Diana Maria-Talida are 23 de ani și a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, având o licență în Studii Culturale Americane. În prezent urmează cursurile programului de masterat ale aceleiași specializări. Scrie din recunoștință, durere, uneori confuzie, dar și de dragul actului. Artele au puterea de a schimba omul. A publicat pe mai multe platforme de promovare a literaturii contemporane, precum Șangri-La Artistic Ground, Parnas XXI, Poezia de Duminică, O Mie de Semne, dar și în reviste precum Planeta Babel și TIMPUL din Chișinău. Câteva dintre poemele sale se regăsesc și în antologia clubului de lectură Noise Poetry, „Ce-ți spui noaptea înainte de culcare”, coordonată de Marian Mihai și publicată la Editura Cartex în aprilie 2024. A avut lecturi publice în cadrul primei ediții a Festivalului ECOSISTEM organizat de echipa Șangri-La Artistic Ground în vara anului 2021, în cadrul Cenaclului Matca, iar în octombrie 2024 a fost artist invitat în cadrul Transylvania International Spoken Word Festival.
La scurt timp după
Înger-îngerașul își ia mâna de la ochi și-mi deschide ușa
Iar eu văd oameni care se înroșesc la față și dau din picioare pe sub masă
Stau cu spatele încordat vorbind despre structura semi-barocă, pro-comunistă
a clădirilor de pe strada covaci 7;
o referință fugitivă la petuniile cu apă infinită dintr-o sticlă găurită în dop,
fragmente frumoase pentru dezvoltarea
caracterului protagoniștilor
(noi) construim până ne oprim la stația bulevardul regina elisabeta:
în cișmigiu, ne sărutăm timid
ne-a luat prea mult să ne prefacem și niciunul
nu mai vrea acum să plece odată acasă.
Familiaritatea mă lovește în suprafața netedă a acestei nopți
ca o boală pe care nu o cunosc și o găsesc pe google
după ce îmi dau seama cum îmi vâjâie o migrenă în tâmple.
Dacă-i ceva incurabil
măcar să mă țin de mână cu cineva
care va ști cum să povestească mai bine decât mine.
Până atunci, în fine, amândoi
vom fi uitat de asta,
sărutul și degetele împreunate din cișmigiu
o să rămână mici viruși imperceptibili în corpurile noastre.
Înger-îngerașul, cu mâinile lui goale, fără minuni,
tot nu poate să mă oprească;
mă trage de umeri,
mă fac că bate vântul,
ascult cum mi se confesează despre un vechi gest al părăsirii,
cum i-au tremurat mâinile pe microfon în fața publicului,
cum nu-și dorise niciodată să fie o casetă defectă cu filmul ieșit pe dinafară
într-o secvență vie în care se râde mult și fals.
Glumea vorbind despre ceva ce-ar fi putut fi serios
ca o moarte pe care o plângi și știi că fata care ți-a refuzat invitația la ceai
nu-i decât o altă prințesă și ea
pierdută
în ultimele clipe înainte de o cădere groaznică.
Cât de simplu e să nu fi luat în serios. încearcă.
la un moment dat, va prinde și nu doar la public.
Înger-Îngerașul se dă bătut și pleacă,
cu un palton și-o servietă
ne-ntâlnim în autobuzul care traversează tot orașul ăsta pentru mine,
mă privește cu izul dezamăgirii părintelui
care-și lasă copilul să-și irosească viața într-un final,
să dea cu picioarele în pâcla de imperfecțiuni
și să expectoreze toate trăirile la care a îndrăznit să râvnească
I-aș mângâia Îngerașului crestăturile frunții,
mi-aș pune palmele transpirate peste ale lui –
Știm amândoi câte zile și nopți
ne mai rămân în cișmigiu.
***
Un motan metis deschide gura
limba lui cu peri aspri mă mângâie,
mă supra-cutremur
de mai multe ori, din diverse unghiuri,
mă trezesc că sunt înapoi în garsoniera de la piața muncii
miroase a mâncare vegană
să fie vreun vis lucid
că nu ieși de nicăieri
nici ca prin magie
nici din perii de pe limba pisicii
acest cutremur la pătrat.
ne întâlnim aici
și nu reușesc să-mi amintesc nici acum ce trebuie să fac cu tine
las totul întins pe dulap
neterminat ca să mă cerți cum sunt obișnuită
cu senzația că am făcut ceva greșit,
aproape totul
reușește să-mi atragă atenția la felul în care aștepți să vorbesc eu prima
lași pungile de cumpărături pe jos mă lași
și pe mine în același loc. ca întotdeauna. să mă descurc.
toate farfuriile astea murdare paharele cu urme de ruj
zațul de cafea necurățat din ibric țigările în scrumiera scorojită de culoare
mi-am setat alarme ca să știu cum ar trebui să le fac pe toate
cum să curăț urmele chiar dacă buretele le înghite în spumă
nu e vorba despre bucătăria mea mică și înghesuită
unde las totul ca o dovadă palpabilă că ceva s-a petrecut
mă așez în mijlocul gresiei
știu ce să fac cu tine voi ști întotdeauna.
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Andreea Potre: „Bunica se pregătește să moară”
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
