Despre viață și moarte în culturile arhaice
Cultul strămoșilor, respectul față de cei care nu mai sunt, a reprezentat dintotdeauna (mai ales în culturile arhaice și în cele tradiționale) o constantă în mentalitatea și în comportamentul de tip ritualic al omului. Acest fapt se datorează, potrivit lui Mircea Eliade, unei viziuni specifice despre lume, care vizează relația viață-moarte. Asemenea grăunțelor îngropate în pământ, morții așteaptă revenirea la viață sub o nouă formă. Similitudinea dintre îngroparea în Mama Pământ a seminței pentru a germina și îngroparea mortului pleacă de la ideea – comună în culturile arhaice – că „moartea și renașterea se întrepătrund, convertindu-se în momente distincte ale aceleiași realități transumane”, așa încât ritul agrar și cel funerar „se contopesc celebrând o modalitate specifică a existenței: existența larvară, pregerminativă”. (Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, pp. 325 și 326).
Există astfel o legătură foarte strânsă între riturile agrare și cele funerare care se întrepătrund uneori până la deplina lor fuzionare. Cele mai importante sărbători agrare sau ale fertilității au ajuns să coincidă cu sărbătorile de pomenire a morților. De pildă, la popoarele nordice Crăciunul era deopotrivă o sărbătoare a morților și o celebrare a fertilității vieții, când se fac nunți și în același timp se îngrijesc mormintele; vechea comemorare indiană a morților cădea în toiul secerișului, fiind totodată serbarea principală a recoltei etc.
Sufletele morților sunt atrase de ceea ce începe, de ceea ce se creează: un an nou, o nouă primăvară, tocmai pentru că renașterea presupune un surplus de energie. De aceea morții se apropie de cei vii tocmai în momentele de manifestare vitală a colectivităților, în cadrul serbărilor fertilității, când forțele generatoare de viață ale naturii sunt evocate prin ritualuri care celebrează belșugul. Astfel ospățul colectiv (exprimând o concentrare de energie vitală) este strâns legat de momentul pomenirii morților. Aceștia au nevoie de un subtrat vital care să compenseze sărăcia substanței lor (sunt entități lipsite de materialitate și de aceea au nevoie de o sursă de revitalizare). Odinioară aceste ospețe aveau loc chiar lângă morminte, „pentru ca defunctul să se poată ospăta din prea- plinul vital dezlănțuit lângă el”. (M. Eliade, p. 322).
Pe de altă parte, în societățile tradiționale, cultul strămoșilor e legat de sentimentul unei anumite așezări în lume, căci fiecare neam are un loc și un rost, iar individul le are pe ale lui în măsura în care își recunoaște aparteneța la colectivitatea din care face parte. Există astfel un substrat adânc, care păstrează, de-a lungul epocilor culturale, semnificații similare ale importanței celebrării morților. Câteva dintre ipostazele culturale care par să constituie prelungiri contemporane ale acestei celebrări sunt: luminația (cu variantele catolică și ortodoxă), Dia des Muertos și Haloween-ul.
Ziua morților sau luminația
(commemoratione omnium fidelium defunctorum, adică „pomenirea tuturor credincioșilor răposați”) este sărbătorită în calendarul creștin (atât de către catolici, cât și de ortodocși) la începutul lunii noiembrie, când oamenii îngrijesc mormintele celor trecuți la cele veșnice. Conform tradiției, în noaptea Luminației, porțile dintre cele două lumi se deschid și numai acum cei plecați pot veni să ne viziteze. Astfel, indiferent de religie, credincioșii ies în întâmpinarea rudelor și prietenilor adormiți, cu flori și lumânări: merg la cimitir, curăță mormintele și le înfrumusețează cu flori și lumânări aprinse. De asemenea, la liturghie se înalță rugăciuni pentru sufletele răposaților.
Subtextul spiritual este acela că oamenii nu sunt supuși morții cu totul și definitiv, căci moartea nu e decât o „odihnă” echivalentă cu încetarea activității prin forma fizică (de aici echivalentul moarte-somn – ritualul religios vorbește despre cei „adormiți”) până la învierea finală, cu trupul. Oricum ar fi, Luminația e o zi deosebită, constituind un prilej de meditație și de rugăciune, de respect pentru cei morți, iar imaginea cimitirului iluminat sugerează simbolic contiguitatea planurilor viață-moarte.
Dia de Muertos – o afirmare a vieții și a morții
Dia de Muertos sau Ziua Morților este cea mai veche sărbătoare religioasă mexicană în onoarea vieții de apoi și a legăturilor de familie, care își află rădăcinile în religiile precolumbiene. Familia se reunește la mormântul rudei decedate, comemorarea fiind însoțită de ofrande și rugăciuni. Se construiesc altare decorate cu flori, pe care se așază mâncărurile și băuturile preferate ale celui comemorat, precum și obiecte care au aparținut acestuia. Într-un fel, altarul este spațiul care face legătura între viață și moarte, căci ofrandele au drept scop invocarea sufletelor rudelor decedate, ca acestea să audă poveștile celor rămași în viață. Spre deosebire de atmosfera tristă care însoțește comemorările din cimitirele noastre, aici atmosfera e plină de umor, fiind evocate momentele amuzante din viața celor care nu mai sunt.
