TOTUL SAU NIMIC

nu veți reuși
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Totul sau nimic

Vrem ca toate lucrurile să fie întregi, să funcționeze după cum le este menirea sau proiectul, și vrem ca noi înșine să fim atât beneficiari cât și protagoniști în același timp. Nu e nimic anormal sau nefiresc. Până la o anumită vârstă eram chemați la masă, apoi după ce mulțumeam plecam la joacă aproape fără nicio restricție sau reproș. Era normal. Mai târziu, așteptam să fim serviți cu mâncare (împlinind aceeași nevoie ca și în perioada cealaltă), socotind că avem acest drept. Diferența n-o făcea doar timpul, ci maturizarea noastră care venea cu obligații și responsabilități. Legea nu avea niciun fel de influență. Pentru că nu-și avea rost. Toate se petrec înăuntrul unei societăți minimale pe care noi o numim familie. Nu cunoaștem nicio altă formă de organizare mai mică decât familia. În ea am apărut, am crescut, ne-am adaptat condițiilor de mediu, apoi în cele de proximitate, de școală și în final peste toate ne-am format ca oameni. Exclusiv în mijlocul unei familii. Și nu putem spune că am dat greș. Funcționăm astfel de cca 6 mii de ani. Familia înseamnă totul. Începi în ea, și îți petreci ultimile secunde tot în ea. Sau cu gândurile la cei din familia ta. Nimic nu este extraordinar în asta. Trăim în această realitate și ne bucurăm de ea. N-am inventat-o noi cei din secolul al XX-lea. Am preluat-o fără carnet de notițe de la părinții noștri, și ei la rândul lor, purtători de perenitate transmisibilă. 

De ce scriu eu astfel de chestiuni bine cunoscute de toți azi? Pare inutil…

O fac pentru că am observat că în ultima vreme se aud voci netimbrate uman, ce reclamă ideea de schimbare. Nu îmi voi ocupa timpul nici mie nici cititorilor cu ceea ce spun ei, dar nu mă voi opri a spune cât de obraznici au devenit în promovarea mizeriilor lor antisociale. Nu mă feresc de astfel de cuvinte, ele în acest caz pot fi chiar „blânde”. Sunt mizerii. Pe care noi, majoritatea normală nu trebuie să le acceptăm sub nicio formă. Ceea ce ne propun ei ca societate deschisă poate fi comparat foarte bine cu renunțarea noastră la picioare în scopul deplasării, pentru că cineva a descoperit ideea revoluționară a mersului în limbă. Și nu e nici o exagerare. Exact așa este. De la începuturile lui, omul a fost legat ca existență de loc (proprietate) și familie. Cum cred ei că putem noi acum să renunțăm la ceea ce am avut ca bază în dezvoltarea noastră? Știind că n-o vom face de bunăvoie ei încearcă să ne constrângă. Și n-o pot face decât dacă vor avea acces la guvernarea statelor. La început firav, mai apoi plenar. Asta pe de o parte. Iar de cealaltă parte prin inocularea ideilor de anarhie prin media plătită.

Oamenilor li se spun lucruri imposibil de probat și verificat dar numai bune să le ia mintea. Să le-o țină ocupată cu fleacuri. Pentru ca ei, în tot acest timp, să elaboreze reguli și constrângeri simulate în „beneficii” viitoare. Nu dau exemple. Vreau să las mintea oamenilor care citesc să lucreze. Un indiciu totuși: trebuie să scăpăm de datorii pentru ca viitorul ciclu electoral să începem a trăi într-o țară ca afară. Oare cum sună asta? Vrem în UE nu la Moscova. De ce în UE, în care de fapt suntem de drept și de fapt? Simplu. Pentru că noi n-am mâncat salam cu soia. ( pentru cei născuți după 1990, a fost o formulă folosită de securiștii din acea vreme cu scopul de a-i manipula pe alegătorii ce ieșiseră din anii comunismului să nu voteze pe Ion Rațiu sau Radu Câmpeanu, cărora li se fabricaseră imagini de privilegiați ai soartei netrăind în România, unde noi, ceilalți, am mâncat sala cu soia). Și de ce la Moscova? Pentru că rușii sunt folosiți de bau-bau pentru proști și naivi.  

