Solidaritatea presupune ralierea cu o cauză care nu îți aparține, cu scopuri care nu sunt ale tale, dar pe care le consideri corecte și pentru care te unești cu cel cu care ești solidar. A-ți vedea propriul interes nu are nimic în comun cu solidaritatea. Odată cu criza recent declanșată, părerile abundă în spațiul public virtual mai mult decât până acum. Atunci când intersectează, dau naștere unor apeluri publice sau unor scrisori deschise.
Două scrisori publice am văzut deja, aflate la extreme diferite una de cealaltă.
Prima, solidară, a unor oameni din medii foarte diferite care nu cer nimic pentru ei, ci pentru ceilalți sau pentru toți.
Cea de-a doua, a unor oameni care fac toți parte din același mediu, mai degrabă o solicitare în beneficiul semnatarilor. Ambele adresate în principal Guvernului, dar, fiind publice, adresate oricui are urechi să audă.
Guvernul, actual și fost, totodată, s-a autodeclarat încă de dinainte de prima învestitură, a fi o unealtă a mediului de afaceri. Dincolo de faptul că un guvern are un cu totul alt rol, nu au făcut decât să arate că afirmația inițială e una pe care și-o propun să o respecte. Aș trece și peste faptul că același guvern a redus cu 22,8% bugetul sănătății pe anul acesta, iar după reducere a tras tot spre privat cât a putut din banii publici. Având în vedere că trecem printr-o criză legată de domeniul sănătății, îmi vine greu să trec peste asemenea aspecte.
Un guvern pe post de majordom al mediului de afaceri este un vis umed al multor puberi într-ale neoliberalismului. Nu îi căutați după acest nume, s-au travestit în ,,conservatori” și alte denumiri mai prietenoase, odată cu eșecul repetat și dovedit al ideologiei lor. Poate că termenul de majordom nu e tocmai potrivit, ci mai degrabă aș spune ,,reversed waiter” – un ospătar pe dos – căruia îi aduci tu nota, el plătește, după care vrei să și consumi iar el te servește.
Este evident că trecem toți prin această perioadă grea, iar virusul cu care ne confruntăm nu discriminează, aparent. Doar că dincolo de efectele medicale, cele economice sunt ceva mai nuanțate. Suntem în mijlocul unor schimbări majore, mulți dintre noi întrebându-ne ce ne așteaptă după această perioadă. Asta este valabilă pentru cei care își permit să vadă dincolo de ziua de azi sau cea de mâine, având în vedere că un milion de angajați nu au multe motive pentru a spera în mai bine. După ultimele declarații ale premierului, acestui milion li se vor alătura altele. Încercăm să ne adaptăm, pe termen scurt, acestor schimbări, încercând să ne dăm seama care va deveni următoarea rutină. Ne vom adapta, așa cum omenirea a mai făcut de atâtea ori, dar orice schimbare are niște costuri inerente.Dincolo de faptul că schimbarea este evidentă, pentru cei mai mulți aceasta va fi în sens negativ. Iar asta o știu cel mai bine cei pentru care răul lor e echivalent cu mai binele nostru. Zona în care semnatariii scrisorii mediului de afaceri se consideră însărăciți este una la care majoritatea doar visează. Cei mai mulți muncesc o viață întreagă pentru un nivel de trai considerat de subzistență de către marii antreprenori.
Acum două săptămâni guvernul a aprobat suportarea de la bugetul public a costului șomajului tehnic. Este o măsură necesară, care vizează pe cei care au nevoie imediată de sprijin din partea statului. E și un prilej bun de a ne aminti că rolul statului este acela de a gestiona nevoi generale, nu de grup, și nici de a fi majordomul unor grupuri. Experiența ultimilor 20 de ani ne arată că nici măcar creșterea de șase ori a PIB nu a dus la majorarea salariilor în acord cu creșterea productivității. Poveștile despre productivitate s-au dovedit mituri, iar singurele măsuri care au reușit să crească nivelul de trai au fost cele de redistribuire economică prin creșterea salariilor. Cu toate astea, nici reducerea șomajului nu a dus la creșterea salariilor, fiind alese alte măsuri de aducere de forță de muncă ieftină. Pe scurt: oricâți bani a produs economia României și oricât a crescut, acest lucru s-a resimțit prea puțin în bunăstarea populației.