Alt element specific îl constituie prezența motivului craniului și cel al scheletului, ambele fiind reprezentate de măști, piese vestimentare, hârtie colorată etc. În timpul festivalului, putem vedea o mulțime de schelete dansând și cranii colorate ce decorează casele oamenilor. Adevăratul simbol al Zilei Morților mexicane rămâne însă Catrina, inițial o parodie a femeii din clasele sociale superioare, care apare sub forma unui schelet purtând o rochie și o pălărie elegantă. Ea nu este înfricoșătoare pentru că, în mentalitatea mexicană moartea este o continuare a vieții. Mexicanii au o viziune mai puțin tragică asupra morții, considerând-o doar o altă etapă a vieții, de aceea ea nu este un motiv de tristețe sau doliu. Ei se bucură de Ziua Morților pentru că au posibilitatea să se reunească în plan spiritual cu cei decedați și consideră că buna primire a spiritelor le va aduce sănătate și bunăstare. Contrar aparențelor, această manifestare nu are nicio legătură cu Halloween-ul, deși se sărbătorește în aceeași perioadă.
Halloween-ul – de la sacru la profan
Halloween, o prescurtare de la All Hallows’ Eve (Ajunul Tuturor Sfinților), este o sărbătoare celebrată pe 31 octombrie, care marchează ziua de dinaintea sărbătorii creștine occidentale a Tuturor Sfinților. În mare parte din Europa și cea mai mare parte a Americii de Nord, celebrarea Halloween-ului este nereligioasă.
Halloween-ul își are originile în festivalul Samhain, sărbătoare celtică ce marca începutul noului an, la 1 noiembrie, dată care marca totdată intrarea în anotimpul iernii, adesea asociat cu moartea. Celții credeau că, în noaptea dinaintea noului an, granița dintre lumea celor vii și cea a morților devine permeabilă; se credea că sufletele celor care au murit se întorc pentru a-și vizita casele, iar cei decedați în timpul anului călătoreau în lumea cealaltă. În timpul festivalului Samhain, oamenii aprindeau focuri pe vârfurile dealurilor pentru a speria spiritele rele, iar uneori purtau măști și alte deghizări pentru a evita să fie recunoscuți de fantomele despre care se credea că sunt prezente.
În secolul al VII-lea e.n. Papa Bonifaciu al IV-lea a stabilit Ziua Tuturor Sfinților, inițial pe 13 mai, iar în secolul următor, într-un efort de a înlocui sărbătoarea păgână cu o variantă creștină, aceasta a fost mutată la 1 noiembrie. Astfel, Ziua Tuturor Sfinților a coincis, ca dată, cu Halloween-ul, până la sfârșitul Evului Mediu. Ulterior, în Marea Britanie Halloween-ul a continuat ca sărbătoare laică. Când un număr mare de imigranți, inclusiv irlandezii, au plecat în Statele Unite începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, și-au luat obiceiurile de Halloween cu ei, așa încât în secolul al XX- lea Halloween a devenit una dintre principalele sărbători din SUA.
Primele manifestări au inclus „petrecerile de joacă”, care erau evenimente publice organizate pentru a sărbători recolta. Vecinii împărtășeau poveștile morților, își spuneau averea, dansau și cântau. Festivitățile coloniale de Halloween au prezentat, de asemenea, povestiri cu fantome și tot felul de nenorociri. Încet-încet, pe parcursul secolului al XIX-lea, Halloween-ul își pierde tonurile superstițioase și religioase, pentru ca deja la începutul secolului al XX-lea să devină o sărbătoare laică, centrată pe comunitate, cu parade și petreceri. Petrecerile de Halloween au început să includă, alături de schelete și pisici negre, ființe înfricoșătoare precum fantome, vrăjitoare și vampiri.
Un alt simbol este jack-o’-lantern, un dovleac scobit, sculptat într-o față demonică și aprins cu o lumânare înăuntru. Așa s-a născut o nouă tradiție americană, care a continuat să se dezvolte în asemenea manieră încât astăzi americanii cheltuiesc anual de Halloween miliarde de dolari, ceea ce o face a doua cea mai mare sărbătoare comercială după Crăciun.
Celebrările contemporane – între ceremonial și spectacular
Ceea ce constatăm astăzi este o depărtare progresivă de sensurile inițiale adânci ale comportamentelor de tip ritualic. Ceremonialul se degradează în spectacular, întrucât există o degradare care e mai întâi interioară, a omului care se îndepărtează de sine și de adevăratele sale rosturi. Într-o lume aplatizată la dimensiunea materială, sărbătoarea devine afacere, gestul ritual adesea pretext pentru vânzarea/cumpărarea de produse.
Azi contează mai ales spectacolul – și „cazul Haloween” ilustrează pe deplin acest lucru. Doar așa se poate explica de ce tradițiile locale devin din ce în ce mai palide în fața împrumuturilor culturale din exterior. Când substanța noastră lăuntrică se diluează, când nu știm cu adevărat cine suntem, ca indivizi, când nu ne mai cunoaștem rădăcinile, atunci orice modă devine, pentru noi, literă de lege.
E adevărat, există un spirit al veacului (vorba lui Lovinescu), dar atunci când el însuși pare a se configura din nonvalori, se confundă cu moda, iar preluarea ei fără discernământ devine (vorba lui Maoirescu) formă fără fond.
Surse:
Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor
https://www.enciclopedia-dacica.ro/?operatie=subiect&locatie=triburi&fisier=scordisci_triballi
https://www.britannica.com/topic/Day-of-the-Dead
https://www.britannica.com/topic/Halloween
https://www.history.com/topics/halloween/history-of-halloween
