LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (xiv)
Scrisoarea a zecea (ultima!): SCRISOARE-DESCHISĂ CĂTRE: COANA’ MARE, LENEA!…
Nici nu știu cum să încep… Cred că dintr-un exces de delir de grandoare, voi folosi un fel de Motto, avându-l autor pe… subsemnatul… în efortul de a despărți apele între ontologie și metafizică: LENEA ESTE ACEA FORMĂ DE EXISTENȚĂ FĂRĂ FIINȚARE… „Ființare”, nu finanțare”!… Înțelegeți, interpretați, răstălmăciți cum doriți zisa de mai sus… Poate, pe parcurs, vă veți dumiri ce-am vrut să spun… Deci:
Alteța Ta, LENE!…
Suntem în mijlocul sezonului numit vacanță estivală! Chiar dacă atâtea și atâtea evenimente ne sunt potrivnice, totuși abstinențele, economiile cu cureaua foarte strânsă, ba chiar reveriile, planurile mărețe, ambițiile deșănțate – toate adunate cu mult sârg într-o desagă sau o pușculiță de-a lungul unui an întreg – explodează, erup acum: ne obligă să respectăm „sfântul calendar” și să ne „relaxăm” (vorba vine!…) că… deh!… e vremea concediilor, a coșmarului vacanțelor mult plănuite! I.e., LENEA, MULT VISATĂ! Acum, pot să-l citez pe Emil Cioran – „Lenea este un scepticism al cărnii”… Pentru că îmi trăiesc ultimele zile în „județul” Kent, pentru că închin această a zecea și ultimă epistolă-deschisă „zeului” timpului strict prezent, recte ție, sfântă Lene…
My sweet Idleness,
Istoria, evoluționismul, antropologia și alte… și alte… drăcovenii teoretice au comis o eroare de neiertat: NU homo sapiens-sapiens, CI homo piger-piger! Cred că în mai toate limbile pământului, puține sunt cuvintele care au atât de multe sinonime, conotații metaforice, aluzii etc. așa cum este cazul termenului LENE… De aceea, este atât de larg, confuz, polisemantic interpretat până la superfluu. De fapt, de la acest termen generic trebuie să plece o autentică definiție a omului; să renunțăm la formularea livrescă de mai sus (plictisitoarea „homo sapiens-sapiens”). As a matter of fact, nici o altă ființă vie nu este leneșă! Poate în fabule sau povești de adormit copiii. Lenea este un act deliberat (deci exclusiv rațional), sprijinit pe o motivație și un suport energetic intern (voința), un fel de „finalitate fără scop”… – toate acestea fiind apanajul exclusiv (sic!) al omului! De aceea, my sweet idleness, ai atâția „nași”!…
S-o luăm ardelenește: fie zicala cu disimulat umor negru- „Ce face Bace, șezi și cugeți?… Nu, numa’ șed!…”. S-a vrut a fi o apoteoză a prostiei! Altă mare prostie! În realitate, vra’ să zică: din activitate te poți opri, dar din gândit, BA! Aici, „a șede” înseamnă lenea, deci ea este cea „în funcțiune”… de a nu face nimic; din „cugetat” nu te poți opri, nu poți scoate cugetarea „din funcțiune”… chiar și în somn (sic!) – consultați psihanaliștii… Cum nu toate acțiunile noastre se finalizează cu ceva bun (ba’, mă tem că majoritatea cam duc la… dezastru), pot conchide cu o nouă „cugetare” proprie: LENEA NU ESTE CEVA RĂU, CI UN MIJLOC DE A EVITA RĂUL! Se reconfirmă astfel înțelepciunea „străbună”: Lasă pe mâine ceea ce nu vrei să faci niciodată (Pablo Picasso) sau Lenea nu este altceva decât obiceiul de a te odihni înainte de a fi obosit (Jules Renard)… Deci, bancul ce va urma are și el un skepsis: „ – De ce v-ați omorât soția abia acum, după 30 de ani de căsătorie?”… „- De lene… am tot zis…las’ pe mâine… las‘ pe mâine…”. La care muieretul ar răspunde că: … Apoteoza lenei masculine este să mănânci ciorbă direct din cratiță, fără a scoate cratița din frigider… Isn’t it my sweet Idleness?