Dar acei bani, odată produși, au intrat în buzunare care acum sunt bine ferecate ale unor oameni care nu au nicio reținere în a sta cu mâna întinsă la stat. ,,Economia” despre care ei vorbesc este doar cea a propriului interes, atâta timp cât de angajați s-a îngrijit deja statul. ,,Solidaritatea” între mediul public și cel privat există deja, prin măsura șomajului tehnic. E o solidaritate pentru oameni, nu pentru firme și nici pentru patroni. Da, afacerile lor este posibil să piardă venituri, dar ceea ce nu spun este că e la fel de posibil ca pierderea să însemne doar un profit diminuat. Mai mult, acele buzunare care au încasat în toți anii de pierdere, ar trebui să se poată deschide și pentru a suporta salariile celor care au produs acei bani. ,,Solidaritatea” lor se exprimă prin pierderea de bani de salarii în domeniul bugetar, așa înțeleg ei ralierea la interesele altora decât ei. ,,Împreună” zic ei, referindu-se la toți, mai puțin la angajați. Este propusă crearea unui GRUP DE CRIZĂ ECONOMICĂ la care să adere toți cei care pot contribui la soluții (Guvernul României, partidele politice din Parlament, bancherii, mediul de afaceri) – e un citat din textul scrisorii, care exclude angajații sau sindicatele. A decide soarta câtorva milioane de oameni fără ca măcar să îi primești la discuții – asta înseamnă ,,solidaritate” și ,,împreună” pentru semnatari și suporterii lor. ,,Solidaritate” între patron și angajat ar fi însemnat plata salariilor fără a apela la banii publici. Rareori am văzut un text care conține cuvinte folosite cu un sens mai îndepărtat decât cel din DEX, sau, pentru a-i spune pe nume, minciună.SOLIDARITÁTE s. f. Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva); sentiment care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc.
Aparent, e firesc și au dreptate. Aparent banii ar trebui să ajungă la ei, autointitulați ,,economia”, iar mai apoi banii aceia să ajungă la lucrători. Am mai trecut prin asta, am văzut că nu a funcționat în toți anii de creștere economică, sunt sigur să se va întâmpla la fel și de data asta. Pot fi solidar cu cei care muncesc, pot fi solidar cu cei care nu pot munci și beneficiază de ajutor de stat, dar cu asistați de lux nu pot fi solidar. Pot fi solidar pentru banii care cumpără un trai decent, nu pot fi solidar cu traiul de lux al câtorva. Nu pot fi solidar cu cei care se prefac săraci pentru a lua bani publici, dar care se dau bogați pe banii lor, pentru că nu pot fi solidar cu prefăcătoria.
Am trecut prin tranziție, am mai văzut mișcări de acest gen și ce înțeleg antreprenorii prin ,,solidaritate între public și privat”. Guvernul e deja pregătit să ia bani de la bugetarii cu buzunare mici și multe, pentru a-i îndesa în buzunarele mari și puține ale ,,antreprenorilor”. Am trecut nu doar prin tranziție, am trecut și prin austeritate, am fost și în piață când primeam gaze și bătaie de la liberali portocalii, iar actualul premier poate își mai aduce aminte ce tratament a primit. Iar dacă se va întâmpla asta, niciun antreprenor nu va fi acolo să fie solidar cu actualul guvern, în piață sau în cabina de vot. ,,Antreprenorii” vor avea decizii mult mai importante de luat: pe ce să cheltuie banii primiți degeaba din taxele și impozitele tuturor.
P.S. Ieri am aflat că pentru guvern solidaritatea dintre privat și stat înseamnă discriminare. Privații stau acasă în șomaj tehnic pentru 75%, bugetarii muncesc jumătate de normă tot pentru 75%.
