ESPRIT DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE
– DOI –
Crăciun fericit! – Merry Christmas! – Joyeux Noel! – Buon Natale! – Feliz Navidad! – Frohe Weihnachten! – S Rojdestvom!
At Christmas Time: „At Christmas time we deck the hall / With holly branches brave and tall / With sturdy pine and hemlock bright…” (La vreme de Crăciun: La vreme de Crăciun căminu-mpodobim aparte / Cu ramuri de ilice mândre, înalte / Cu brazi semeți și cu a cucutei verzi sclipire… – trad. diane.ro )
ÎN AJUN DE CRĂCIUN…
A. Și englezii își au „Dorel”-ul lor…
Fiindcă veni vorba de brazi… Din 1947 s-a încetățenit aici, în Marea Britanie, o frumoasă tradiție: Capitala Norvegiei, Oslo, trimite an de an Londrei un brad de Crăciun. Imens, niciodată sub 20 de metri. De frumusețe, nici nu mai vorbesc… ăștia iau totul în serios, întotdeauna… Destinația finală: Trafalgar Square. Amintire și recunoștință – colaborarea anglo-norvegiană din al Doilea Război Mondial… Anul acesta s-a lăsat cu un „mic ghinion”: un Dorel de-al „lor” (poate că era imigrant taman din România?!…), „talentat” conducător de trailer, a reușit „performanța” de a jumuli (la noi, în Ardeal, „a ciupili”) o parte a frumosului brad, probabil în timpul transportului de la malurile Canalului la
Londra. Cum? Naiba știe… „Cadorisiții” britanici s-au luat cu mâinile de cap… Spre „deliciul” televiziunilor și al tabloidelor de aici (dar și al
„vecinilor” francezi, care, nu s-au abținut de la malițiozitățile obișnuite, tot tradiționale…). Așa că s-au pus pe treabă: cosmetizarea bradului a fost o chestie complicată, refacerea și re-alipirea crengilor, adăugarea de cetină „autohtonă”, o toaletare generală… tot tacâmu’… ce vreți? Odată în an îi Crăciunu’! În fine, all’s well that ends well… Acum capitala U.K.-ului arată bine, strălucitoare, ca de sărbători… Pentru gustul meu, cam prea încărcată de sclipiciuri, printre care multe sunt de un Kitsch ordinar… Spiritul comercial prevalează în fața solemnității tradiționale. Mă rog, De gustibus…
B. „Veselă pușcărie!…”,
replica unui paznic vienez, beat mangă, ce-l avea în custodie, pentru o zi parcă, pe un „conte” zurbagiu… amintiți-vă opereta Liliacul, lui Johann Strauss… Mie, chestia asta mi-a rămas în minte, după prima „vizionare”, în copilărie, pe scena Operei Române din Cluj… Metaforic, „pușcărie” reprezintă un spațiu închis unde există niște „reguli draconice” ce sunt musai de respectat, vrei nu vrei… Așa-i și cu Crăciunul… la britanici și aiurea… E musai ca toată lumea să râdă, să cânte și să danseze… Parcă i-a lovit „filoxera” sau „damblaua” pe toți! Mai ales pe supușii Majestății Sale, care s-au trezit – și ei! – cu o „mini-vacanță” de 4 zile (week-end, Ajunul, Crăciunul și Boxing Day – „Ziua cutiilor”). Așa că… e o buluceală de nedescris, pe autostrăzi, în gări, în Mall-uri, … peste tot… Pentru englezul (dar și englezoaica!) ce se respectă, e un bun prilej să mai „dea ceva pe gât”, până pică grămadă. Odată în an îi Crăciunul și, asta-i numa’ „încălzirea” pentru Revelion… Ca român ardelean, îi invidiez deși,… nici cu ai noștri nu mi-e rușine… Agitația generală (isterie, de-a dreptul!) se transmite, mai ceva decât Covid-ul!
