Circulă un text mişto pe net zilele astea. Când era mic, Iohannis colinda la un singur vecin, că-i lua 4 ore să cânte „Steaua sus răsare”. E haios şi absurd, cam ca şi faptul că acum, când scriu materialul acesta, ascult Busta Rhymes. Pentru că se potrivesc. Toate astea merg perfect cu momentul suprarealist dar, paradoxal, atât de dureros de real, al momentului transformării, după crăciun, a lui Santa Klaus în Terminator 6. Şase case adică. Pentru că, în stilul cu care ne-a obişnuit, namţul se mişcă atunci când ar trebui să stea, şi tace, atunci când ar trebui să vorbească. De fapt, tace mai tot timpul.
Iniţial, am înţeles faza asta cu refuzul candidatei propuse de PSD/ALDE. Adică, e oarecum normal să împingi berbecul. Cu riscul de a-i bucura până la poluţie pe bolnavii de scenarită, există varianta suspendării, a anticipatelor, a comitetelor şi comiţiilor, şi orice variantă e mai bună pentru PNL decât prezentul. Pentru că prezentul înseamnă douăzeci la sută, şi nişte aliaţi de tot râsul, unul abia intrat în parlament, cu ajutorul fraţilor moldoveni, în fapt groparul liberalilor, iar celălalt, conducătorul unei haite care încă nu s-a prins că au şi liftieră acolo unde au ajuns. Asta am priceput-o. cum am priceput şi brusca efuziune de testosteron pe Klaus Iohannis, taman înainte de vacanţa de iarnă, să arate şi el că poate, că e preşedinte nu numai cu numele, că i-au crescut coaie, poate i le-a adus moşul, poate i le-a împrumutat Băse, nimeni nu ştie, dar toţi aberează despre interesul naţional, adică exact ultimul lucru de care le pasă. Nu, ceea ce m-a deranjat a fost tăcerea preşedintelui în ceea ce priveşte motivul refuzului său. Adică, poate fi vorba de siguranţa naţională, cu asta o să ne omoare exegeţii oricum, sau poate fi vorba de o demonstraţie de putere absolută, genul bătăuşului de la şcoală, care te bate fără să îţi spună de ce. În lumea oamenilor mari, asta se numeşte mitocănie.
Iar faptul că Iohannis nu are nici o problemă ca, prin gestul său siderant de nepoliticos (şi aici mă refer la tăcerea lui), să arunce România într-o criză politică, doar de dragul propriei imagini şi a imaginarei relansări liberale, asta îmi arată că delirul băsescian continuă, într-o formă serioasă, tăcută şi, mai ales, foarte germană.
6 comentarii. Lasă unul nou
Corect este „Politisches Delirium”… pentru că în germană corect este das Delirium. Dacă tot folosiți germana, măcar folosiți-o corect!
Sau „Das politische Delirium”…
Multam – am corectat!
Banuiesc ca acuma nu mai e nimic gresit, nu? 🙂
😀 asta mi’o placut(articolul)…dar totusi vreau sa injur oleaca….auzi bai Wolfgang …iti bag p..a in gat si automat in ego’ul tau de neamț superior. Nu ti’o convenit ca s’o luat de „genele” matii si hop…te’ai gasit sa te iei de o greseala gramaticala dintr’o limba,pentru mine cel putin, fututa rau. Asa ca bai p!7d0….da’te’n gatu’ matii de falos! Mandria te face prost, n’ai stiut?
Dar limbajul pe care îl foloseşti tu cam ce anume caracterizează? Omul a făcut o corectură, fiind în temă (vezi numele). S-a şi adresat politicos, aşa că nu înţeleg, dacă mândria te face prost, înjurăturile te fac… inteligent. Întreb, să ştiu şi eu… 😀
De ce nu spui simplu: Lectia de mim.