Mă numesc Marius Dimcea și sunt născut în 1993, Reșița. Sunt absolvent al Facultății de Litere specializarea Limbi și Literaturi din cadrul Universității de Vest, Timișoara. Am devenit membru al cenaclului „Pavel Dan” din anul 2022, cu lecturi publice şi evenimente literare în diferite locaţii din Timişoara şi alte localităţi, dar şi cu publicări de poezie pe blog-ul oficial. Am apărut în Antologia „Pavel Dan” 65, Carapacea de aur (Editura Tracus Arte, 2023), îngrijită de Eugen Bunaru. Începând cu anul 2013 am participat la diverse ateliere de Creative Writing și lecturi publice de poezie. Am fost participant în cadrul Festivalului de artă și cultură StudentFest, pe secția de literatură după cum urmează: Studentfest 2013: Paradox; Studentfest 2014: Impact; Studentfest 2015: Conflict, cu traineri precum: T.O. Bobe, Adriana Babeți sau Robert Șerban. Tot din 2022 am început activitatea în cadrul cenaclului literar „Clubului de Arte S.F. şi F. HELION” unde am fost publicat atât în revista online cât şi în cea tipărită. De asemenea am prezentat în cadrul evenimentului anual „Sesiunea Helion Ediţia a 38-A”. În 2023 am apărut pe platforma online „Noise Poetry”.
Când merg acasă
Trenul nu mai vine să ne ducă
La castelul din nori
În gară l-au tras pe unu de pe linii
Avea picioarele tăiate și spunea că i-a ajuns.
Luna deasupra fiarelor scaldă trenurile comuniste
într-un postmodernism capitalist
Plecările au mereu întârzieri dar
ajung întotdeauna la timp pentru ultima cină
S-a prezis ca toată lumea să vadă
lumina de la capătul tunelului
Vatmanii conduc cu ochii închiși
Între Timișoara – Reșița vegetația luxuriantă
Înghite garnitura pentru câteva secunde
Apoi o scuipă ruginită
plină de urmele unei revoluții de neon
Trupul siderurgic nu mai respiră
aerul e mai curat ca-n vest
We're all fucked and don't even know it.
Răsăritul străpunge ferestrele înmuiate în grafitti
ca un roman.
În tren nu se vorbește
oameni cu duhoare de corporație și modestie aristocrată
Deasupra șamanii călătoresc oriental
Cineva încă strigă „sârma”
America Express
Mame cu o mie de mâini
Gata să îmbrățișeze toți copiii
La margine de orașe
Saltele din paie primesc străini de peste hotare
Se trăiește simplu în favele
Gloanțele răsună precum artificiile
Luminează negru ceștile de cafea
Degetele culeg bob cu bob
Soți catatonici fii sub roți
Zâmbetul pe buze nu dispare
Columbia – al treilea cel mai fericit loc
Cutremurele ploile nu sperie aborigenii
Se adună toți în jurul tomberoanelor
Ritualic își mângâie dosul palmelor
În visare sufletele se ridică printre mormane
de vase ruginite sub acoperișuri de tablă
Călăresc pisici fără păr și câini cu blana de aur
Din ochii lor – fântâni – se adapă păsări colibri
cu inimi care bat de 1200 de ori pe minut
Zboară laolaltă pe drumul soarelui
la zenit
Revelații de peron
Orașul arată la fel
Aceleași păduri cu burțile scoborâte
Aceleași șine ferate ca niște dinți
Îngălbeniți
niciun stomatolog
Nu îi poate repara
Luminile proiectează neonul
Pe cladiri canceros
Peronul adăpostește selectiv
de ploi acide și călduri unsuroase
Găurile din tavan stau panoplie pentru
Gările vestice
Oamenii nu se grăbesc la muncă
Ci împleticindu-și picioarele
Se aciuează la scări de bloc
Printre bălți de semințe și „pixe” de bere
Privirea lor vindecă ereziile
Se trăiește simplu
ridurile de pe frunte se unesc cu cele de pe șosea
Vin dinspre miază-noapte
Druizi scăldați în capitalism
Peticesc ușile ferestrele pereții în valută
Își fac porți aurite îmbracă locuința în vibe oriental
Privirile celorlalți încă încețoșate
Caută sisific să vindece ereziile
Ca o zi de sărbătoare
Drumurile bătătorite
Lasă în urmă jar nestins
Samsarii fachirii ursarii
Dansează toți o horă grotescă
aruncă mâinile în aer
Rup norii din rădăcină să cadă peste
Fetuși proaspăt născuți
Lovesc pământul cu picioarele
Cutremură morții în tropotul lor
Lumea devine grea
Celulele se destramă în blesteme
Vracii își dau ochii peste cap
Se pierd în pipe și-n corbi
Iarba fiarelor le deschide porțile lumilor
Se ascund în pene de șoim
Sub pielea iepurilor de câmp
Ciocanele bat fierul în ritmul inimii
Pregătită oricând de un infarct ereditar
Diagnostice premature
O boală nu vine niciodată singură
La fel ca un necaz
Enterocolitele sunt dureroase
Trec prin pumni de pastile și înfometare
Bine nu-i chiar ca pe vremea dezinteriilor
Atunci se murea din durere de măsea
Acum depresie
Totuși vomiți te caci pe tine ai dureri de stomac
atât de mari încât înălbitorul
Ți se pare o soluție bună
Gesticulezi greu mimezi "vreau apă" cu buze nisipoase
O boală nu vine niciodată singură
La analize afli că tiroida pulsează
Descoperi că infecțiile din corp
Nu sunt întotdeauna explicate
Și că uneori poți să mori așa degeaba
Lilly of Life
Cunună de crini albi
Alergi te țin de mână
Ai părul roșcat și picioarele râuri
Pământul se preschimbă
Imaginile se scufundă
Tușesc mă înec
Oglindesc fricile în corbi cu aripi de metal
În țevile sparte de la parter și gropile
Dinspre drumul către bunici
îndărăt – o voce ca pita făcută în țest
Strămoșii râd în brazda plugului
Cutremur neuronal anevrism poetic
Scap frâiele potcoavele cailor se văd
În urmele de pe asfalt și forma norilor
Smochinul înflorit nucul uscat
Ascund glasul bunicului
Amenzile karmei îmi parvin
Gutural ca răcelile de primăvară
Care nu mai trec.