C. Aveam de gând să vă prezint – în detaliu – tradiții și obiceiuri de Crăciun, din patria lui Shakespeare.
Mi-am dat apoi seama că așa ceva găsiți pe orice site tematic de pe NET; mă rog, cei care sunteți mai curioși… Așa că m-am decis să fac o selecție drastică, recte să amintesc doar ceea ce mie mi s-a părut cu totul inedit, mai ales comparativ cu tradițiile de la noi care, cu mândrie o spun, sunt mult mai bogate și mai spectaculoase decât cele de aici… Să începem:
Bradul de Crăciun pătrunde – oficial! – pe teritoriul Majestății Sale, odată cu prințul consort al Reginei Victoria, Albert de Saxa-Coburg și Gotha (1819-1861), neamț sadea. Apare în Casa Regală – în premieră – în 1840. Tradiția germană a Pomului de Crăciun are cel puțin două rădăcini de legendă: Prima: Se spune că Sf. Bonifaciu ar fi ordonat tăierea stejarilor, venerați de păgâni; în cădere, aceștia au cam distrus totul, mai puțin brazii; bradul devine astfel simbol și e împodobit în Seara de Crăciun. A doua: Martin Luther, profund impresionat de cerul senin, înstelat, nu a putut reda în cuvinte starea sa de extaz. Ca să o împărtășească totuși celor dragi ai lui, a tăiat un brad, l-a dus în casă, a pus lumânări în el și le-a aprins… Tot de la Luther se pare că se păstrează tradiția cadourilor din noaptea de 24 spre 25 decembrie: în 1535 Christkindl (Copilașul Christos) ajunge alternativă la obiceiul catolic Nikolaustag (ziua lui Sf. NIcolae, pe 6 decembrie), și păstrează tradiția darurilor aduse de Magi…
Ceea ce este specific aici, în Britain, e faptul că Father Christmas (alias Santa Claus, sau simplu, Santa – după tradiția yankee, ce a stâlcit numele olandez al lui Sf. Nicolae – Sinterkloos) aduce în noaptea sfântă cadouri copiilor (cuminți, ha,ha,ha!), dar aceștia nu au voie să le desfacă decât în dimineața Crăciunului. Moș Crăciun (vest-european) este, în fapt Moș Nicolae!…
Apoi, alt lucru ciudat: toți oamenii își trimit felicitări cu diferite ocazii (inclusiv de Crăciun); numai că, aici, dacă distanța permite, ele nu sunt trimise prin poștă, ci înmânate personal. Am rămas surprins când mi s-a întâmplat prima dată… mi se părea fără nici o noimă, zi-i omului cu gurița ta tot ce trebe, la respectiva ocazie și…gata!… Nu și aici. De fapt, chestia asta cu felicitări și urări scrise, i.e. cărți poștale ilustrate, tot de la englezi se trage… Se spune că Sir Henry Cole i-ar fi cerut – prin 1843 – pictorului J. C. Horsley să deseneze o felicitare ce se putea multiplica-imprima; inițial în alb-negru, apoi se putea colora de mână. Ulterior, tot un artist englez, William Egley, a avut ideea de a produce – în serie – o felicitare „populară” (prin 1849). Deci, nu numai motorul cu aburi, nici cel electric…
D. Proximitatea mai multor evenimente astronomice și religioase-mitologice a făcut ca sărbătoarea de Crăciun să devină azi un fel de „mixtum compositum” sau „tutti frutti”.
Intrarea în sezonul astronomic al iernii (solstițiul de iarnă), legenda creștină a Nașterii Mântuitorului, bilanțul tradițional de la finele anului calendaristic și speranțele legate de noul an ce vine, totul asezonat cu tradiții pre-creștine, păgâne, laice – specifice fiecărei regiuni sau țări – ei bine, toate aceste „ingrediente” sunt ambalate „țipător” într-o „ceață” comercială cum nu s-a mai văzut… Un ghiveci kitsch (iacă, și rimează!…). Pe „Santa” l-au făcut „lapon”, i-au stabilit „domiciliu obligatoriu” pe undeva, pe la Pol (Lapland), cu dreptul de-a ieși de acolo numai în Noaptea Sfântă, l-au dotat cu sanie zburătoare (un fel de O.Z.N.) și reni (le fel de zburători… în frunte cu Rudolf), cu elfi pe post de sclavi la fabricarea jucăriilor, cu un oficiu poștal conex cu toată planeta, cu posibilitatea „super-relativistă” (Pace , Einstein!) și ubicuă de a „rezolva” pe toți copii lumii, l-au plimbat prin hornuri, i-au dat vocea tunătoare de bas („Ho-ho-ho! ”), ba, i-au dat și o nevastă (Crăciunița), ba, chiar mai multe (să fie în bon ton și cu Islamul) – crăciunițele (făpturi-clone aducând suspect cu păpușile Barbie...). Mai mult… ca să se facă vânzare, l-au adaptat la diferiți factori climatici: l-au îmbrăcat (mai bine zis, l-au dezbrăcat) în slip, l-au făcut surfer, l-au pus pe bicicletă acvatică, l-au urcat în elicopter (mai rămâne să fie și o dronă, cu însemnele bombei „H”) și câte și mai câte… Ba, mai nou, avem și un „Moș – virtual”, made – A.I., te crucești, nu alta. Să ne fie clar (!) copiii de pretutindeni se bucură sincer, în naivitatea celor mai frumoși ani de viață… Aceste făpturi nevinovate au dreptul la un strop – cât de mic – de fericire… Ce ne facem însă cu cei nevoiași, cei din zonele de război, cei loviți de boli necruțătoare fără voia lor… Rar, doar la asemenea ocazii, lumea își mai amintește și de ei… trec sărbătorile… și totul revine la