„Nubila mea metresă”,…
Am pus acest apelativ între ghilimele deoarece nu-mi aparține; autorul este Bogdan Pecican (Arad), – tânărul fiu (pe atunci) ieșit din adolescență, al reputatului Ovidiu Pecican – arădean, profesor la „U.B.-B.” Cluj. Bogdan, la rândul său, acum, licențiat al respectivei universități, a publicat acea epistolă (tot deschisă!…) în „Arca” (de …Arad!), o chestie ce mi s-a părut „turbată”… mi-a plăcut enorm și așa am reținut „titlul”… și l-am „împrumutat”… „Metresa” (imaginară!) a lui Bogdan a devenit, pentru mine, din iubita onirică, taman Coana’ Lene!…
La această mică „degresiune” (nu digresiune, pentru că Lenea este în imaginația mea ceva foarte … grasă) trebuie să mai adaug o amintire proprie, din tinerețea mea, nu mai știu, eram elev sau student: pe vremea Motanului Arpagic și a Ovarășei Codoi, „s-a dat pe sticlă” (pe unicul canal existent atunci) un film, pare-se, argentinian – La feaca. În românește ar veni „Urâtul”, pe care „ai noștri” l-au tradus „Lenea”- ceva cam tot pe-acolo… Faptul că celebra „Cooperativă <<Ochiul & urechea>>” a permis difuzarea, reprezenta o dublă și riscantă „premieră insolită” (sic!): tema – ca atare – era ceva tabu, apoi, într-o „epocă” de elan al muncii și repudiere a trântorilor (sic!) să se elogieze (în cel mai pur stil existențialist!… Ptiu! Drace!…) Lenea… era ceva de neînchipuit… mă rog, pentru cine știa să „citească printre rânduri”… Dar despre ce era vorba: într-un tânăr cuplu, unde „el” făcea parte din „gulerele albe”, într-o bună dimineață, „dumnealui” n-a mai avut chef să meargă la slujbă… pur și simplu…așa „i s-a sculat” lui.. îi era … lene! Și, ca atare, a rămas „culcat” în pat! O ține tot așa și a doua zi și a treia și… „tot înainte!” (vorba pionierilor din epoca mea…). De „îndatoririle conjugale”… ce să mai vorbim… Partea asta, (cu îndatoririle!…) „ai noștri”, cum îi știam noi, pudibonzi până-n pânzele albe, era „cenzurată” dar se putea „deduce”… Filmul devenea de-a dreptul enervant: mă tot întrebam până unde vrea individul să ajungă… Mujer, tot mai disperată… „ce ne facem?” etc. N-o mai lungesc… ajunge aproape să fie dat afară de la slujbă (care părea mai mult decât onorabilă). Mizeria tinerei familii intră în crescendo, până la disperare… Nervii mei se tot „întindeau”… ce dracu’ se întâmplă… până la urmă? Omu’, pur și simplu nu avea chef de nimic, cu atât mai puțin de „corvoadă”… Trec zilele, încordarea crește… în final „gulerul alb” n-are ce face, se ridică din pat și se duce la serviciu… nu mai știu dacă îl dăduseră deja afară sau nu… That’s all… Și atunci… Morala? Formulați-o singuri! De aceea spuneam, mai sus, că lenea este trăsătura generică autentică a omului… Muncim că n-avem încotro, ne provoacă existența și instinctual de supraviețuire. Dar când muncim, o facem cu gândul la ceea ce „urmează”, i.e., repaosul, recte,… lenea!
Draga mea Coană mare, cine sau ce ești, la urma urmei Matale ?
