La Biblioteca Județeană A. D. Xenopol din Arad a avut loc lansarea romanului Ianus, Editura Ștef, Iași, 2023, semnat de Alexandru Ioan Chiș, vicepreședintele Ligii scriitorilor arădeni. Moderatoarea a fost distinsa prof. Lucia BIBARȚ, poet, iar valoarea romanului a susținută de gen.(r) Vasile Ionel HEREDEA, poeta Mirela Minuța ALEXA, Ileana CIURAȘ și Maria GLIGOR.
Alexandru Ioan Chiș se află la al doilea roman, după Povara libertății (2019, două volume: I – Garoafa și II – Masca) deci are o experiență de scris.
Volumul relata (discret mascat) participarea sa, ca ofițer de armată, la ceea ce s-a întâmplat la Arad. Volumul a avut o primire îngăduitoare, determinat de debut și de ciudățenia evenimentelor din care s-a inspirat. Am elaborat prefața la acel volum, punctând fidelitatea relatării, discreția imaginației, frazarea amplă și liniaritatea narației. Romanul IANUS (preconizat în două volume) are caracter autobiografic: autorul scrie despre sine, călăuzit de ideea reconfigurării ramurii sale genealogice. Se revendică de la Matei Basarab, un fel de stră-strămoș, maschându-și identitatea sub numele de Alecu. Autorul dezvoltă alternativ două linii de poveste: una din istorie – cu trecute vieți de domni și domnițe – și alta din viața sa biografică derulată sun forma unui CV amplificat. Cele două narațiuni se împletesc prin intermediul unei lunete magice (un auxiliu ciudat, dar necesar pentru legături ale timpului și spațiului). Următorul volum, al doilea, va continua evenimentele din etapa maturității sale și a unui exercițiu profesional, derulat în armată, ca ofițer, precum și faptele istorice din vremea lui Constantin Brâncoveanu.
Privind sculptura lui Ianus, din muzeul Vaticanului, preluat de autor pentru coperta cărții cu același titlu, sesizăm profilul dublu al fețelor personajului, dintre care una este mai întunecată fără a estompa conturilor, iar cealaltă este luminată. Între imagine și personajul care dă titlul romanului desigur există similitudini.
Această realitate sugerează mai multe interpretări, opozante, cum ar fi relația dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric, dintre cer și pământ, dintre pace și război, dintre prezent și trecut, dintre… femeie și bărbat. Simbolizarea contrariilor. Ianus este divinitatea mitologică romană, profil al moralității, care a proteja capitala imperială prin șuvoiul de apă fierbinte revărsat în calea invadatorilor. Frații săi au fost Felix (fericire, ins adorat de zei) și Faustus (cel ajuns la Goethe să-și vândă sufletul diavolului, de dragul cunoașterii), ceea ce întreține duplicitatea personajului.
Roman modern prin eticheta polifonică, conceput după structura simfoniilor, folosește proiecția prezentului în trecut și a trecutului în prezent
Alecu recuperează fapte exterioare (roman evenimențial) și-și revelează viața interioară; text de relatare și text de introspecție. Profesoara Ileana Iovin scrie o prefața. Frumoasă și necesară: Ianus – ianuarie, zeu fățarnic; lectura ”m-a prins”: acțiune alertă, fresca societății românești văzută prin ochii copilului și adolescentului Alecu (alias autorul); ficțiune bazată pe fapte reale, împletiri de eroi din epoci diferite; valoarea artistică. Luneta e intermediarul care leagă timpul și spațiul celor două narații: ”Alecu privi mirat luneta neatinsă de ceva vreme și se apropie plin de curiozitate, luând-o de pe raftul bibliotecii. Zgomotul persistă… Nu părea un aparat oarecare deși are un aspect ponosit. Îl cumpărase din talcioc atras de vechimea lui. Nu și-a explicat niciodată motivul care l-a îndemnat să-l cumpere… Îl puse la ochi și observă niște imagini neclare. Apoi privi prin ocular și apărură imaginea unui câmp plin de oșteni călare. Prin lunetă, autorul – adică Alecu – poate citi o cronică, apoi explică un principiu: obiectele și ființele își imprimau pe vecie amprenta energetică în locul în care se aflau. Era un cronovizor. ”Amprenta energetică a acelui moment s-a imprimat întregul univers, permițând s-o vedem oricând” (p. 9). Citește în cronică văzută prin lunetă: „În anul Domnului 1654, la 19 aprilie, s-a încheiat domnia îndelungată a lui Matei Basarab, pe scaunul Tării Românești” (p. 9), preluând textul din cronica lui Miron Costin. Alecu își descrie primii ani până la maturitate petrecuți în arealul Baia Mare – Satu Mare, școlile și primii ani din cariera de ofițer al armatei române.
Paralelismul confirmă/ susține că faptele istorice se completează, iar întâmplările relatate în cronică de Miron Costin se împletesc cu experiențele năstrușnice ale copilului. Imaginația acestuia reconstituie, din ilustrările sugerate de viziunea cronicărească a lunetei, o epocă, cu principalele personaje și evenimente. Fiind întâiul volum, actuala apariție editorială se încadrează în categoria romanului autobiografic, sub formula originală a unor amintiri din copilărie, concomitent cu restituirea curajoasă a unor secvențe din cronica voievodală, sugerând o continuitate strămoșească. Ele sunt descrise concomitent cu năzbâtiile pe care Alecu le consumă în copilăria și adolescența sa. De exemplu, înscrierea la școală e prilej de ”a accesa” luneta și a observa starea învățământului în limba română din Făgăraș. Agitațiile copilăriei și neastâmpărul sunt prezentate concomitent cu ”accesarea” revoltei seimenilor, după cum anii de liceu și amintirea tinereții o aduc în prim plan pe Kira, o colegă din învățământ, care se alătură scrutării trecutului.
Romanul Ianus are stilul periat, alcătuit dintr-o frazare cumpănită și un limbaj rafinat, iar narațiunile, cele două narațiuni (cea istorică și cea autobiografică) sunt coerente, conduse cu o logică sintetică și sigură. Discursul narativ este ferm, irizat de limbaj echilibrat, atent șlefuit. Personajele sunt cele care interacționează cu evenimentele și le provoacă, argumentând o sărăcie psihologică și o distorsiune a afectivității acestora. Figurile istorice par să joace un rol într-o coregrafie nemăsurată cu sufletul.
Romanul Ianus, al doilea text amplu al lui Alexandru Ioan Chiș, satisface plăcerea scrisului prin identificarea unui progres remarcabil față de precedentele exerciții romanești. Continuând să observe cu tenacitate efectele empatice ale textelor sale, autorul are șansa de a contura un nou tip de încredere în virtuțile scrisului său. Prezentul roman întreținere încrederea autorului în posibilitățile sale narative și în capacitatea de alcătuire a unor structuri literare virtuoase.
Cartea IANUS își așteaptă perechea, adică volumul II. A emite judecăți de valoare despre parțialitate ar fi un risc prea mare pentru un evaluator, chiar la o prezentare de carte. Așteptăm un nou efort intelectual și sentimental al autorului. Volumul următor va completa viziunea generală asupra creației autorului. Noi credem că scriind (și noi citind), ne sustragem pentru o clipă relelor și cochetăm cu frumosul, binele și adevărul, cele trei valori eterne ale omenirii.