Oamenii care se pricep spun că inducerea fricii este unul dintre cele mai bune mijloace de a manipula un om. Există de altfel temeri reale în viață, pe care noi le tratăm serios și ne luăm măsuri de protecție eficiente. Cum ar fi spre exemplu paratrăznetele. Sau digurile din preajma cursurilor de apă. De la acestea până la a ne călări rușii sunt distanțe enorme. 

În ceea ce ne privește pe noi românii, situația este una specială

Cu noi nu s-a procedat după rețetă. A fost nevoie de un plan prin care să fim extrași de lângă resursele noastre. Să devenim dependenți doar de bunăvoința celor mari și puternici. Cărora trebuie, cu sprijinul nemjlocit al trădătorilot din guvern, să le cedăm tot ce avem. Și ceea ce le stă lor ca baraj greu de străpuns este credința noastră. Asta n-o pot da guvernanții. Or, credința creștină are valori puternice și ei știu asta. Aceste valori trebuie scoase din capul nostru pentru ca ei să reușească. Și d-aia se duce lupta asta pe mintea noastră. Să ne nesocotim familiile, proprietatea și toate celelalte. Vrem în UE. În care UE? În aia care a transmis Ungariei să permită caravanele „pride” pe străzile Budapestei după ce guvernul le-a dat stop? În acea UE nu e cazul să mai vegetăm. Vrem în UE, dar în aceea proiectată de Schumann, Adenauer și Alcide de Gasperi înainte de 1950. Despre care acum nu se mai face vorbire. Pentru că acea UE avea ca bază doctrina creștin democrată, iar acum de Dumnezeu nu mai este nevoie, spun saltimbancii ridicolului.  

În final spun că nu merită să-i condamnăm pe promotorii culturii societății care permite să treacă aerul prin capetele ei, pentru că săraci fiind acești oameni s-au trezit la un moment dat în viață călcând și amorsând astfel o bombă. De pe care nu mai puteau înainta și au primit ajutor specializat tocmai de la cei care au plasat bomba sub picioarele lor. Și așa s-au trezit într-o nișă complet descumpăniți și alienați, gata să se pună în slujba celor care i-au prins. Cine sunt acești oameni? Nu le scriu numele dar îi vedeți tot mai des la televizor, cum se umplu de ridicol vorbind numai prostii despre tot ceea ce noi știm că este normal și funcțional. De la Ursula cea cu părul vâlvoi la Maia neastâmpărata trecând prin bolovanii de servici și păruiții de macroni, împachetând userișii români acum înfășurați în steag tricolor dar morfolindu-l pe cel cu slava pe el. Aceștia toți încearcă să ne pună căpăstru și să mergem pe drumul lor satanic. Nu vor reuși. Nici în mormânt nu veți scăpa, cum spune Coșbuc. Avem ce este al nostru și nu ni-l veți lua. Nimic nu vă vom lăsa. Totul e la noi.



 

Categorie: Opinii
Etichete: familie, România, societate, UE
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
MONEASA, în AȘTEPTAREA STRĂLUCIRII DE ALTĂDATĂ
Articolul următor
LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (XLIV)

2 comentarii. Leave new

  • O pledoarie pentru „suveranism” neasumat.
    O lasitate a autorului care se justifica ne dand exemple de fapte-declaratii „mizerabile” prin faptul ca nu vrea sa ocupe timpul cititorului !?
    In rest, aluzii despre „celula de baza a socitatii-familia” despre care, subliminal, ne induce ideea ca rauvoitorii vor schimbare- cum, in ce fel !? Nu ni se spune-stilul Georgescu.
    Intr-un singur sens are dreptate: pledoaria lui Virgil Florea este o mizerie (ce se vrea intelectualicista) !

    Răspunde
  • Avatar of virgil florea
    virgil florea
    1 iulie 2025 21:24

    Apreciez opiniile tuturor, până la un punct. Procesele de intenție sunt dovada faptului că uneori oamenii își suprapun ideile proprii peste mesajul articolelor. Comentariul de mai sus denotă exact limitele progresismului în care autorul se plasează. Și, da, repet, nu vreau să ocup timpul cititorului cu exemple pentru că ele există în spațiul public. Că e „o mizerie pledoaria mea”,? sigur că e dreptul fiecăruia să califice după cum îl duce capul.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Salon Marem
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
unfollow society
DE LA ACELAȘI AUTOR

VA FI SAU NU VA FI?