În zisele populare apare textul „Lenea e cucoană mare, care n-are de mâncare”… Eu unul, n-am înțeles… Ce-are sula cu prefectura?… Iaca, citeam (pe „social media” – horribile dictu!) că „lenea e un mecanism de supraviețuire” (Otilia Mantelers)… că e „cealaltă față a monedei pentru workholism; ambele fiind simptome ale traumei…” (idem), că „există oameni adeseori leneși și uneori leneși” (?…), că lenea e „asociată cu procrastinarea (?… amânarea?) dar nu sunt același lucru” (ibidem); în concluzie, o „stare de înțepenire a psihicului”…(aceeași…). Should I be damned!… La atâția termeni acoperitori (câți există) pentru idea de „lene”, atunci orice este lene, lenevie, puturoșenie ș.a.m.d.!
Cea mai interesantă investigație mă duce cu gândul la anii de glorii ai „Epocii de Aur” pe care – din nefericire – i-am gustat cu polonicul (eu, unul) 38 de de ani. În „Internaționala” era un vers… „Cei leneși, plece unde vor!” Prin urmare, LENE = NEMUNCĂ! Adică, boieri dumneavostră, în afară de clasa muncitoare și țărănimea muncitoare (devenită, ulterior, cooperatistă… sic!… a nu se confunda cu „corporatistă” – sic!), tot ce mai există sub soare e clasă / categorie / șleahtă NEMUNCITOARE, deci… exponenții LENEI! Măi să fie! Un medic, un profesor, un architect, un inginer, un… mandatar (a existat scurt timp și așa ceva…), ș.a.m.d. ce mama dracu’ sunt? … „intelectualitate”, mereu oscilantă, nesigură politic, alunecoasă ideologic etc., etc., etc. … Și la urma urmei, chiar și un exploatator al „omului de către om” (sic!) este leneș, deci ne-muncitor? Până și rentierii (și aici există multe categorii!) trebuie să muncească cumva ca să-și ridice mălaiul, venit de-a gata! Ce, hoții, bandiții, criminalii, teroriștii etc. nu „muncesc”? (în felul lor desigur…). Oriunde, se depune un efort omenesc fizic și intelectual… Zău, am citi cu atenție (nici n-aveam încotro…) pe Marx, Engels, Lenin, chiar (din curiozitate!) și pe Mao, Kim et Co. și… nici acum, la bătrânețe, n-am înțeles ce se înțelegea prin „Clasă muncitoare”?!… Căci, vorba autoarei citate mai înainte, ce are de-a face munca cu lenea (i.e., „ne-munca”?). OMUL MUNCEȘTE PENTRU CA SĂ AIBĂ DUPĂ CE LENEVI… (tot din „puțul gândirii” mele…)!?… Așa că, Darling, Coană Mare, s-o lăsăm mai moale!
Putem face aici – dar numai de amorul artei – un recurs la istorie, mai precis la acea formă absurdă, numită „istorie contrafactuală” (ce s-ar fi întâmplat… dacă…?)… Dacă Alexandru Macedon suferea de lene, mai ales după ce gustase din plăcerile lascive ale Orientului, mai cucerea o lume? Dacă otomanii, prinși de lenea tot atât de lascivă-orientală a seraiurilor și haremurilor se lăsau păgubași să ajungă până la porțile Vienei, mai erau românașii noștri leneși? Dacă Stalin, care, de lene, nu și-a ridicat mâinile, cu deștele rășchirate, de pe harta Europei de Est, făcea un pas înapoi iar acoliții lui, de lene (aici, frică nebună) nu trasau astfel frontierele Basarabiei și Transnistriei (după conturul „sfintelor falange”), mai arăta harta României cum este acum?
