Născut în 1976 la Râmnicu-Vâlcea, a absolvit Facultatea de Litere la Sibiu, urmată de Studii Aprofundate tot acolo și un doctorat în literatură comparată la Universitatea din Nice.
După câțiva ani de profesorat, se reorientează către o carieră muzeală, lucrând la Muzeul ASTRA pe diferite posturi, cu responsabilități în marketing, educație, cercetare, devenind director de departament și ulterior director general adjunct.
Debut editorial cu volumul de proză scurtă Nedumeriri – InfoArtMedia 2009 -, recompensat cu Premiul pentru debut al filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor. În 2020 a publicat un prim volum de poeme, Liniștea de suprafață, la editura TracusArte, urmat, în 2022, de Pâinea uriașilor, la Casa de pariuri literare. Tot în 2022 a început seria ilustrată „Poveștile Dumbrăvii Sibiului”, din care au apărut Cărarea ocolită, Fata Pădurii și Dincolo de masca albă. Recenzii, studii și articole pe teme literare sau etnografice, precum și proze sau grupaje de poezie i-au apărut, de-a lungul timpului, în „Transilvania”; „Euphorion”; „Pro Saeculum”, „Viața Românească”, „Ficțiunea” ș.a. A publicat studii pe teme etno-muzeale în periodice de specialitate, precum și în volume colective, sub egida editurii ASTRA Museum. Împreună cu artistul plastic Andrea Bernath a lansat proiectul expozițional ASTRA Poetic, al cărui concept este prezentat în volumul inimi fără corp.
tot ce ai
tot ce ai e
bucata asta de cărămidă pentru trasat linii
precum cele pe asfalt
pentru terenul improvizat de tenis cu piciorul
o întorci pe toate părțile
din care casă o fi fost desprinsă
şi de ce linia ei îți trasează mai departe
destinul
nu mai azvârli cuvinte grele
poezia nu mai e demult aşa
nici viața
ia bucata aia de cărămidă şi hotărăşte
opreşte-te din rumegat
desenează o fereastră
desenează o uşă
hiperactiv, alergi de la o poartă la cealaltă
în toate fazele jocului
şi prăbuşit pe iarba bătucită
ai impresia că nu ai făcut niciun pas
pe câmpul de luptă
se întâlnesc acum creaturi ale minții tale
mici bestii ca în jocul cu vrăjitoare
întinzi bagheta în aer şi țâşnesc
porci cu coarne de vită
câini cu cap de om
încă te întrebi de ce bestiile trebuie să fie
ființe mixte
rumegi trecutul înghițit pe nemestecate
are gust de țărână de scoarță de copac
de iarbă ruptă brutal
iată şi ceva acrişor poate poame uscate
cineva îți bate în perete şi ai vrea să-i deschizi
dar nu vezi nici uşi nici ferestre
îți aduci aminte de bancul cu nebunii
le desenezi tu pe zid nu ți se par bine poziționate
le ştergi
mereu uiți mereu pleci mereu crezi
că îți vei aduce aminte
![[CRITIC GUEST] Ovidiu Baron: „Siluete oarbe dansează”](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2023/12/siluete-05-scaled.webp)
vrajă
vin îți voi pune în pahar din podgoria mea secretă
numai vulturii o cunosc și râd în groase croncănituri
vin roșu ca sângele meu sau negru ca norii cei mai aprigi
mirosind a salcâm a fagure și a gutuie
din butoiul cel mai vechi voi scoate pentru tine
mucegaiul cel mai otrăvitor va fi acolo doage din
lemnul ce a murit de secure acum două secole
care cu vinul îmi susură tainele cele mai îndepărtate
și mai nefirești
butoiul lângă care uneori eu sunt doar oase și fum
când adorm acolo revin la viață abia peste două anotimpuri
și doar o clipă mă gândesc la diminețile pierdute
învățată fiind demult că nu avem timp de regrete
mi-au crescut pletele până la pământ
somnul lung mă schimbă mereu în cea care am fost
după câteva inspirații adânci deschid ochii larg către soare
să aflu câtă lumină s-a scurs
și câte vieți am pierdut
sunt din nou frumoasă pomii din grădină au fructele-n pârg
câteva ramuri s-au rupt sub greutatea abundenței
licoare tare de gutui îți voi face în toamna asta
să te amețească mai tare decât mireasma vinului
să te adoarmă mai adânc decât alintarea palmelor mele
![[CRITIC GUEST] Ovidiu Baron: „Siluete oarbe dansează”](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2023/12/siluete-03-scaled.webp)
prin pletele ei
prin pletele ei noaptea umbla
lumina misterioaselor lumi
stele adormite în copacii uscați
stăteau să cadă la picioarele noastre
visul mai enigmatic și confuz decât rătăcirea
o iubire neînțeleasă ca o îmbrățișare
de maxim cinci secunde
fantome de gheață prin pletele ei
vedeam o poartă deschisă spre zări
disperarea pândind arțăgoasă după uluci
bestii plăpânde prindeau aripi
prin pletele ei ademenind insomnia
părea că înțelege căderea
prin pletele ei dimineața care nu mai promitea aproape nimic
seara care se prelungea indefinit
luna transparentă
un mănunchi de nume uitate
prin pletele ei îmi regăseam uneori trecutul
acolo unde ar fi trebuit să fie un pod
peste o apă învolburată
încrederea în gândul ce nu obișnuia să mă mintă
