Biografie: puncte de suspensie și praf de zână. Lana del Rey în stația lui 368. Poate că aici toți elfii au mereu dreptate. Ecusoane albastre, atârnate de gât, cu sigla Colegiului Național „Elena Cuza” din București. Cărți de latină și atlase și degete mânjite continuu de cerneală. 4 mine de stilou terminate într-o zi. Ciceronianum. Geomondis. Într-o săptămână plec la Sulmona. – și dacă toți sportivii de performanță cu probleme cu genunchii s-ar fi apucat să scrie? 5 decembrie 2006 și fiecare marți de până atunci și banca întâi și ultima bancă. Și București și cât îți plac pădurile cu cai. Și ierni de mai și patinoare. Și poate că fiecare carte care se va scrie se va certa ca la piață cu timpul.
Carina Nițulescu
sau cum să distrugi o biografie
P.S.: secretul pentru evitarea morții e să nu fi știut nimeni niciodată în totalitate cum ai trăit.
1. LUI CRONOS
Mestecați-mă!
Mestecați-mă coroziv cu maxilarele încleștate
În jurul gâtului meu
Mestecați-mă violent până ce plasma infantului
Vă va țâșni prin artere!
Mestecați-mă cleptoman
Mestecați-mă repugnant
Când trupul amorf
Va traversa prin intestine
Și atunci
Mai mestecați-mă o dată!
Căci odios e actul degustării
Și dulce-i carnea când o sfâșii
Ți-a luat prea mult
Să-nghiți caustic
Un ultim trup;
Și-am renăscut
Doar cronofag mai mesteci oase
Și piei bătrâne lângă mal
Să-aștepți cuminte să mai rozi
Un lemn de plută în Tartar
2. DESPRE MOARTEA CENTAURILOR sau DESPRE MOARTE ȘI CENTAURI
Prepozițiile sunt oricum auxiliare în limbaj
Iar topica membrelor e singura care mai contează
N-au murit pentru că nu mai avea cine să-i privească
Ci pur și simplu s-au luat la bătaie cu pisica lui Schrödinger
Despre centaurii morți
Poți vorbi doar tăcut, cu capul afundat bine în țărână.
Alb ca subiect de conversație
Până ce se înnegrește lumina
Și putrezesc toate potcoavele
În pământ
Post-mortem: Și aici se scrie încă!
3. POST-VITAM
Căci post-mortem ar presupune să mai ajung încă undeva
Ceasul e singurul care…
Eu sunt doar ființa ante-post-eu
Ființa nu are momente de odihnă
În niciuna din lumile contemporane
S-a deșirat cadranul
L-ai prins cu scoci și cu fire
Se strânge ghemul de aer
Greutatea lui e aproape la fel de apăsătoare ca cea a pământului
Final fericit
aici cozile sunt momente de (ne)așteptare
4. CANDID
Dragostea radiației solare calorice ultraviolete
nu e nocivă
are doar atașament anxios-obsesiv
la contactul direct cu epiteliul
Și dacă toate deșerturile ar fi
oaze cu palmieri și acacii și
toate oazele orașe cu catedrale și cupole
Și dacă fețele arse și
falangele crăpate și oasele topite și transformate în sticlă
ar apuca cleptoman bulgări de pietre scumpe
ca să le arunce mai apoi tot în ocean
Și dacă îngropat în nisip
mădularele și cavitățile în dezagregare și
venele s-ar umple vâscos cu petrol și-ar
arde simultan intestinele și viciile
Candid. Optimist
Atunci te-ai mai ruga în Deșert?
5. PROBLEME OPTICE
Și poate că Argus era miop
Și Narcis suferea de hipermetropie
Căci altfel nu-mi explic
Cum ochiul absolut
Ar fi putut să orbească
Și poate de aia nu vezi nimic
Poate de aia te ascunzi în spatele lentilelor
Poate că jocul tău e mai frumos
Când irișii au mereu altă culoare
6. REPREZENTAȚIE SCENICĂ
Actorii sunt orbi
Faust le-a vândut pupilele pentru următoarea piesă
Elemente de decor și lumini care intră în ochi
Se așază în cavități și rămân acolo ca niște paraziți
Actori cu ochii orbi, luminoși
Și urechi neon
Am uitat replica
Fiindcă mi-am permis să privesc
Corelația cu întunericul există
Acum e momentul de schimbare
Actul II va începe în câteva minute
Gongul final cu actori miopi
Și teatrul ultimei dorințe
7. MACARIEI
În negre ape-necat, mâna, atât, să mai scrie, ¹
‘N-ape adânc afundat, pumnul stiloul să-mi știe!
Clipa aceasta să-mi dai, muză, ‘nainte de moarte
Ca să întreb despre rai, până să plec mai departe.
Lasă-mă, zeu, spre pieire, pașii să-ntorc înapoi,
Ochii mei doară să știe încotro plec spre război.
Merge-voi mult înainte, bea-voi din apa uitării;
Lasă-mi acum doar un ceas să mai acord cugetării!
Lasă-mi o oră-ntrebarea în întuneric s-o pun,
Căci veni-va Uitarea trupul întreg să-I supun!
Dă-mi o fărâmă de soare, dă-mi doar curajul să zbor!
Când firul meu se va rupe, tot în Infern mă cobor.
Uite că pașii mei grabnici tot spre pământ se reped.
Omul tot caută moartea și prin ambrozie și mied…
Oasele lui în țărână vrea liniștit să îngroape;
Vrea, doar sărmanul, să știe dacă Infernul e-aproape.
Ajuns
Context istoric:
acum—aici calendarele sunt date cu 12 kilometri în urmă
Sus se depun htonian ofrande. Calendarele erau altele când te-au inventat.
Scopul și durata vizitei:
diagnosticat și incurabil de tanatofobie
cine merge dimineața în 4, după-amiaza în…. NU!!!
Matematica aparține numerelor reale
În Infern
Nu există
Decât mulțimea vidă
Și atunci
Cum poți să mori în pace cu capul afundat bine în pământ?
N-au și ei tot un singur cap și aceeași cantitate de humă?
Privilegiile sunt și ele îngropate în pământ?
Macaria,
Macaria…
DE ASTA AM VENIT AICI!
Numai tu ai curajul
De a mă lăsa
Să mor
Cu ochii închiși
Am venit să mă asigur că și pe tine au reușit, în final, să te uite
(¹ ) Se încearcă reproducerea, pe cât posibil, a hexametrului dactylic folosit în versurile ovidiene. Textul are structura genezei din „Metamorfoze” și poate fi scandat conform regulilor metrice.
- Citește mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