Dar să revenim la Actualitatea românescă – (pace! Vlad Georgescu, Monica Lovinescu, Șerban Orăscu, Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu… și mulți, mulți alții… de la Europa Liberă)… Ce s-ar fi întâmplat dacă generalului SRI (R) Coldea nu-i era lene s-o aranjeze pe Șoșo-Bau-Bau cu un glonț (nu în lobul urechii, ca la alții, sic!) sau pe Gică a lu’ Simion (să-l „binecuvânteze” măcar cu o detenție pe viață…), ne mai făceam noi de râsul râsului în Parlamentul European? Sau se mai înghesuiau românașii (ca la Caritas! sic!) că contracteze locuințe ieftine cu doar 35.000. de euroi, după principiul vânzarea blănii ursului din pădure? Dacă Î.P.S. Teodosie of Tomis nu suferea de lene și mergea ceva mai des pe la curve, mai „cadorisea” muieretul mioritic (ca oile, sic!) cu atâtea și atâtea canoane de te crucești invers? (cum o fi oare asta?…). Dacă nu era acest an unul electoral (am vrut să zic, erectoral…), mai ieșeau din lenevia funciară politicienii noștri ca să se bălăcărească pe la toate colțurile și televiziunile? Oricum lupta se dă între mai multe feluri de a lenevi… Dacă turbatei de climă (mai ales la noi!) îi era lene să sloboadă foc și pară, alternativ cu furtuni nemaiîntâlnite cu gheață și inundații, mai căpiau românașii noștri, își mai dădeau cu atâta sârg în cap sau se mai „gâdilau” cu cuțitul? Dacă tuturor factorilor politici de decizie de la noi ( fir-ar ei al dracu’!…) nu le era lene SĂ GÂNDEASCĂ, mai aveam acum haosul și mizeria care ne năpădesc și care amenință că la anu’ (post-electoral!…) ne vor mânca purecii și viermii?
Scumpa, iubita, neprețuita mea LENE!,
Oamenii fac pe dracu’-n patru, se sfarmă mereu, de când sunt pe lumea asta spurcată, numai și numai din lene! Paradoxal, nu-i așa? De ce? Păi, muncesc din greu… de lene… ca să nu le fie și mai greu! Tot ce fac este de a-și spori comoditatea, bunăstarea (consumerismul, săracu’!). Binele suprem pe care-l urmăresc (pentru ei, în egoismul lor funciar…) este tocmai acela întruchipat de starea extraordinară pe care ți-o dă momentul în care constați că nu mai ai nimic de făcut! Recte, să „zaci” în căldurica, liniștea, seninătatea LENEI! Cum gândurile nu ți le poți opri atâta timp cât ești viu, nu-ți mai rămâne decât atingerea scopului final – contemplarea lenoasă a Lenei. Cred că așa ceva înțelegeau cei vechi prin atarxia… În nici un caz, starea maladivă de care vorbesc medicii de zi… Urmașii lui Esculap și Hippocrates să ne lase naibii în pace să ne contemplăm lenea mult visată! Mai ales că lenea supremă o vom atinge atunci când trecem Styx-ul duși de luntrașul Charon…
Acum, poate că se va înțelege ce-am vrut să spun prin „a exista fără să ființezi”: „pulberea de stele” din noi (plecăciune, Carl Sagan!) există dintotdeauna și va exista întotdeauna… îmi pare rău pentru toate religiile și diferitele superstiții: ele au apărut din lenea de a și gândi!… Ca să ființăm (i.e., să ne „exprimăm”, ca oameni, această existență) e nevoie de efort, de mult efort, de un infinit de obositor efort! Lenea supremă o atingem atunci când suprimăm acest „efort”… adică… acum înțelegeți?…
Dar, Mărită Zeiță Lene, audiatur et altera pars…
Cel mai important mentor al meu a fost ilustrul profesor Mario Bunge (McGill University, Montreal – Canada). La începutul începutului celebrului său tratat (de „filosofie exactă” ) – „Treatise on Basic Philosophy” (7 volume), îl citează drept motto pe dascălul său din Argentina, prof. Pota: „Do your job!; your reward will be in doing it, your punishment will be in having it done…” („Fă-ți treaba ta! răsplata îți va fi făcând-o, pedeapsa, în a o fi terminat…”). Este un elogiu al muncii, nu al non-lenei. Pentru, că, din nou, oricâte nenumărate fațete ar avea lenea, ea nu este ne-muncă, la fel cu ne-munca nu este lene…
Gata, am obosit!…
„Mi-e lene să mai continui cu „scrisorile deschise”… „…restul e tăcere”… vorba marelui Will prin gura lui Hamlet…
Prea-plecat ție scumpă LENE, cu englezești vorbe finale: How sweet, oh, my Goodness, the idleness is!…
Citește și:
- GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (13)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