„normal” (fundații de binefacere, instituții de sprijin, filantropi)… Mă revoltă profund emisiunile tv. (mai ales la noi, în Românica), unde vedem cum sunt „cadorisiți”, „milostiviți” copiii defavorizați de soartă… la mărețele evenimente… mereu se scoate în evidență binefăcătorul… nu e asta o reclamă mascată sau, mai grav, propagandă politică? De ce trebuie să faci atâta tam-tam atunci când faci un bine? Vedeți, tocmai aici spiritul comercial al Crăciunului se ciocnește violent cu spiritul religios al Crăciunului, de fapt al Nașterii Domnului. Noaptea Sfântă!… apoi trebuie să fie cu adevărat sfântă, și pentru credincioși și pentru liber-cugetători (ca mine…). În ce sens? Trebuie să ne reamintim – mai mult ca oricând! – că suntem oameni și avem datoria, obligația (înaintea oricăror drepturi ale omului) de a conștientiza permanent, zi de zi acest lucru. Nu trebuie să vină vreo sărbătoare – legală, religioasă sau pur și simplu, laică – ca să ne aducem aminte: HOMO SUM, NIHIL A ME ALIENUM NON ESSE PUTO (Terentius). De aceea, adevăratul Crăciun este o sărbătoare a familiei (cea mai simplă, comună apropiere între oameni) și un moment de introspecție…
E. Dar să revenim la lucruri mai vesele… Și britanicii își au „belelele” lor:
Personificări englezești ale Crăciunului, se pare că vin încă din sec. XV. Dar un Moș Crăciun „de” Moș Crăciun, apare abia pe la mijlocul sec. XVII, cu chiu cu vai… După Războiul Civil englez, guvernul puritan (mai „catolic” decât Papa, mai habotnic decât „cel mai cel” terorist musulman) a scos Crăciunul în afara legii. Prea „papistaș”!… Cam tot așa cum J. Calvin a făcut – la vremea lui – din Geneva, „cel mai trist” oraș din lume, unde râsul era interzis, unde toată lumea trebuia să umble cernită și adâncită într-o continuă intonare de psalmi. Cum îmi amintesc (parcă)… și ultimul Kim, nord-coreean, (încă ne-crucificat?!) și-a făcut ceva studii în Elveția, nu mă mai miră că „acolo” (Coreea de Nord) se plânge și se râde la comandă… Parol! Nu execuți, riști să fii executat… La Restaurația din 1660, s-a mai revenit la tradiție, doar prin piesele populare „mummers” (pantomime – ceva asemănător miracolelor din fața bisericilor gotice din Evul Mediu „continental”…). Până în epoca victoriană, Crăciunul nu prea avea vreo legătură cu copiii – era un moment de sărbătoare și veselie pentru adulți. Abia prin 1850 ajunge în Anglia mitul popular al lui Moș Crăciun (îmbrobodit cu elemente yankee, vă dați seama cum…). Dar colindele în engleză sunt mult, mult mai vechi: în 1426, un preot și poet din Shropshire, John Audelay, menționează 25 de colinde cântate de grupuri numite wassailers ( numele vine probabil de la tradiționala oală în care se făcea vin fiert cu mirodenii), grupuri ce mergeau din casă-n casă… acum știm de ce…
Și la noi, la Românica, dacă erai ceva mai împlinit în ani, după colindatul de Crăciun, îți trebuiau batăr vreo 2-3 zile ca să te „dregi”, să fii numa’ bun pentru noaptea de „Rev”… Tradiția colindatului la britanici cere ca să se cânte, obligatoriu, The Holly and the Ivy (Ilicele și iedera), Hark! The Herald Angels Sing (Îngerii vestitori au început să cânte), în acompaniament de clopoței; în familie, tăt natul adunat la gura sobei reascultă A Christmas Carol ( povestirea lui Ch. Dickens – Un colind de Crăciun) – pe cineva „pică” sarcina s-o facă. Interesant, în seara de Ajun, copiii au niște ocupații aparte: scriu pe o hârtiuță darurile dorite de la Father Christmas (Santa), apoi aruncă scrisorelele în foc, să iasă pe coș și să ajungă la „Moșu’, i.e., același traseu pe care-l face, în „sens invers” Santa… Apoi, lasă pe masă câteva gustări pentru vizitatorii așteptați peste noapte, inclusiv un morcov pentru mult încercații reni… Evident, copiii care n-au fost cuminți nu primesc decât un sac cu cenușă (n-am dibuit încă sensul…).
Descrierea „delirului” gastronomic de Crăciun și de a doua zi de sărbătoare (Boxing Day), pe teritoriul britanic, le las pentru episodul următor…
E de înțeles… trebuie să participi „activ” la așa ceva spre a avea ce povesti… Vă previn că bucătăria englezească (britanică, prin extensie) nu-i chiar atât de fadă pe cât se vorbește. Oricum gastronomia românească n-are egal!… Să nu uităm cele 3 etape din viața unui bărbat (fie el britanic, fie el român):
1. Crede în Moș Crăciun;
2. Nu crede în Moș Crăciun;
3. Se crede (și este!) Moș Crăciun…
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (X). ESPRIT DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IX). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane…
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VIII). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VII). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VI). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (V). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IV). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (III). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (II) Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- Un ardelean la KINGSWAY HOUSE (I). BRITAIN IS DEAD, LONG LIVE BRITAIN!
