„HORS MENU” (I) | DE SF. ANDREI ȘI ÎNAINTE DE FESTIN | YANKEII ȘI-AU HALIT CURCANUL DE THANKSGIVING… PE NOI, NE AȘTEAPTĂ FASOLEA CU CIOLAN AFUMAT, DE LA CAZANUL CAZON…
0. INTRODUCERE: „QUO VADIS, PATRIA MEA?”
Mi-am propus să scriu câteva rânduri despre sărbătoarea de 1 Decembrie… Cea care a bătut la ușă iar noi am primit-o cu brațele deschise… Sine ira et studio… Nu sunt adeptul efuziunilor lirice, dar nici nu mă văd un oracol al prezicerilor sumbre! Pur și simplu, sunt un umil cetățean care-mi iubesc țara, dar nu fac paradă din asta. O iubire naturală, firească! O iubire sinceră cere o atitudine sinceră: i.e., nu voi ascunde obiectului / subiectului iubirii mele adevărul, așa cum „îl văd” sau „îl simt” eu… Poate mă înșel, poate văd limpede niște lucruri… importantă este însă sinceritatea necondiționată, oricare ar fi realitatea. De aceea, fiind sărbătoare națională, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece… Și așa, este destul de frig afară!… Ca un bun ardelean, mă gândesc la o pălincă zdravănă „de-a noastră” (între 50 și 60 de grade!), nu fiartă, că-i păcat!… Poate ar merge și un vin bun de Jidvei sau din Podgoria Aradului (ultimele două pot fi și fierte…). Dar nu poșirca de „răchie” pe care o beau regățenii… „Ei” se pot revanșa însă cu vinul…
„Ubi bene, ibi patria”… însă și mai important este: „Ubi patria est, omnia facere debes ut bona sit!” [Acolo unde este patria, trebuie să faci totul ca să fie bine!…]. Aceasta este replica mea de dat pișicherilor de romani…
Îmi amintesc perfect, ca și cum s-ar fi petrecut ieri:
Anul 1968. Se apropia data de 1 Decembrie. Eram elev în clasa a XI-a la Liceul „Ady-Șincai” din Cluj (actualmente, Colegiul Național „Gh. Șincai”). Locația: buricul târgului; de aici începea efectiv urcușul pe Calea Turzii… Clădirile erau situate în proximitatea unui vestigiu istoric excepțional conservat – Bastionul Croitorilor, splendidă relicvă a ultimelor ziduri din mândra Cetate medievală a Clujului („Civitas auraria”). Noi, elevii fumători ai ”stabilimentului școlar”, cei care roiau în pauze pe lângă Bastion (mai veneau și cei de la „Racoviță” și „Coșbuc”), am ajuns să spunem că datorită nouă (și generațiilor anterioare!), mai precis, grație fumului de țigară, vestigiul istoric s-a „prezervat” atât de bine… Anul 1968 fusese un an ciudat: în august avusese loc invazia Cehoslovaciei de către U.R.S.S. și unele țări din Pactul de la Varșovia. România (socialistă!) – spre cinstea ei, nu numai că s-a abținut de la gestul curat-imperialist, dar l-a și criticat vehement… Începuse ceea ce s-a numit „național-socialismul / comunismul românesc”, pe scurt, cultul personalității Motanului Arpagic… Ovarășa Codoi se va „înfige în poză” puțin mai târziu… Povestesc toate acestea spre a fi mai bine înțeles contextul crono-topic imediat premergător „acelei” zilei de 1 Decembrie… Ei bine, ca de obicei, Direcțiunea liceului ne convocă pe tăți elevii (nu eram decât liceeni) în Sala festivă. Aici aflarăm ceea ce mulți știau deja de acasă: ce semnificație majoră – pentru România și români – are ziua de 1 Decembrie! Înainte, eram în plină epocă stalinistă, de „internaționalism proletar” (a se citi „pupatul în curul Măreței…” – vecina de la Răsărit, de unde ne venea și nouă „lumina izbăvitoare”, i.e., poruncile Moscovei…). Acum, lucrurile „se cam schimbau”… În acele zile de care pomenesc, am fost învățați să cântăm „Deșteaptă-te române!”… Era „cam interzis” în perioada anterioară, la fel cum „Horei Unirii” i se „dăduse drumul” abia în 1959!… Asta fu „epoca” (mai târziu, numită „de aur” (pardon, de pleu ordinar!)…
1. „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, / Țara mea de glorii, țara mea de dor? / (…) Vis de vitejie, fală și mândrie, / Dulce Românie, asta ți-o doresc!” [Mihai Eminescu]
Primele două versuri au fost evocate (în limba română!) și de către M.S. Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, la ultima sa vizită (oficială, ca monarh!) pe meleagurile noastre… Nu sunt istoric și nici nu vreau să uzurpez respectabila profesie. Totuși, anumite considerații „para-” sau „trans-” istorice nu-mi pot fi refuzate… Deci:
a) Conceptul de zi națională [apud Wikipedia]
«Noțiunea de zi națională este o „invenție“ recentă, ea neputând preceda apariția noțiunilor de nație/națiune și/sau popor, în modul în care acestea sunt percepute astăzi, noțiuni care au apărut abia în secolul al XIX-lea. Trebuie menționat că este necesar a se face distincție între sărbătoarea națională (pot fi mai multe) și ziua națională, în sens modern (care este una singură). Singura sărbătoare națională ce a fost menționată expressis verbis ca fiind Zi Națională a fost data de 1 Decembrie (în 1990). Toate celelalte doar au fost considerate „zile naționale“ prin sugestiile guvernanților și acceptanța publicului (10 Mai, 8 Iunie și 23 August).»
