LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (xi)
Scrisoarea a șaptea: SCRISOARE-DESCHISĂ CĂTRE: ARTEMIS, Zeița elină a vânătorii (pădurilor, nașterii copiilor, virginității și fertilității)
O, tu Zeiță, membră a elitei Panteonului elin al celor 12 zei olimpieni,
La mii de ani și kilometri distanță crono-topică de prea-însorita și arzătoarea Ellada, din ne-mohorâta dar noros de ploioasa Engliterra (încă necunoscută de prea-măriții zei olimpieni, „colegii tăi de breaslă”), te deranjează, în nemurirea ta mitologică, un amărât de descendent „degenerat” al traco-geților, cei „fecundați” de Roma, un român-ardelean…care se mai proclamă – printre briți – ca având obârșia în Dracula-Land… Am scris „fecundați”, ca să evit termenul nostru neaoș…
De ce te-am ales pe Tine, O, Zeiță, destinatarul prezentei mele epistole-deschise? O, prea-mărită Zeiță, am o mulțime de motive:
În primul rând, nu uit nici o clipă că noi, europenii, suntem „fructul” însămânțării „ovulului” eternei mirări și curiozități eline de către „spermatozoidul” miracolului grec (cam seamănă cu „imaculata concepțiune”, nu-i așa? ): acest „fruct” a însemnat începutul dragostei de înțelepciune, al filosofiei – după aprigii tăi contemporani!… Cu „înțelepciunea”, noi europenii de azi, se pare că am suferit și unele mutații „nefericite”… chiar dacă suntem „bastarzii” sfintei treimi civilizatorii – iudaico-greco-romane, „nășiți” de alții, mai vechi, dinspre îndepărtatul Răsărit, dar și din încețoșatul nord scandinavo-saxon; totul în cristelnița (inițial) central- europeană a neliniștiților celți… Aici, succesiunea și durata temporalității n-a mai contat… Și, totuși, chiar de suntem epigonii voștri și ai lor, tot mai sperăm să fim buni de ceva…
În al doilea rând, am fost inspirat de epistolara tentativă a lui Alexandru Odobescu, (Pseudokynegetikos – 1875), traco-geto-dac d’al nost’, dar, după mamă, cu rădăcini în Ellada (sic!)… autor, la rândul său, inspirat de G. R. Lessing cu al său opus „Laokoon, oder uber die Grenzen des Malerei und Poesie”… Operele celor doi au fost doar un pretext de a „performa” erudiția cu privire la istoria artelor. Și totuși, cine și de ce l-a pedepsit pe Laokoon și pe fii săi, prin atacul șerpilor gigantici? De ce?… e la mintea cocoșului: s-a opus viclenei aduceri a Calului troian în incinta miticei (dar realei) Troia, asaltată de ahei (tot greci!)! Cine? Privește, o, Zeiță, la nu mai puținii tăi imprevizibili „colegi” (mai ales săltărețe, ditirambice „colege”) din încețoșatul Olimp!… Ce-a mai rămas din toate acestea? Splendide opere de artă, picturi, sculpturi, grupuri statuare, dintre care unul tronează azi la Vatican…
În al treilea rând, m-am întrebat mereu, de ce naiba (pardon, Hades…) și-au „votat” cei din „guvernul olimpic” o muiere pe portofoliul de „ministru” al vânătorii (zeu cinegetic)? Eu, unul, sunt profund „misogin-sexist” și nu înțeleg… Vânătoarea a fost – de când se știe – apanajul bărbaților… Iată, din nou o „mirare” demnă de „Miracolul grec”… Chiar dacă străvechea Elladă era poate mai împădurită, mai nepoluată, mai sălbatică, mai puțin incendiată ca astăzi, totuși, ce dracu’ (pardon, Hades…) era atât de mult de vânat pe acolo? Locul unei muieri, fie ea și zeu, este în altă