Aşteptând zăpada de Crăciun şi colindătorii, bând un lichior de ouă la umbra bradului, stau şi mă gândesc: hai s-o dau la pace de sărbători. Hai să mă împac cu cei de i-am supărat anul ăsta, şi nu au fost puţini. Dar nah, mă uit că nu ninge, colindătorii falsează masiv, eu beau coniac şi single malt şi puţin prea mult şi, ca un Grinch bine îngrăşat, încep să găsesc bube pe frumosul ten al acestor sărbători. Cum ar fi că trebuie să îngheţ, fizic vorbind, când fumez un trabuc. Ştiu că mulţi nefumători vor fi, cum să zic, în extaz. Problema e că gata, ne-aţi gonit din cafenele, iar ele sunt mai mult goale, nu le-aţi ocupat, cum n-a venit diaspora acasă după 2014, după ce şi-au recucerit ţara.
Dar nu, nu cad în aceeaşi capcană, nu redevin cârcotaş, e Crăciunul, să o dăm la pace. Aşa că mă gândesc să mă împac cu vreo câţiva despre care am scris aiurea. Pot să îmi asum o greşeeală, şi pot să încerc să o repar. Prima ar fi Nyco Delinescu. Nu în sensul de greşeală. Adică, nu în sensul că ea ar fi o greşeală, uite cum mă pierd în termeni. Am avut ocazia să corespondez cu distinsa solistă, şi pot să spun atât: cratima e la locul ei, există spirit şi sarcasm, am găsit chiar şi ceva autoironie deci, există inteligenţă. Ca urmare, sunt nevoit a-mi cere câteva scuze, dar nu prea multe, şi a vă sfătui, again and again, să nu judecaţi o carte numai după coperţi.
Şi, când să continui cu scuzele, îi văd pe unii cum se învolburează, şi creşte brusc creştin ortodoxismul în ei, şi iacă-tă, revin cruciaţii, e adevărat, mai leşinaţi decât de obicei, iar mie îmi cam trece de scuze şi altele, şi de pace, şi de globuleţe, şi-mi urlă în schimb globulele roşii de nervi, că am momente când parcă nu mai pot duce atât de multă ipocrizie. Adică, bine mă, până ieri îi dădeaţi cu drepturile femeii, cu minorităţile sexuale, cu opriţi imixtiunea religiei în educaţie, şi acum v-aţi sucit? E extraordinar de penibil, şi uite, i-aţi tras-o feng shui-ului meu, şi zen-ului, şi fir-aţi ai naibii, ce mă poate enerva că nu pot mulţumi tuturor celor care au fost alături de mine în momentele grele, că nu s-au înghesuit, cum se înghesuie acum la poarta pesedeilor câştigători, tot felul de figuri căzute în puţul liftului istoriei, hoitari în căutare de ceva de ros, ceva nemuncit, şi uite, gata cu starea pozitivă, gata cu darurile, şi în mod sigur gata cu leru-i ler.
Sper să intrăm într-un an al conlucrării, că de înjurat nu prea au fost buni. Câţiva s-au apropiat de un amatorism decent, dar majoritate a fost varză. Aşa că, dacă nu ştim să distrugem, poate putem încerca să construim. În orice variantă, eu rămân tot aici. încruntat. De Crăciun, sunt mai bun.
Patruzeci şi opt de ore trec repede.