b) «În anul 1990, după revoluția anticomunistă din anul 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta data declanșării revoluției la Timișoara, ziua de 16 decembrie, drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională. Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României.» [ibidem]
c) «Alegerea zilei de 1 Decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică. (…) Istoricul Neagu Djuvara a arătat într-un interviu acordat TVR, în anul 2011, că alegerea zilei de 1 decembrie de către regimul Iliescu a fost una conjuncturală, explicând că la 1 decembrie 1918 a avut loc doar Unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, pe când celelalte provincii istorice, respectiv Basarabia și Bucovina, au fost unite la date diferite. [ 9 IV / 27 III 1918, respectiv, 15 / 28 XI 1918, – n.n.]» [ibidem]
Am ținut să marchez aceste aspecte istorice recurgând la o sursă neutră, tocmai spre a fi consecvent cu promisiunea de sine ira et studio.
Iar acum, A.D. 2025, în prag de decembrie, chiar așa: Încotro te îndrepți PATRIA MEA? Din nou, mânat de la spate de groaza de a fi acuzat de subiectivism, voi recurge la date și informații presupus neutre.
«BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research, ediția a V-a este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group. − Pentru a obține date relevante statistic pe segmente socio-demografice, sondajul realizat în luna noiembrie s-a concentrat doar pe două întrebări (direcția țării și intenția de vot pentru partidele politice), însă a fost aplicat pe un eșantion semnificativ mai mare (3000 de respondenți), comparativ cu eșantioanele obișnuite de 1100 de respondenți în cazul cărora adresăm, de regulă, 25-30 de întrebări. − BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research își propune să aducă în atenția publică teme de interes pentru a stimula conversații naționale despre subiecte diverse și politici publice esențiale pentru prezentul și viitorul României pornind de la opinia românilor în parteneriat cu centre de gândire și instituții academice de prestigiu. Este un demers prin care ne propunem să contribuim la consolidarea democrației prin utilizarea de instrumente științifice și credibile care aduc în prim planul dezbaterii publice vocea cetățenilor. − Datele au fost culese în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie 2025 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 3000 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1.8 %, la un grad de încredere de 95%.»
Am citat din nou, spre a da o mai mare credibilitate față de „chibițările” mele… Dar să vedem „cum stăm”:
La intențiile de vot (am în vedere alegeri generale), în prezent, opțiunile electoratului sunt stupefiante… Pe primul loc al preferințelor (în funcție de gen / sex) s-ar situa AUR!!! 32 % muieri și 44 % „partea inutilă a…”! Apoi, în funcție de mediul de rezidență, „sufrageții” din mediul rural ar merge 70 % (!) pe mâna AUR și PSD. În funcție de nivelul de educație, respectiv, educație primară, 51 % at vota pentru AUR și 31 % ar vota pentru USR… No, ce ziceți, boieri dumneavoastră? Nu vreau să vă scufund în oceanul de date, procente, orientări, apartenențe și alte drăcovenii… Cine are vreme de pierdut, poate consulta oricând pe net toată avalanșa de rezultate. Un singur lucru e cert: orientarea accentuată spre AUR!?… Menționez (oare, a câta oară?) că nu sunt nici măcar simpatizant cu vreun partid politic aflat la putere sau în opoziție. Dar văzând influența covârșitoare a AUR asupra populației, mă iau cu mâinile de cap! Sărmană țară! Dacă acesta este nivelul de conștiință civică (nici nu îndrăznesc să zic „conștiință politică”!), atunci, să nu ne mai mire nimic! Chiar nimic!…
2. „Tineret, mândria țăăării…”? [din cântecele „patriotice” ale „Epocii de aur”…]
Asta cântam în cor, sub bagheta inflexibilă a „Partidului”, pe vremea când eram pionieri și uteciști… Din repertoriul „epocii” mai erau destule „hituri” pe care le răcneam din toți bojocii, dar nu merită amintite… Ah, unul dintre ele totuși… când purtam haina militară… „Douăzeci de milioaaane!”; până și bocancii tresăltau de mândrie patriotică prin colbul drumurilor în care băteam „pas de defelare”!… Acum n-am mai rămas (acasă!) decât vreo 19 și continuăm glorios să scădem ca număr… Restul?… A luat calea pribegiei, spre Vest! Curând, cei de acasă și cei din diaspora vom fi fifty-fifty!