parte… n-are ce căuta cu arcul și săgețile ucigașe… înțeleg, Eros, copilaș fiind, inconștient de menirea sa, se ținea de năzbâtii… dar tu, prea mărită Zeiță, ce cauți în treburile bărbătești? E drept, există și o scuză; vine de la „Șefu’ ăl Mare… Zeus te-a pus cu responsabilități „guvernamental-zeiești” și la sectoarele: păduri, naștere a copiilor, fertilitate și … virginitate… Dinspre ultimul „sector de competență”, azi ai fi rămas numai prin preajma grădinițelor, școlilor primare și – by chance!… – gimnazii… Ți-ai fi pierdut „obiectul muncii”… Te gândești, totuși, la mânăstirile noastre de maici și măicuțe? Nu bag mâna-n foc, ca Gaius Mucius Scaevola, (Roman Warrior) că…; ce Necuratu’ (pardon, Hades!), nu sunt toate „miresele lui Christos”?!…
Pe toți Zeii!, prea-mărită Artemis,
Vreau să mă confesez ție, deși, din principiu, n-ar trebui… Doar ești muiere! Mă consolez însă cu gândul că tocmai Zeul-„șef” te-a pus pe piedestalul pe care stai, n-ai avut „pile” la Prea-Înaltul și dacă te-ai oploșit așa, atunci numa’ curva de Hera, muierea lu’ Ăla Mare te putea „aranja”… După atâtea și atâtea veacuri, iacă… și la noi, urmașii vajnicilor geți (ai lui Decebal), dar și… ai romanilor (ai „ibericului” de Traian)… am avut și noi un Motan Arpagic și o Ovarășă Codoi unde deciziile finale… ghici cine le lua?… Un motiv – în plus! – să nu ne prea placă nouă muieretul… Ca să nu mai pun la socoteală că motanul de tristă amintire a debutat în viața „cea lumească”, mai întâi pe post de „fetiță”, în lupanarul „glorioasei” închisori Doftana!… apud bârfele unui „fost”, „mazilit”, zis „Burtică” (cf. d-lui mason A. Racoviceanu)… A trebuit să apară „focoasa” de Codoi – vînzătoarea de bomboane agricole în gara din Petrești – spre a-i „ridica în picioare” restul de bărbăție… De aici, și puterea nemiluită și deșănțată a la Hera… Dar, morții cu morții, vii cu vii… Voi, Panteonul, sunteți nemuritori. Așa că, în ciuda idiosincraziilor noastre, în ciuda faptului că din 12 zei, 6 sunteți zei-muieri, te accept cu vânătoarea ta cu tot. Ca și pe Diana, moștenitoarea ta-epigonică din lumea romană… Așa că… să vorbim despre cum stăm cu VÂNĂTOAREA în „fericitele” zile de azi pe care ne căznim să le trăim…
Prea-cinegetică Zeiță Artemis, s-o luăm metodic:
(a) Vânătoarea (și pescuitul) sunt îndeletniciri străvechi masculine. Indiferent cu ce mijloace se făceau. Mai important este să știm cine/ce erau vânătorii și vânatul: omul (vânător) – animalul (vânat); omul (vânător) – omul (vânat); omul (vânător) – „ciolanul” (vânat); animalul (vânător) – animalul (vânat); în fine, animalul (vânător) – omul (vânat)… Dacă, la începuturile începuturilor, recte, în Comuna Primitivă, vânătoarea era pentru oameni o necesitate vitală, după „revoluția agrară” de la finele Neoliticului (se pare), aceasta n-a mai fost o astfel de nevoie impetuoasă… cu trecerea timpului, a devenit chiar un moft, o fiță a celor îmbuibați (dar și o „plăcere” a braconierilor)… Doar „cetele primitive” ce mai hălăduiesc (azi) prin Africa, America Latină amazoniană, pe la Polul Nord sau prin junglele și pustietățile Asiei etc., neavând alte resurse vitale, se mai îndeletnicesc și în prezent cu așa ceva…
