Globurile de Aur au dat startul sezonului de premii în industria cinematografică, așa că, în pregătire pentru marea finală de la Academia de Film, începem o serie de recenzii și retrospective ale filmelor cu cele mai mari șanse de a fi nominalizate.
„Anora”, al cincilea film produs de regizorul independent Sean Baker, spune povestea personajului eponim, Anora – sau „Ani”, cum preferă să i se spună. Ea este o stripteuză ruso-americană de 23 de ani care împarte un apartament cu sora ei în Brighton Beach. Ivan – sau „Vanya”, cum își spune alternativ – este fiul în vârstă de 21 de ani al unui miliardar moscovit, care locuiește în conacul tatălui său din Brooklyn ori de câte ori se află în New York, ceea ce, dacă ar depinde de el, ar fi întotdeauna.
Ea lucrează șapte nopți pe săptămână la un club de striptease din Manhattan, unde este singura vorbitoare de limbă rusă. Ivan, în schimb, nu a muncit nicio zi în viața lui. Ea este copilul unei mame care locuiește în Miami și al unui tată care nu există, în timp ce el este un tânăr hiper-juvenil care s-ar putea să nu fie niciodată suficient de matur pentru a deveni un adult.
Premisa aceasta putea foarte ușor să se transforme într-o dramă ieftină, folosită într-un episod din „Tânăr și neliniștit”, dar Baker a avut geniala idee de a transforma filmul într-o comedie excelentă, care se folosește de absurditatea situației, aducând omagiu unor clasici precum „The Three Stooges” sau chiar „Stan și Bran”.
Am apreciat acest film într-un mod la care nu mă așteptam deloc: umor ridicol de amuzant, prezent pe întreaga durată, în timp ce tristețea profundă este mereu aproape.
Îmi este greu să mă gândesc la un film cu un amestec mai perfect de angoasă și comedie decât acesta. Te absoarbe imediat cu fundalul său puternic și cu farmecul său infecțios, te poartă printr-o poveste frenetică de pește ieșit din apă (cu unele dintre cele mai amuzante momente ale anului), apoi te copleșește până la punctul de tristețe totală și absolută. Un proiect atât de important.
Mikey Madison este, de asemenea, excepțională, așa cum v-ați putea aștepta.
Actrița și-a făcut debutul în mainstream în proiectul „Once Upon a Time in Hollywood…” al legendarului Quentin Tarantino, mai apoi apărând în „Scream”. Ea se cimentează ca unul dintre marile talente ale Generației Z cu „Anora”, iar datorită interpretării ei superbe am observat un singur mare defect al filmului: Anora în sine devine un personaj periferic odată ce filmul intră în actul al doilea.
În vid, acest lucru nu este în mod necesar o problemă, deoarece personajele pe care se concentrează filmul sunt interesante, dar, pe măsură ce povestea a progresat, mi-a fost dor să o văd derulându-se prin ochii ei.
„Anora” reușește să echilibreze factorul de catharsis al personajelor sale enervante, care sunt „scuipate” metaforic, în timp ce te lovește în cap cu realitatea diferențelor de clasă socială, culminând cu un final profund, trist și emoționant. Din cursa prezisă pentru Oscar, acest film este, pentru mine, un favorit la victorie (poate al doilea favorit, după „The Substance”), și, chiar dacă nu va obține premiul pentru cel mai bun film, sper ca Mikey Madison să primească florile cuvenite pentru interpretarea sa uimitoare.