așteptarea care va lua odată sfârșit
prin pletele ei plictiseala
cândva ultimul bastion în calea invaziei de singurătate
stâlpul de care își spânzurase inadaptarea
iluzia că realitatea se poate rescrie
că pagina albă îngăduie resetarea
prin pletele ei amintirea
pelerinajul la răscrucile unde ridicasem troițe
păgâne
semnele pe care le lăsasem discret pe poteci
să nu uiți să nu râzi să nu plângi
să nu te uiți înapoi
ascultându-i urechea cu buzele lipite de gât
cu inima ciuruită de trădări repetate
întrebările care nu vor avea niciodată răspuns
prin pletele ei înapoi noaptea departe
vedeam plecarea seninul care adoarme gândurile
umbra întinsă pe pământul reavăn
insula prin pletele ei
unde am cărat pământul desțelenit
ce rămâne din promisiune din fugă
din dansul cu umbrele albe pe dealuri
cândva era de ajuns o suflare să ajung la ea
un gest o privire ce ucidea echivocul
să nu pleci să nu te arunci să nu cazi
să nu râvneşti la neliniştea aproapelui tău
să nu crezi în lumea văzută
prin pletele ei
![[CRITIC GUEST] Ovidiu Baron: „Siluete oarbe dansează”](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2023/12/siluete-06.webp)
seara
pe câmpia îndepărtată
simți cum bătăile de clopot se întorc
în inimă
ziua arde pe sfârşite la orizont
însă ai adunat destulă lumină
în ochi
mai rămâi o vreme întinsă
vezi cum iarba înaltă se leagănă
peste noi
greierii cântă o arie puțin cam grăbită
şi noaptea e doar o pătură deasă
sub care citim pe ascuns
povestea fără sfârşit
am ajuns la capitolul în care fata
simte pericolul
sub noi, pământul e îmbibat de vară
o să ne ajungă până când se va face târziu
flori roşii ne tatuează pe spate definitiv
conturul unor corpuri îmbrățişate
proiectate pe un cer înstelat
e atât de bine încât s-ar putea
să nu credem
să nu ne aducem niciodată aminte
![[CRITIC GUEST] Ovidiu Baron: „Siluete oarbe dansează”](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2023/12/siluete-01-scaled.webp)
felinare
tocmai ce se oprise ploaia şi strada rămăsese tăcută
mă ascunsesem după un felinar şi pândeam
o înserare lungă
lumina dansa în picioarele goale pe trotuarul ud
şi de undeva din adâncimi aproape uitate
urcau către mine
paşii tăi
urme albe de tălpi lăsai pe trotuarul ud
ai grijă să nu aluneci m-am auzit zicând
încă protector şi naiv
în continuare amețit prizonier
al femeii pe care eu însumi o legasem în mine
nu ştiu cum ai scăpat
te închisesem înăuntru într-o minusculă
cutiuță muzicală
care cânta pe notele calde ale inimii
țesusem fire roşii în jurul ei
şi o sută de lacăte încuiasem
purtând numele noastre ca pe podurile
din oraşele mari
câte unul pentru fiecare noapte în care
celebrasem împreună iubirea
aruncasem cheile fără dublură
în o sută de râuri în o sută de lumi
unele erau îngropate în nisip
peste altele se răsturnaseră pietre grele
şi numai una al cărei lacăt închidea o mică fereastră
fusese înghițită accidental
de un peşte cu botul ascuțit
s-ar putea ca pe notele muzicale
să se fi strecurat tiptil afară din carnea mea
şi pustiul din mine îl desenau acum pe asfalt
la tine până şi evadarea e plină de grație
şi de seninătate
iată din urmele albe ies aburi
şi umbre aruncă în oglinda trotuarului pe înserat
de parcă eu aş merge alături de tine
văd paşii albi îndreptându-se înspre primul râu
din cele o sută de lumi
mă reazem pe malul lui lângă alt felinar
aşteptând să renunți
între timp povestea noastră miraculoasă
e doar o linie albă discontinuă
desenată de evadarea calmă a paşilor tăi
între două felinare aprinse
suspendată
şi atunci a înțeles că a evadat în propria singurătate
ca pe o insulă pustie
unde mai întâi se strămutaseră visele
de bunăvoie
pe urmă toate ale ei celelalte
acolo făpturile nopții muşcau cu poftă din carnea
îndopată bine cu iluzii recente
în curând și-a făcut apariția trecutul
un alt prădător fără dușman natural
era un fir subțire desprins dintr-un caier netors
o existență complet suspendată
între o lume din care nu s-a întors
şi alta din care nu a plecat niciodată
de la o vreme spaimele au început să devină
animale domestice
arată ciudat dar dacă le mângâie torc ca niște mâțe
seara mai vin și pândesc pe gaura cheii
cum i se stinge lumina pe dinăuntru
mirându-se dimineața că ușa se deschide din nou
![[CRITIC GUEST] Ovidiu Baron: „Siluete oarbe dansează”](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2023/12/siluete-02-scaled.webp)
![[CRITIC GUEST] Ovidiu Baron: „Siluete oarbe dansează”](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2023/12/siluete-04-scaled.webp)
Notă: Poemele fac parte din proiectul expozițional siluete oarbe dansează realizat împreună cu artista Andrea Bernath la Muzeul Național Brukenthal în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024.
