Cu ani în urmă am văzut un spectacol al Companiei „Aradi Kamaraszínház” și surprinsă fiind de abordarea deopotrivă entuziastă și profundă, i-am urmărit devenirea prin timp.
Multe, foarte multe premii pentru regie și interpretare și participări la festivaluri de la care nu s-au întors niciodată cu mâna goală, dimpotrivă, au primit de regulă laurii consacrării artistice.
Desigur, aș putea scrie o cronică dramatică pentru fiecare dintre cele două spectacole vizionate, Decalogul după Hess și Tündéri (Feeric sau Zelda n-a fost aici) după un text de Theo Herghelegiu, care, împreună cu cel de al treilea spectacol, Sex drogs, gods and rock’an’roll, s-au constituit în celebrarea pe scenă a unui deceniu de existență a Companiei.
Dar nu ne propunem o radiografie a celor două spectacole, chiar dacă fiecare dintre ele ar merita o abordare specială, ci dorim să semnalăm, sine ira et studio, strădaniile unei companii de teatru care, timp de un deceniu, a întreținut vie flacăra unui admirabil entuziasm.
Rar mi s-a întâmplat să văd o trupă de teatru care evoluează într-o viziune atât de unitară, cu credință și cu o dăruire impresionantă.
La finalul aniversării și, implicit, al spectacolului Tündéri (Feeric sau Zelda n-a fost aici) au fost pe scenă deopotrivă actorii și personalul artistic și tehnic, constituindu-se într-o veritabilă „familie”, alcătuită din personalități distincte dar unite prin nevăzute, dar ușor perceptibile, “fire” ale unui teatru de o remarcabilă factură artistică.
Regizorul și „sufletul” Companiei de teatru „Aradi Kamaraszínház”, Tapasztó Ernő, a prezentat cu căldură și evidentă emoție fiecare membru al acesteia, impresionându-ne nu doar prin entuziasm si râvnă, ci, poate, îndeosebi prin faptul că a reuşit să unească sub o singura cupolă remarcabile personalități actoricești.
În primul rând Harsányi Attila, poate unicul cetăţean maghiar devenit cetăţean de onoare al Aradului, un actor de anvergură cum rar am avut ocazia să văd în ultimii ani, un actor care știe să trăiască convingător fără să se sprijine pe limbajul nonverbal, care-și construiește rolurile cu minuție de ceasornic, atent fiind la provocarea spectatorului în plan intelectual si poate mai puţin al afectului. Un actor prin excelență cerebral, în stare să dezvăluie varii fațete ale unui personaj, printr-un firesc extrem de greu de întruchipat pe scenă.
Sunt remarcabili si ceilalți actori, Éder Enikő şi Tege Antal, care susțin Compania de Teatru „Kamaraszínház” și care deopotrivă sunt unii și compozitori, ilustrând perfect ideea de sincretism al artei, îngemănând teatrul și muzica într-o atmosferă molipsitoare.
Fără îndoială „sufletul” Companiei este Tapasztó Ernő , actor, regizor, scenarist şi director, oricând în stare să se implice în plan administrativ, fără morgă și fără a fi pedant precum atâția alți directori, conducători ai unor companii sau instituții teatrale.
Tapasztó este regizorul care știe să abordeze un text dificil precum Decalogul după Hess al Alinei Nelega, dar și un musical, operând modificări în text, care slujesc ideii de abordare unitară și edificatoare. Dar Tapasztó are și meritul de a fi susținut, sunt sigură, din convingere de Nótáros Lajos, un intelectual autentic cu reale apetențe histrionice (fapt probat, credem, în presă, la catedră si, fără îndoială, în teatru).
Apreciez faptul că Tapasztó își propune să se adreseze iubitorilor de teatru maghiari, dar și români, spectacolele Companiei fiind subtitrate în limba română, ceea ce demonstrează că Aradul este cu adevărat un oraș multicultural, care ar binemerita instituționalizarea acestei companii de teatru, care a demonstrat prin fapte și nu la modul declarativ că este cu adevărat profesionistă.
