențial accesibil dacă noi continuăm să urmăm același curs inutil și fără perspectivă. Doar pentru că avem impresia că „unele” nu pot fi scoase din calea noastră. Atât la propriu cât și la figurat.


Mai concret.

În 1990 am schimbat paradigma într-o oarecare măsură și ne-am trezit cu o comunitate de oameni alergând încoace și încolo după un tipar ce părea a deveni lipsit de sens pentru noua direcție despre care se făcea vorbire. Până să ne dăm exact seama despre ce era vorbirea am observat că mediul nostru construit de cealaltă direcție nu se putea încadra la nou și am început să-i adăugăm „plombe”. Pe alocuri unii au înțeles nevoia „noului” și au ras ceea ce stătea în cale și au creat o cale liberă altui tip de dezvoltare. Cei mai mulți însă au rămas prizonierii neputinței sau mai degrabă neștiinței și au căutat să mențină doar prin mărunte intervenții funcționalitatea unor orașe, blocându-le astfel prin nepricepere progresul atât de necesar. Asta s-a întâmplat și cu municipiul nostru. Oportunitățile amplasamentului geografic ale Aradului permit chiar și azi schimbări atât în interior cât și în exteriorul orașului. Trebuie doar să privești harta și să descoperi imobilismul celor care cel puțin din 2004 s-au aventurat să administreze „Eldorado”-ul nostru. Borduri, bănci și vopsea, atât au știut aceștia.

În cei aproape 20 ani și nu numai s-au perindat prin clădirea din centru o grămadă de neputincioși cu gură mare care n-au produs absolut nimic pentru Arad, dar și-au produs mult pentru ei înșiși. Nu dau exemple fiindcă ele se cunosc foarte bine.

Avem o platformă industrială moștenită de la CPJ ( consiliul popular județean), poluantă vara și inestetică tot timpul anului chiar la intrarea feroviară dinspre est pe care ne încăpățânăm să n-o demolăm. Avem o albie a Mureșului și un parc natural în vest nefolosite. Folosim în schimb două linii de cale ferată prin mijlocul cartierelor de locuit. Abia anul acesta am reușit să scoatem transportul greu din mijlocul orașului. Deci, se poate.

Sigur că se pot invoca multe argumente pentru care unele lucruri nu s-au putut realiza. Doar că indiferent de dificultăți, nimic nu este bătut pentru veșnicie și așa cum s-au spart munți pe alocuri tot așa ei se pot muta. Nu este cazul la Arad pentru că este așezat pe câmpie dar cel puțin calea ferată spre Timișoara din cartierul Micălaca poate fi mutată. Și toată platforma aceea de betoane din Grădiște ar trebui să lase locul unui cartier cu adevărat nou confortabil și curat.

Iar Mureșul, după o taluzare și curățare ar putea prelua transportul de persoane. Nu mai spun de pădurea de lângă aeroport care zace și nu produce nici un ban. În România nu există (cu excepția munților Făgăraș) zone neinundabile. Pretextul acesta ar putea să dispară odată cu schimbarea opticii cu privire la posibilitățile reale ale beneficiilor date de resurse naturale.

Așa că, în așteptarea unor oameni care să schimbe legi proaste și inutile rămânem cu tot felul de „investiții”, la fel de inutile dar bine bugetate. Cu ani în urmă am fost în Utrecht. Acolo, într-un parc de dimensiunea pădurii Ceala s-a construit un cartier întreg de locuințe estivale. S-au păstrat copacii astfel încât pe planul general acolo se vede o pădure mai degrabă decât un cartier de locuințe de vacanță.


 

Categorie: Opinii
Etichete: administratie, Arad, infrastructura, investiții, padurea ceala, raul mures
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE 3] Zeci de taximetriști și transportatori arădeni protestează în semn de solidaritate cu transportatorii și fermierii din toată țara. Aceștia vor pleca spre București
Articolul următor
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost la Castelul Regal Săvârșin

1 comentariu. Leave new

  • Știu că nu are legătură comentariul meu cu mesajul articolului.
    Cu toate acestea aș dori să transmit pe această cale un mesaj către leneșii pe care îi plătim.

    Mesaj pentru cei din administrația publică locală responsabili cu demontarea bradului din fața primăriei și a instalațiilor electrice montate pe străzi:
    CÂND AVEȚI DE GÂND SĂ DEMONTAȚI BRADUL ARTIFICIAL SI INSTALAȚIILE ELECTRICE? SĂRBĂTORILE AU TRECUT SI CONSUMAȚI ENERGIE ELECTRICĂ ÎN MOD INUTIL. O PLĂTIȚI VOI?
    NU CREDEȚI CĂ SUNTEȚI CAM NESIMȚIȚI?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

oana parvulescu

[Profile în câteva linii] OANA PÂRVULESCU

Originară din Galați, cu părinți, cadre didactice, OANA PÂRVULESCU a venit la Arad, în urmă cu 20 de ani, imediat după terminarea facultății, lăsând în urmă, cu îndreptățită emoție, familie,…