(b) Cele mai interesante „cupluri acționale” sunt Om-Om (crime, războaie) și Om-Ciolan (stricta actualitate politică, mai ales de la noi, din Românica). Cu războaiele și crimele ne-am obișnuit: fac parte din cotidianul mizerei noastre existențe… Cu vânarea „ciolanului” suntem iar obișnuiți, doar suntem românași, urmași ai lui Decebal și Traian, dar și moștenitori ai creștinismului greco-ortodox… Mai ciudată este situația când animalul este vânător și omul este vânat… Asupra acestui aspect vreau să mă opresc, acum, mai întâi… Nu voi uita însă și situația om (vânător) – om (vânat), reactualizată recent de „pățania” lui Donald Duck…
(c) Deunăzi, adunarea din Cotețul Poporului, din Bula lu’ Pândaru, a votat o nouă „lege a urșilor”, după care se pot împușca titanii codrului-frate cu românu’ mai de către oricine e purtător legal de armă (vorba vine!) și în „cantitate” mult mai mare (față de „rația” de până acum). Aduși din vacanțe, de prin străinățături, răcoroase și exotice, zevzecii neamului nu suportatără prea mult „Hades”-ul de foc din Bula lu’ Pândaru… Tipic neo-geților („cei mai viteji dintre traci”- apud Herodot…): repede-‘nainte și pe genunchi! De fapt, o mare slobozenie la braconaj… Cauza? Tragicul eveniment recent din Munții Bucegi (Valea Jepilor) de care a aflat mai cam toată lumea și asupra căruia – din decență – nu vreau să insist. Doar o observație: asemenea drame, tragedii, evenimente-șoc au avut, au și vor avea loc mereu cât timp, lângă noi (mai nou, și printre noi) își duc existența – la fel de amară – și alte creaturi ale zeilor decât omul, fie domestice, fie sălbatice sau sălbăticite… În povestea asta tristă (amintiți-vă: „De-aia n-are ursu’ coadă”), s-a invocat invadarea arealului uman de către respectivele sălbăticiuni… când, de fapt, totul e pe dos (ca la noi!): e vorba de invadarea habitatului animalelor sălbatice de către parșivul de om cu civilizația sa expansivă, hulpavă și risipitoare… știți de ce anume…
(d) Nu sunt nici ecologist, nici membru al vreunui ONG de protecție și conservare a naturii și a faunei-florei sale. Te-am ales pe Tine, Măreață și Cinegetică Zeiță: lumea este surdă la tânguielile mele… Pe umerii tăi vreau să-mi vărs amarul, chiar de îi fi Tu de sex (pardon, gen) muieresc!… E clar, restul Europei nu ne vrea surplusul de urși, fie și dați gratis! De ce? Păi, sare în ochi, e la mintea cocoșului (nu numai cel galic…), de ce să-și pericliteze ei strălucitoarea de civilizație artificială și consumeristă? Românașul, cum e el șmecher din fire (moștenire de la voi, grecii!), s-o fi gândit el oare să facă o afacere bună cu curvele de bogătași da’ fraieri occidentali? Ia să vândă el (românașul-politician!) cca. 4000 de urși vânătorilor de trofee, i.e. să vină ei să vâneze aici, după plac! Nouă, tot ne mai rămân (se zice!) încă de vreo două ori pe atât… Sufi’! O, Zeiță, câți bani s-ar aduna dacă fiecare jivină condamnată la vânătoarea de trofeu s-ar vinde cu cca. 10.000. de euroi? Bașca, banii cheltuiți de ticniții de occidentali – plictisiți da’ putrezi de bogați – pe casă, masă, pileală, cazare, curve (cu două picioare!) etc. etc.?… Ar fi găina/ gâsca cu ouă de aur pentru marii noștri corupți (tot politicieni!)… Sunt ei oare tot atât de tâmpiți, ca în restul vieții reale, să rateze o astfel de pleașcă?