Tineretul rămas „acasă” este – în mare parte – fascinat de o marotă administrată cu multă dărnicie de canalele mass-media, pline de fake-uri, de sorginte (aparent) necunoscută și care, pe noi, ăștia mai bătrâni, ce-am trăit „epoca”, ne lasă perplecși… Cele mai răspândite narative în aceste postări:
– Portretizarea lui Nicolae Ceaușescu ca un personaj patriot și lider autentic;
– Prezentarea realizărilor regimului comunist;
– Relatarea achitării datoriei externe și corelarea cu situația actuală a României;
– Promovarea ideii de independență și suveranitate națională;
– Prezentarea unor planuri fantasmagorice de viitor ale lui Ceaușescu, motiv pentru care ar fi fost executat.
Mass-media de bună credință nu contenește să avertizeze. Recent, posturi tv. „știriste” – probe ca obiectivitate – comentează: «Cu cât ele sunt mai subiective și stârnesc emoție mai puternică (în general furie, nostalgie, amuzament sau înduioșare), cu atât mai mult postările respective sunt mai plasate în feed-ul utilizatorilor, iar creatorul de conținut încasează bani.»
Mă întrebam – în alte materiale publicate anterior pe Critic Arad – de unde dracu’ vine această nostalgie, a celor care au gustat rahatul comunist, dar nu l-au „savurat”? Într-adevăr, mai există „nostalgici” printre „foști”, cei ce s-au bucurat de privilegiile epocii călărite de Motanul Arpagic & Ovarășa Codoi… Acum… Dar oricum, mulți „au cam dat colțu’ ”și tot mulți sunt deja gata „să treacă Styxul”… „Eșalonul 2 și 3 și”… (în suficient de mare parte) „s-au aranjat” binișor după decembrie ’89… e puțin probabil ca aceștia să-și educe progeniturile în spiritul „eticii și echității socialiste”… Cât despre „pătura socială interlopă”, nici vorbă! Acum au cel mai propice teren de „lucru”! Și… atonci, cum a fost posibil ca mase relativ largi de tineret, născut după anii ’90 (!!!) să ducă dorul vremurilor apuse? Paradoxul paradoxurilor este tocmai faptul că în decembrie ’89 tocmai tineretul României a fost pe baricade, tocmai cei tineri au plătit cel mai mare, cel mai greu preț pentru libertate, prin jertfa lor!…
Nu găsesc nicio explicație care să stea în picioare… Frustrări avem cu toții; în economia liberă, de piață (câtă o fi și în Românica…) nimeni nu mai poate sta să aștepte pomana de la „tătucu’ ” stat sau președinte sau… secretar general… De fapt, nici „atunci” nu prea era cazul… În plus, dacă nu-ți place, ești liber să pleci… unde vezi cu ochii!… Dar – „acolo” – când dai cu aceiași ochi de realitățile corespunzătoare, s-ar putea să nu-ți prea placă!… Iluzii, poate să-și facă oricine, realitatea este… re-a-li-ta-te (!) și nu are nimic de-a face cu visele teribiliste! Am trăit ani buni în Anglia, o iubesc nespus și acum, dar asta nu mă împiedecă să judec la rece „cele bune” și „cele rele” întâlnite în regatul Majestății Sale Britanice…
O pseudo-explicație ar putea fi găsită în teribilismul puțoist al tinerei generații, dar mai ales în carențele sistemului nostru educațional de care voi vorbi poate, odată… am tot promis… Deocamdată mă opresc aici, în partea a doua, voi încerca să conturez o opinie despre contextul intern și cel extern al României, în prag de 2026…
Și totuși și totuși… QUO VADIS, PATRIA MEA?
Și totuși și totuși… acum… LA MULȚI ANI ROMÂNIA!
Citește și: mai multe articole ale autorului: AICI – Reportaje și AICI – Opinii
