Mă numesc Alexandra Pancu, am 19 ani, am absolvit Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad și în toamnă încep studiile la Facultatea de Litere, Universitatea din București. Scriu din tren sau tramvai, iar în poemele mele îmi place să surprind cotidianul, să pun în lumina reflectoarelor lucrurile mici care de multe ori rămân neobservate și să mă joc cât mai mult cu versurile. Anul acesta am avut bucuria de a participa la Festivalul „Gellu Naum” de unde am plecat cu o mențiune și multe prietenii. Am fost publicată în reviste sau proiecte precum Arca, Euphorion, Planeta Babel, Feminist Thoughts Project, Haimanale Literare, iar din martie fac parte din echipa proiectului notedesubsol.
înainte de culcare: căștile în urechi să nu trezesc pe cineva
delicate de taylor swift;
întrebările ei retorice
anxietatea
lumânările încă aprinse după seara de film sâmbăta
la marginea patului, pe cele două straturi de pături scot
toner ser cremă
aliniate ca jucăriile din ouăle kinder pe raftul din apartamentul închiriat
eram doar eu cu mama
mă învârt prin lumina fără miros, fiecare produs intră în piele
țip înăbușit versurile în oglindă, mă doare capul
zâmbesc ca atunci când eram mică și îmi vedeam codițele după o tură de plâns
mama mă trăgea de păr
suflu în lumânări fără să plâng
în pat, pătura pufoasă peste mine, cealaltă sub
nu sunt nici pe pat, nici lângă fluturii de pe tavan
îmi uit umbrela de fiecare dată când începe ploaia
ghiozdanul meu cu flori hibiscus se golește de ea
rămâne pe pat cu fricile înăuntru
foste picături de ploaie înghesuite între pliurile de material sintetic
sugrumate de banda cu scai la capăt mereu pusă greșit
a plouat & mi-am uitat umbrela, dar mi-a fost frică doar
de frecvența cardiacă crescută de mesajul tău
vrei să ți-o aduc?:)
iarbă cu buburuze, picuri, raze de soare, curcubeu
suntem parte din biocenoza locului meu secret
adăpost sub umbrelă printre copaci, pe tote bag-ul meu
vedeam între pliurile pielii tale foste picături de ploaie înghesuite
e greu să fii fericit în orașele mici din România;
pe fundal Doar nebunii iubesc de la Firma
playlist pentru mine, pe copertă cu melcul din parc
nu îmi mai e frică să-mi uit umbrela acasă.
simt cum lumina spartă de termopane
îmi cade pe picioare
plantații de floarea soarelui
văzute din trenul spre bucurești
la 6 dimineața
îmi ascund nasul în pielea ta
cotrobăi după toate notele
până la subsol
m-aș adăposti în adâncitura
de deasupra claviculei tale
my year of rest and relaxation în hamac
mereu în întârziere cobor scările alergând
descâlcesc căștile schimb muzica azi
mă prefac că nu aud vreo trei middle-aged men
la terasă berea în mână ora 7:10 fluieră ca după un câine pierdut
trec ilegal de vreo două ori tramvaiul mă așteaptă
un pas
doi
trei
scanez cardul urmează n stații oameni urcă și coboară
sper să nu urce bărbatul acela
cobor
catwalk printre găinaț de porumbei ghiftuiți, pe un playlist numit
spectacular blacklight posting neon sky
to which the sun so quickly unsubscribes
