Firuț Mihuț (n. 23.01.1971, Oţelu Roşu) este membru fondator și vicepreședinte al Asociației Culturale „Grănicerii Văii Bistrei” din localitatea Voislova, comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin; redactor și colaborator al revistei „Glasul Voislovei”; membru fondator și vicepreședinte al Asociației „Ecouri Culturale” din localitatea Mal, orașul Oțelu Roșu; membru al Cenaclului „Lira” din Oțelu Roșu. Din 2021 organizează Tabără de literatură de la Poiana Mărului.
A publicat cinci volume de versuri: Periplu, Editura Mirton, 2015; Re…semnare, Editura Mirton, 2016; Risipire, Editura Mirton, 2020; Reverberații, Editura Castrum de Thymes, 2024, și Nomad, Editura Castrum de Thymes, 2025.
FERMENTAȚIE
În papilele gândului s-a sedimentat
amintirea unei toamne fără sfârșit.
Am mai gustat-o odinioară,
într-o altă existență, când străbăteam
iraționale anotimpuri, cu fruntea sus
și dragostea în buzunarul de la piept,
când beam amurguri din căni de lut,
și aprindeam răsărituri peste vie,
când din grădină strângeam melancolii,
suave ca mersul unui fluture
ce și-a rătăcit cărarea printre crizanteme,
iar mai apoi împleteam cununi de doruri
și le așezam la picioarele copacilor,
până când noaptea mă avertiza
că iar am depășit măsura desfrunzirii
și mă gonea până în zori,
fluierându-mă cu triluri de greiere.
Dar timpul, învechit în butoaiele veșniciei,
și-a deșertat înaintea ochilor mei
vinul ademenitor al uitării,
iar eu m-am înfruptat din el
cu nesațul unui beduin însetat,
îmbătându-mă cu iluzia rodirii
și-abia atunci am înțeles că fericirea
e doar un vis, fermentat din amintirile
unei nesfârșite toamne.
OFERTĂ
Tu vii dintr-un timp exonerat de balastul rutinei.
Năluca ta întrerupe confesiunea sinelui,
aruncând în derizoriu orice tentativă
de ascundere a necomiselor fărădelegi
sub voalul de întuneric ce-ți acoperă trupul.
Prin colbul uitării, pașii tăi scriu
poemul regăsirii într-o caligrafie ocultă,
în vreme ce privirile ni se împletesc
în cărări de dor, deșirându-se mai apoi
peste meridiane necuprinse în hărți,
unde nu mai există repere pentru orizont,
ci doar un ecou care aleargă bezmetic,
între polii magnetici ai extazului.
Ca un comediant dint-un afiș vechi,
cerul ne face cu ochiul, șoptindu-ne
că în noaptea aceasta stelele sunt la ofertă,
că ar fi bine să punem mână de la mâmă
și să ne adjudecăm și noi una, fără licitație.
Tu râzi și îți împachetezi cu grijă urmele,
pregătindu-le pentru curierul neobosit
al dimineții.
NEÎNARIPAT
Mi-e plin sufletul de tine, Doamne,
de lumina ce trece peste marginile lui,
scurgându-se pe trupul lumii
ce ai zidit-o din noroiul timpului.
Simt cum fiecare clipă se desface în mine
ca un fruct pârguit al creației,
ce poartă în el semințe de cer
osândite să încolțească iar și iar
în ogorul efemer al memoriei.
Acum înțeleg de ce veșnicia
nu are coordonate geografice,
iar omul, pasăre fără zbor,
va căuta mereu să își facă un cuib
în căușul palmei Tale.
Până la urmă, numai Tu poți să știi
câtă singurătate trebuie să ardă
lutul neînaripat al omului,
până când sufletul lui
va deveni lumină.
RECUPERARE
Cu ultima scrisoare
ţi-am trimis și sufletul meu.
Păstrează-l între oglinzile visării,
și nu lăsa niciun cuvânt să se piardă
din tot ce voiam să îți scriu.
Nu mi-l înapoia,
n-aș mai avea unde să-l pun.
Prea multă vreme a locuit
într-un anotimp care n-a existat,
printre stele care zilnic își schimbau
sângele cu seva întunericului.
Doar ferește-l de timp,
de praful zilelor care trec
și, dacă într-o zi vei decide
să spargi ascunzătoarea oglinzii,
alege dintre cioburi
chipul cu care m-ai iubit.
Poate că, odată cu ultimul drum
ce mi-a mai rămas de făcut,
voi reveni după el
și vom deschide împreună plicul
pe care l-am sigilat
cu taina ancestrală
a răstimpului în care te-am iubit…
înainte de a te cunoaște.
ÎNCĂLECARE
Într-un anotimp al pescărușilor,
când pământul și marea stăteau la taifas
pe pridvorul neumbrit al cerului,
despăivănam inorogul verde
de pe peretele clepsidrei
și călăream peste marginile lumii,
acolo unde nu existau hotare
și nici semne puse de om,
doar albastrul ce s-a scurs
de pe mâinile lui Dumnezeu,
după ce s-a spălat de lutul facerii.
Drumurile abia se născuseră,
nu primiseră botezul rătăcirii,
mă duceau oriunde și nicăieri,
iar eu mă lăsam în voia lor,
ținându-mă doar de coama visului.
Nu știam că va veni vremea
când oamenii vor trasa drumurile
și le vor închide în cuștile hărților,
vor ridica garduri, vor pune vămi
și își vor adjudeca infinitul.
Acum, încălecatul este perimat,
inorogii au dispărut din clepsidre,
doar șaua mai poartă urme de verde
și mai miroase a stropi de albastru
picurați peste visul copilăriei.
SALVARE
Dacă vrei să mai salvezi ceva din tine,
construiește-ți o arcă și urcă în ea
toate poemele scrise și nescrise,
pentru că va veni un mare potop.
Încetul cu încetul, lumea se va umple
de poeme străine, neînsuflețite, artificiale,
de poeme fără autor, uzurpate, contrafăcute
sau chiar de umbre ale altor poeme
și toate se vor amesteca între ele,
acoperind orice petec de autenticitate,
până când și ultimul vers original
va uita că a mai existat.
Dar, pe măsură ce cad, puhoaiele vor aduce
un mâl tot mai gros de imitații,
ce se va depune peste vremuri,
în straturi succesive de uitare,
iar din sedimentele lui se va ivi
un nou tărâm gol, fără trecut și fără nume.
Atunci vei putea să-ți deschizi arca
și vei înțelege că nu ai salvat niște texte,
ci singurele oglinzi în care sufletul tău
se va mai putea recunoaște.
- Vezi: mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
