[CRONICĂ DE TEATRU] SCLAVI (cu final rescris) pe scena TEATRULUI CLASIC „IOAN SLAVICI”  

Apreciem dintru început inițiativa  managerului Bogdan Costea de a-i fi propus Mariei Manolescu, binecunoscută prozatoare și dramaturg (îmi displace forma dramaturgă, dar este corectă, fiind acceptată de DOOM), să propună un alt final al piesei sale SCLAVI, nu doar din considerente de mândrie locală, ci pentru a demonstra un fapt omniștiut că finalul nu este nicicând final, iar conceptul lui Umberto ECO referitor la „opera aperta” este vădit și  în dramaturgie.

Publicitate online pe Critic Arad

Pachete reclame online pentru firme

Alege ziarul preferat de audiența ta

Ajungi usor in fața aradenilor

Verifică rezultatele online

Transparența 100%

de la 1.290 lei Vezi oferte

Subiectul piesei este interesant, autoarea reiterând cazul limită al sclaviei, petrecut la o stână, cu ani în urmă,  într-un sat (Frumușița) din județul Galați.

Dar MARIA MANOLESCU are meritul de a nu fi rămas la acest „strat” al unui sclavagism modern, ci are salutara idee, de „a broda” pe acest tulburător caz limită, profunde teme, precum: LIBERTATEA ȘI CONȘTIINȚA DE SINE  a omului;  SCLAVIA DIN NOI, ca expresie a propriei ignoranțe, o sclavie asumată ca opțiune a individului; CONDIȚIA TEATRULUI, ca divertisment sau ca „oglindă” a societății, iar celebra dilemă „a fi sau a nu fi”, cu semnul întrebării devine, în textul MARIEI MANOLESCU,  „a fi sau a nu fi” cu punct, ca sens și ca finalitate a existenței umane. Un teatru ca „document” al condiției umane, ca forță în stare să ne salveze de propria noastră sclavie.

Citând articolul lui Roland Barthes, „Două mituri ale Teatrului tânăr” din volumul „Mitologii”,

reținem trimiterile la STILUL TEATRULUI, ca „mistificare” sau ca „formă de evaziune”, idei, ce pot determina îndelungi discuții. Este ingenioasă introducerea Corului ca personaj în piesă, acesta reprezentând, când sclavi, când ciobani de la stână, când consumatori/ spectatori, când recitatori ai unui fragment din „Furtuna“ lui Shakespeare, când interpreți ai „finalului rescris”.

Înțeleg opțiunea tânărului regizor DRAGOȘ ALEXANDRU MUȘOIU, de la prestigiosul Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca, pentru acest text incitant în sine, știindu-se apetența sa pentru dramaturgia actuală, dar spectacolul său nu are anvergura textului.

DRAGOȘ ALEXANDRU MUȘOIU a elaborat o lectură scenică coerentă și unitară, comprehensivă, dar monotonă și lipsită de combustie interioară. Regizorul a gândit o lectură teatrală, cu spectatorii pe scenă, într-un cadru scenografic inspirat, semnat de MIRUNA CROITORU, acțiunea desfășurându-se aproape exclusiv, într-un, SPAȚIU ÎNCHIS ÎNTR-UN PĂTRAT, sugerând situația limită a unui incredibil sclavagism modern, personajele având puține ieșiri în imediata sa apropiere sau, prin ridicarea unei cortine, în Sala mare a Teatrului.

Regizorul DRAGOȘ ALEXANDRU MUȘOIU știe să lucreze cu actorii, caligrafiindu-le cu acuratețe locul și rolul în spectacol, dar calitatea inegală a interpretărilor face ca spectatorul să deslușească, cu dificultate, unele din profunzimile textului.

Actorul ANDREI ELEK

realizează unul din cele mai bune roluri, pe scena arădeană, reușind să convingă expresiv și neartificial neliniștile existențiale ale lui Pavel și ale fiecăruia dintre noi, care pot conduce la asumarea condiției de sclav, chiar de către el, tânărul inteligent și dezinvolt de altădată. Reținem lungile monologuri ale lui ANDREI ELEK, bogate în nuanțe, despre „sclavul sclavului tău” și despre forța teatrului ca „flacără” în stare să aprindă, în numele adevărului, lumina latentă din noi, ca parte nevăzută și contradictorie a existenței umane.

În rolul tinerei jurnaliste Ana, interesată de feng shui și de „echilibru energetic”, actrița MARINA PALII

vădește sensibilitate și delicatețe, reușind să vizualizeze stările personajului, dar are o problemă cu dicția, unele din replicile sale fiind greu auzite.

Doru, sclavul torturat și umilit,

supus unor incredibile traume, dar, eliberat, în cele din urmă de la stână, devenind un om liber, constituie un rol dificil , interpretat șters și fără vibrație interioară de către actorul STEFAN DOGARU, care nu reușește să transmită, din punctul nostru de vedere, mutațiile fundamentale din biografia insolită a personajului interpretat.

În roluri aproape episodice,

Primarul (ROBERT PAVICSITS, puțin plictisit) și Directorul de teatru (CĂLIN STANCIU, remarcabil, ca întotdeauna, prin vocea sa profundă), nefiind nominalizați în text, dobândesc o posibilă valoare de generalizare, constituind tipologii recognoscibile în societatea românească actuală.

Am precizat deja că un personaj important în spectacol este CORUL,

interpretat de CALIȚA NANTU, ALEX POPA și BOGDAN NECIU, care uneori „gem, țipă, urlă, interpretează onomatopeic”, alteori înfățișează o „Lectură publică” despre „Furtuna” sau considerându-se „sclavi doctoranzi, sclavi asistenți, sclavi juniori” susțin o conferință despre Shakespeare, citându-l pe Roland Barthes sau devin reflexivi, reluând, în „finalul rescris” rolurile Anei, al lui Pavel și al lui Doru. Cei trei interpreți, ce alcătuiesc CORUL, nu reușesc să releve ideea de echipă, fiecare interpretând în „cheie proprie”, dar actrița CALIȚA NANTU se reține ca vizibilitate teatrologică.

În concluzie,

un spectacol, ce trebuie văzut nu numai la premieră, ci poate constitui și în stagiunile viitoare, un punct de reper în portofoliul artistic al Teatrului arădean.

Publicitate online pe Critic Arad

Pachete reclame online pentru firme

Alege ziarul preferat de audiența ta

Ajungi usor in fața aradenilor

Verifică rezultatele online

Transparența 100%

de la 1.290 lei

Vezi oferte