(e) Fiindcă tot suntem în lumea ursului brun de Carpați… Să ne amintim de ce am ajuns aici… Mitologia românașilor din anii 70-80 ai veacului trecut, „Epoca de Aur”, sub oblăduirea „celor doi”, Zeus & Hera românași, i.e., Motanul Arpagic & Ovarășa Codoi, păstrează o poveste… fa-bu-loa-să (!) cu Primul Mare Vânător al Țării… Cum mă-sa l-o făcut și l-o crescut în cele mai celebre și somptuoase palate gotice și neo-gotice de pe „domeniul” Scornicești, „El” și-a păstrat și dezvoltat gustul tradițional (și exacerbat!) al „Vânătorii regale” (pace! D.R.P….). Băloșii lingăi de pe „lângă”,… mai prudenți decât „securiștii” lui Donald Trump (zis, știi deja, Donald Duck…), i-au pregătit un urs blând, numa’ bun de împușcat… un „pensionar” de pe la vreun circ…(uman, desigur!). „Dăștepții” l-au „convins” pe acel Moș Martin (probabil, un „moș” autentic…) să stea cuminte lângă un copac la o distanță „împușcabilă” pentru „primul vânător al țării”; au uitat însă de o bicicletă – lăsată, probabil, de vreun pădurar al zonei – și rezemată de alt copac din apropiere… „Eroul Carpaților” dă să ochească viitorul „trofeu” dar… minune mare!… ursul se îndreaptă spre bicicletă, încalecă pe ea (la propriu!) și se îndepărtează în nesfârșitul codru… Nu știm ce-o fi trecut prin capul Motanului Arpagic… în nici un caz vreun glonț de Kalașnikov… ăsta va veni mai târziu, prin decembrie ’89… Cert este că „mărețu’ “ a ordonat (strașnic!) să nu se mai atingă nimeni de urșii României socialiste până nu se re-sălbăticesc corespunzător, spre a fi „binecuvântați” de cuvenitul glonț, exclusiv, din partea „primului vânător al țării”!… Dacă gura lumii („bune”!) fabulează, atunci mint și eu… Deh, poate doar povești vânătorești, Mărită Zeiță!…
(f) Dar să revenim… la situația om (vânător) – om (vânat). Mărită Cinegetică Zeiță,… Se scutură din nou, oripilată, lumea „civilizată”: după proaspăta și faimoasa tentativă de omor din Slovacia, iată acum un fastuos bis la yankei, în Butler – Pennsylvania (mie-mi rezonează conotativ, Transylvania…). La noi se spune „a trece glonțul pe lângă ureche”; aici, a trecut – se pare – doar prin lobul urechii drepte… Ce mai vaiet, ce mai zbucium! Victimele „colaterale” (un mort și doi răniți grav) nici nu mai contează… important este că unui tinerel deșuchiat și declarat republican (oare?), de prin partea locului, i-a trecut (de data asta prin cap!) „ideea-glonț” să-l „termine” pe candidatul republican la Casa Albă (devenit, acum, cert!)… Secret Services au apucat – în cele din urmă – să-l trimită la Hades pe năstrușnicul atentator. Adică, „în vecini”, la Tine, Mărită Zeiță. Ăsta va duce acum cu el taina în eternitate: cine?, ce?, de ce?, cum ? (asta știm deja) etc., toate aceste interogații au pornit o uriașă avalanșă speculativă a conspiraționiștilor…
(g) Ce-a rămas din toate acestea? O, Zeiță, fac apel la un năstrușnic poet, revoluționar și proaspăt super-chiabur de la noi – Mircea Dinescu… (cu plecăciune, Bace!): Imaculată Artemis, „Moartea citește ziarul” – capodoperă a pomenitului etern revoltat și plin de sarcasm (bravos!) și „ajuns” pe malurile Dunării – a fost „amendată” cu volumul „Corabia nebunilor”, ciudată încoronare la Plai cu boi (variantă neaoșă, românașă la Playboy…). Citește-le, O, prea-mărită și prea- cinegetică Artemis!, nu te lăsa sedusă de inundația catastrofală de comentarii și speculații la „evenimentul” (zilei…ha, ha, ha!) din Butler-Pennsylvania… Ce-a rămas, care-vra-să-zică?