0
Cârmuirea unui popor se poate face doar în două feluri. Să-l slujești sau să-l stăpânești. Nu există o cale de mijloc. În istorie, cu excepția statului antic Israel slujit de împăratul David nu se cunosc alte națiuni care să fi fost slujite de cei rânduiți să le fie căpetenie. Cu toții, împărați, regi, dictatori sau în timpurile moderne, președinți nu au cârmuit națiunile decât prin stăpânire. Uneori s-a întâmplat ca ei să aibă teamă de Dumnezeu și, ca o consecință, stăpânirea a fost mai degrabă o administație și în folosul oamenilor. În vechime, liderii aveau drept de viață și moarte…

NEVOIA DE ADEVĂR

0
Chiar așa. Avem nevoie de adevăr sau ne place să trăim în minciună? Care dintre noi este capabil să-și definească ce tip de nevoie ne satisface? Mai înainte să ne răspundem poate că ar trebui să aflăm care sunt consecințele acestor opțiuni. Noi avem o oarecare percepție despre adevăr. Nu-l putem accepta ca fiind absolut. Pentru că ne vulnerabilizează înaintea societății. Ne naștem cu ascunderea realității. Știm deja de când suntem copii faptul că unele lucruri nu avem voie și totuși le facem. Nu din spirit de nesupunere sau neascultare neapărat, cât mai mult din dorința de a cunoaște argumentul…

 PROSTIE SAU TICĂLOȘIE?

0
Când eram copil, am auzit o istorioară scurtă cu privire la alegerile unui tânăr. „Prins” oarecum în menghina diavolului, acesta i-a prezentat trei opțiuni graduale de la ușor spre foarte rău: 1. Să devină bețiv, 2. Să-și violeze sora și 3. S-o omoare pe mă-sa. El, conform poveștii, a ales-o, normal, pe prima. Continuarea spune că, îmbătându-se, și-a pierdut mintea și le-a comis și pe celelalte două. Sigur că este folclor neasumat, dar tâlcul ei ne spune ceva foarte greu de evitat atunci când ne decidem să facem analize cu privire la alegerile noastre zilnice. Întodeauna avem alături un sistem…

Mai e mult?

0
Ne e dat nouă, generației născute imediat dipă război să nu avem parte de oameni serioși, bine pregătiți, cinstiți și patrioți la conducerea statului nostru. Putem înțelege că la începuturile guvernării comuniste, cei de atunci nu aveau cum să priceapă cum stau lucrurile la acel nivel. Știau doar că, „partidul rezolvă totul” iar ei nu puneau întrebări. Puțini dintre ei au mers atunci la școală. Le era suficient ceea ce decidea partidul. Nu aveau opțiuni. Iar ei n-aveau nici un fel de interes să iasă din rânduri. Le era bine acolo pentru că partidul, până la un nivel, se îngrijea…

REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE?

0
REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE? Dacă pentru primul termen avem definții concrete, clare și explicite, pentru cel de-al doilea nu avem nimic. Pentru că nu există și, deci, e inventat. Doar să sune bine în melodia textului următor. Ne apropiem de aniversarea ultimei revoluții a românilor. Cea începută în 16 Decembrie 1989. S-a scris, s-a vorbit, s-a arătat la televizor încât orice ar mai adăuga cineva ceva acum ar fi inutil și deloc productiv. N-o voi face nici eu. Voi încerca să scriu despre trăirile celor care se aflau atunci în preajma lui Ceaușescu și dețineau poziții de decizie în armată, Securitate.…

Despre altele…

0
Tipologia umană are foarte multe criterii de evaluare. Putem fi la fel după unele criterii dar suntem diferiți după multe altele. Reducând totul la formula bun-rău, nu vom avea un tablou foarte corect și exact. Pentru că bun sau rău nu sunt întotdeauna la fel pentru toți. Și nu am în vedere nuanțe. Poți fi foarte bun în spargerea seifurilor și apreciat de hoți pentru asta. Nu poți fi tot atât de bun și în felul în care societatea în ansamblul ei apreciază tipul acesta de talent și profesionalism. Subiectul meu este însă cu totul altul. Îndrăznesc să scriu despre…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor Șoferi arădeni sancționați în trafic, la sfârșit de săptămână | 332 de sancțiuni contravenționale, 2 dosare penale, 11 permise reținute, 12 certificate de înmatriculare retrase Apasă aici pentru a citi
Secret Link