Elitismul liberal arădean

irelevanța unui referendum decisiv
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

În primul rând, fiind arădean, liberalul nostru este fălos (a nu se confunda cu falnic). Nu, nu e mândru, nu vorbim aici despre mândria de a fi arădean, pentru că liberalul arădean nu înțelege Aradul și spiritul lui: el e fălos strict în sensul needucat al cuvântului. Cercul vicios dintre această fală și pierderea treptată a spiritului orașului se poate constata în timp, ori printr-o analiză a presei arădene din ultimii 20 de ani, ori printr-o simplă plimbare pe centrul Aradului. Pentru necunoscători, centrul are în capele sale o piață unde liberalul elitist tăia porci (ca demers în câștigarea titlului de capitală culturală europeană), în vecinătatea teatrului, iar la celălalt capăt e un lac de unde lipsește Monumentul Marii Uniri.  Între cele două găsim multă jale și rugină (că tot vorbeam despre monumente).

Acestea sunt coordonatele elitiste ale liberalului arădean, în plin centru al orașului condus de ei, din județul condus de ei. Teatrul ține de umbră tăiatului de porc în plin centru. E fundalul jumărilor și caltaboșilor, nu e central, monumental și educativ-cultural. Dar liberalul nostru arădean se crede elită, prin auto-suficiența pe care i-o dă fala. Face mișto de alții, nevăzând bârna din propriul ochi, atunci când vine vorba de (in)cultură.

Liberalul arădean e degrabă-găsitor de soluții în administrația publică, dar numai atunci când e vorba despre propriile interese bănești. Când este vorba despre continuarea activității unei instituții de cultură, devine catatonic, dezvoltând repede o amnezie selectivă.

Teatrul, simbol al spiritului orașului, se transformă prin imaginarul elitist liberal arădean într-o măgăoaie bună de afișat în public cu hainele de fițe. Când nu mai este public și e nevoit să treacă în online, nu mai servește acestui scop, pentru că nu te vede nimeni dându-ți importanță la laptop. Nu e bun, nu poți parca bolidul la intrare, nu poți epata, nu te poți băga în seamă spunând nimicuri din vârful buzelor, dacă spectacolul e online. Așa că liberalul elitist arădean își dezvăluie adevărata față a(nti)culturală prin simpla nepăsare.

Elitistul liberal arădean este, dovedit lucru, un incult fălos needucat, dar cu o spoială de zahăr pudră numai bună de vândut gogoși în campania electorală.

 

Articol asociat:

Le-a ajuns și lor „cuțitul ordonanțelor la coloana vertebrală”! PETIȚIE ONLINE: „Apel la solidaritate cu Teatrul arădean”

 

Categorie: Opinii
Etichete: Adrian Rista, monumentul marii uniri
Distribuie:
Articolul anterior
„SRI din nou în dosare”. De această dată nu în baza unor protocoale secrete, ci în baza unei legi! Deocamdată „adoptată pe șest” doar în Camera Deputaților
Articolul următor
Reîncarnarea Vitoriei Lipan, Baltagul justiției românești!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
veterinar arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

„10 August” – părți componente esențiale

0
Au trecut 4 ani de la „10 August”. Nici nu trebuie spus anul, știm toți la ce ne referim cu asta. Indiferent de poziționare sau de lipsa ei, 10 August a fost un eveniment improbabil, ca derulare violentă, sau cel puțin așa părea la acel moment. Am zis de atunci că protestele au avut caracter politic, așa că, pentru consecvență, mi-am propus să fac o analiză similară unui mandat politic de 4 ani. Au fost, în mod cert, niște alegeri și niște decizii importante luate în acea zi și, ulterior, în legătură cu ea. În partea asta despre ziua de…

(Anti)Politica

1 comentariu
  La o plimbare prin centrul Aradului, orice om încercat de memoria politică ar fi apăsat de nostalgie. Au trecut patru ani și o pandemie de la alegerile locale anterioare. Cam tot atâta timp a trecut și de la primul meu articol cu temă politică: (A)Politica. Era aprilie 2016, iar după aproape jumătate de an de guvernare tehnocrată, PSD era determinat să își găsească țapi ispășitori. Prin acel articol crticam (cum altfel, în primele articole ale criticarad) incapacitatea unei filiale de partid de a-și stabili un candidat propiu, deși îl și avea în cadrul său. Astăzi pare că și candidatul…

Proiectul legii pentru starea de alertă inițiat de Guvern este un text execrabil, cel puțin juridic și gramatical

1 comentariu
  ,,Âmi pare rău la domnii și domnele cetățeni” – o frază ce nu va veni de la Guvern nu prin prisma greșelilor, ci a lipsei de bun simț. Proiectul legii pentru starea de alertă trimis de Guvern este un text (greu îmi vine a-l califica proiect de lege) execrabil. Gramatical, juridic, logic, cum vreți să o luați. Arată că el a fost scris pe un colț de masă, noaptea la ora 01.00, după niște pahare cam prea multe. În primul rând sunt formulări generale, de genul ,,se poate suspenda activitatea”. Cine ,,se poate” era prea greu de dibuit prin…

Solidaritate?!

0
  Solidaritatea presupune ralierea cu o cauză care nu îți aparține, cu scopuri care nu sunt ale tale, dar pe care le consideri corecte și pentru care te unești cu cel cu care ești solidar. A-ți vedea propriul interes nu are nimic în comun cu solidaritatea. Odată cu criza recent declanșată, părerile abundă în spațiul public virtual mai mult decât până acum. Atunci când intersectează, dau naștere unor apeluri publice sau unor scrisori deschise. Două scrisori publice am văzut deja, aflate la extreme diferite una de cealaltă. Prima, solidară, a unor oameni din medii foarte diferite care nu cer nimic…

Să nu juri strâmb!

0
  În situații de criză, așa cum este cea prin care trecem acum, se folosesc multe cuvinte mari. Nu pentru că ar avea multe litere, ci pentru că ele desemnează poziționări și comportamente pozitive prin raportare la așteptarea socială. ,,Solidaritate” cred că se află pe primul loc la numărul de utilizări. Nu foarte departe în clasament se află și ,,datorie”. ,,E de datoria…” cuiva să aibă un anumit comportament. O datorie înseamnă că există cel puțin două categorii: debitorii, datornicii (cei care trebuie să dea sau să facă) și creditorii, îndeptățiții (cei care au dreptul să primească). Între unii și…

Irelevanța unui referendum decisiv

1 comentariu
  Domnul profesor ne scoate la tablă, să ne asculte din lecția despre anticorupție. Sau justiție. Sau dacă vrem să fie bine, să nu fie rău. După doi ani de când e „aproape hotărât”, momentul referendumului a venit. S-a copt, s-a rumenit, își poate servi un scop mai nobil decât o simplă consultare a poporului. Cele două întrebări stabilite de către domnul profesor pentru elevii silitori au fost îndelung explicate și analizate. Adică vreo două zile – timp suficient pentru a fi clar că ele sunt irelevante. A mai fost doar un pas pentru ca unii plimbători de vorbe să…
Revolut
Articolul următor Agenţia de Control şi Încasare Nădlac II – noua „vacă de muls” a Guvernului Orban… după ce a fost „proasta partidului lui Dragnea” Apasă aici pentru a citi
Secret Link