h) Ei bine, prea-mărită Zeiță, „De la Iwo Jima, la Butler-Pensylvania”…. Bătălia cruntă, dar victorioasă (!), dusă de yankei, între 19 februarie și 26 martie 1945, pentru cucerirea insulei japoneze Iwo Jima, a rămas în nemurirea spiritului uman prin momentul apoteotic (fotografiat!) al înălțării steagului Stars and Stripes pe o colină a istoricei insule de către un mic grup de Marines… Este deja un American icon – „Raising the Flag on Iwo Jima, on the Mount Suribachi”. A făcut înconjurul lumii… Cam tot așa cum s-a petrecut cu ridicarea steagului roșu, cu secera și ciocanul (sovietic! sic!) pe Reichstag în mai ’45… poza e mai puțin autentică pentru că „acel” moment a fost re-fotografiat cu „regia de circumstanță”, la ordinul lui Stalin, ca să „dea bine la lume”… Acum, avem un nou icon: Donald-Duck, cu urechea dreaptă ușor flendurită, ridicându-se cu pumnul drept încleștat, cu fața brăzdată de două dâre de sânge: „Fight!, Fight!, Fight!” Poza (de fapt pozele și filmulețul) vor primi probabil un Pulitzer… Iacă, se re-adeverește acel moment istoric cu „In hoc signo vinces!”– victoria lui Constantin la Podul Milvian, victorie ce va deschide cale liberă creștinismului în Imperiul Roman, semn profetic preluat și de templieri… O fotografie „face mai mult ca o mie de cuvinte”… DA!… face un tron la Casa Albă! Donald-Duck începe să fie deja exonerat de o groază de acuzații și târâri prin tot felul de tribunale americane, judecătorii se întrec între ei… să-l scoată fecioară imaculată, numai bună pentru un nou mandat la Washington… Europa va trebui să-și „re-asezoneze” meniul politic pentru următorii patru / cinci ani… Putin? (!), deja a făcut-o (știm noi cum…) dar și-a adăugat și o super-blidare a aparatului său de protecție și pază… Iată Scumpă Zeiță Artemis ce-am vrut să-ți spun…
Urmează noi zile de foc și jar… la propriu și la figurat: „digerarea” mediatică a valului de evenimente din ultimele 10-12 zile…
De la victoria ibericilor la UEFA „final tournament” (Berlin), la Summit-ul – deloc senzațional! – al NATO de la Washington; de la acel insolit 14 Iulie francez (Vive la France!) la nu mai puțin insolitele Jocuri Olimpice de la Paris; de la victoria categorică a laburiștilor pe Tamisa, la zbaterile prezidențial-electorale din Bula lu’ Pândaru… Sunt zorii zilei de 16 iulie – jumătatea verii calendaristice. După mini-furtuna de azi-noapte, răsare soarele răcoros (sic! – aici, în Kent…). Pârdalnica mea de insomnie „in-odihnibilă” (termen „ah”–hoc) nu-mi dă pace: va urma, probabil, o nouă scrisoare-deschisă către Mama Natură cuprinsă (ea, meteo-natura!…) de flăcările și uraganele pustiitoare – răzbunare la adresa omului atât de păcătos cu EA dar și cu SINE… Eu, unul, îi voi reproșa Mamei Naturi, din capul locului, că nu poartă năframă pe cap cum drept grăit-a prea sfântu’ și înaltu’ Teodosie of Tomis… Doar îi „muiere măritată și ea, fie și cu Dracu’ (pardon, Hades…)!… Chiar așa, cum încheiam o altă scrisoare-deschisă…, ne-a luat dracu’ pre toți…
Regretabilă profeție!…
Citește și:
- GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (10)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
