Mă numesc Dalia-Maria Rădac, am 22 de ani și sunt din Alba Iulia. De scurt timp sunt debutantă în învățământ, iar în același timp sunt și masterandă la Facultatea de Litere din Sibiu, specializarea Limba și Literatura română în epoca globalizării. Când vine vorba despre poezii, am debutat în urmă cu un an în revista online Noise Poetry și în antologia Discobolul. De atunci am continuat să public în reviste precum: Haimanale literare, Helis, Meridianul Timișoara, Echinox, Axis libri, Planeta Babel, Parnas XXI, etc. Am citit la festivalul de poezie Stand-Up Poetry și am participat în taberele de creație literară: Z9 Camp și Tabăra Petre Stoica.
1.
simt parfumul tău un nasomatto
puțin tribal
miroși a ploaie şi a mâini reci.
îmi dăruiești o crizantemă albă un
coş cu prune de vară. naiv
migdala de la baza creierului îmi
reglează teama
suntem închiși, nu ne uităm la Cer
auzim ecoul țipetelor, îți accept
sentimentele drept realitatea lor
Încăperea e umplută cu trupuri,
căldură omenească,
flori şi ierburi.
Esti tot Tu, același Tu, iarăşi Tu, din nou si din nou şi din nou Tu
iar eu sunt tot eu, aceeași eu, din nou şi din nou şi din nou eu
fulgi mari, grei şi întuneric la ferestre
smulgi dinți, roiesc
muște
nu mai Eşti o ființă întreagă.
E multă gălăgie pe lume.
2.
În axa centrală a vieții mele nu sunt personajul preferat.
Mă aflu în rând cu lumea
dar ea totuși șade la masă
Eu în picioare
mă uit la ea și mă gândesc la mine.
3.
Din dragostea noastră s-a născut un copil cu trăsături aspre luate de la mine și culoarea ochilor tăi-
convențional este frumos,
dar transmite grotescul,
un sentiment paralizant,
neplăcut.
Plânge- creat în esență rău, a venit pe Pământ cu un bagaj greu care nu îi aparține.
Ne văd pe noi doi în ochii lui
eu tânără și credulă, 20 de ani
tu puțin mai mare,
rezemat de ușă spunându-mi că ne vom reîntâlni
(te credeam nebun, dar) ai avut dreptate, de atunci ne-am mai întâlnit o vreme
aveai ceva ce mă atrăgea,
nu în sens carnal, era o atracție intelectuală de care am devenit dependentă
îmi doream să te modelez,
să fii cum vreau eu
tu ai rămas un visător,
un Paris pierdut pe mări de sentimente, căutai o Elenă,
destinul tău să fie ea
tânjeai după artiste, uneori chiar îmi spuneai că mă număr printre ele,
vedeai în mine ceea ce tu voiai să fiu.
4.
Sunetul paşilor prevestește violența,
tencuiala cojită a etajului 7 e amestecată
cu crengi şi flori.
iarba înălțată pe mochetă predică autentic
discursul religios, iar Tu
obsedat de Apă
stai în cap ca să prinzi rădăcini
te chinui să prinzi lumina.
Ai fost intrat în metabolismul dezarticulat al ființei
te țineam de mână în timp ce plângeam.
mirosul de pisică de pe scara blocului e
lipit pe cortex.
Copil de asfalt crescut cu atitudinea vegetală
strigă dizgrațios din cele două camere reci.
ne luăm în brațe, m-ai șoptit în Tine,
mişcă lumea.
Durerea a intrat în interior
e o religie a simțurilor în care suntem surzi.
5.
în mitologia chineză Yin și Yang sunt două structuri care se regăsesc în manifestările existenței umane, sunt alcătuiri complementare. Yin reprezintă femininul pur, Mama-Pământ, iar Yang este masculinul pur, cerul candid.
În mod paradoxal, Yin, femininul, înfățișează toamna, iarna și negrul. Yang reprezintă primăvara, vara și roșul.
Cu toate acestea, încă afirmăm că micile prințese (care poate își doresc să fie soldăței) nu pot purta albastru, dar Doamne ferește ca micii soldăței (care își doresc poate să fie prințese) să aibă haine de culoarea care se formează din roșu și alb.
6.
a ieșit soarele. din senin
cum femeilor li se rupe
apa înainte să nască. păpuşi de lux cu
piele de culoarea cărnii
Îl urmez desculță pe
drumuri cu nume şi
îmi măsor modificările tonusului muscular. predispoziția către violență și ultimul
borcan cu gem de gutui
sunt mai clare de când mi-ai spus că dioptriile-mi sunt prea mari
Ne scuipăm semințe-n cap
suntem doar copii de țâță care se joacă
de-a viața
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Dumitru Oprișor: „Strada cu casele albastre”
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
