ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXXI)
PRIVIND CU DETAȘAREA (DISTANȚAREA) BRECHTIANĂ: „ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT” SAU A „TIMPULUI REGĂSIT”?
– MEDITAȚII PE MARGINEA REVOLUȚIEI ROMÂNE DE LA 1989 – (1 )
[AVERTISMENT. „Detașarea / distanțarea brechtiană” ne învăță că la o anumită îndepărtare crono-topică (rezonabilă) de evenimentele istorice „colțuroase”, acestea ne vor apărea tot mai „rotunjite”: există șansa să ne smulgem din marasmul, haosul evenimentelor concrete – mai ales dacă le-am și trăit,… „pe viu”… – și să ajungem la ceea ce anglo-saxonii numesc „The Great Picture”… Nu sunt istoric, nici politolog, nici filosof al istoriei sau al politicii; sunt un simplu om cu studii de logică și care – la final de crepuscul – trebuie să fac față cumva la „Cronica unei morți anunțate”… (cu umilință, Gabriel Garcia Marquez!). Și cum titlul acestui „episod de serial” trimite la Marcel Proust, am ales 3 Motto-uri din ilustrul scriitor, cu pretenții de AVERTISMENT… Autorul.]
(i)„Amintirea lucrurilor trecute nu este în mod necesar amintirea lor așa cum au fost”
(ii)„Despre ideile altora spunem că sunt clare dacă sunt la fel de confuze ca ale noastre”
(iii)„Totul nu e că te pierzi, ci că nu te mai regăsești” … (PROUST)
LEGILE GENERALE ALE DĂRÂMĂRII SOCIALISMULUI, APLICATE LA CONDIȚIILE CONCRET-ISTORICE (DIFERITE!) DIN FIECARE ȚARĂ…
Antonimul verbului „a construi” este: „a dărâma”, apoi – „a distruge”, „a deconstrui” (aici lucrurile sunt mult mai sofisticate) etc. Evident, atunci când e vorba de socialism-comunism, verbul funcționează metaforic, dar antonimul său, „a dărâma” este mai aproape de un sens „la propriu” decât ne-ar veni să credem…
Nu cred în „înțelepciunea senectuții”. De fapt, nici nu cred că ar exista așa ceva. Dar, cât mai am de spus ceva și mai pot face încă lucrul acesta, nu voi înceta să „spun” ceea ce cred. Acum!… De aceea consider necesară o extrem de succintă etalare a „platformei” de pe care „mă exprim”:
- Am fost format intelectual la gândirea marxistă. Nu mă dezic de aceasta. Dar nu cred a avea ceva de-a face cu leninismul, maoismul și – mai ales – „ceaușismul”! Ultimele trei le consider cri-mi-na-le!… Dacă am preluat ceva de la autenticul Marx, atunci acest „ceva” este fiorul veșnic viu al dialecticii. Așa am învățat să descopăr limitele și chiar erorile grave ale marxismului și să ajung – abia acum – la concluzia că marxismul a fost ultima răbufnire romantică a gândirii politice din secolul XIX, cu un impact devastator asupra secolului ce-a urmat.
- Nu mai vreau să privesc Revoluția Română de la 1989 prin prisma „factualității evenimențiale”, nici nu vreau să mai pendulez între „a fost revoluție sau lovitură de stat?” Există organe îndrituite (legale!) să decidă acest lucru. Acum, în acest prim episod, meditația mea nu va pleca de la „interior” spre „exterior” ci invers: ceva în sensul sugerat de „sideralii mei” Pink Floyd (piesa „Inside Out”… ”I’ve spent too long / On the inside out…”): deci voi „meta-fraza”, balansând între inside out – outside in, dar în ordine inversă… Această obsesie (lingvistică?!…) a mea a mai răzbătut în „paginile” lui Critic Arad…
- Mă voi apropia de cei care încearcă – sui generis – o conexare, contrapunere, comparare etc. a lui 21 / 22 decembrie 1989 cu 6 / 8 decembrie 2024, dar nu voi fi „disciplinat”, nu voi respecta (deliberat!) „alinierea”… Voi începe, așadar cu Cercurile exterioare crono-topice al evenimentelor din decembrie 1989: „crono”, pentru că vizează fapte petrecute înainte de căderea Motanului Arpagic și a „sinistrei” Ovărășă Codoi; „topice”, pentru că vizează un spațiu mai larg, exterior Românicăi dar cu impact covârșitor în… „interior”…
- Pentru ipoteticii mei cititori: n-aș vrea să se creadă că „bat câmpii”, începând de la „Adam și Eva”… Așa văd eu acum „evenimentele”: o înlănțuire de hazarduri prin care se strecoară „vulpește” viclenia istoriei (Hegel). Și totuși, este o perspectivă pur personală asupra a toate care „s-au petrecut”… Toate „acestea” – care urmează – le-aș însuma sub titulatura de „semne prevestitoare”; așa s-au înnodat ele în mintea mea…
PRIMUL „SEMN PREVESTITOR”: Tentativa de a scăpa de sub curul extra-lat și creierul extra-plat ale lui Leonid Brejnev: „Declarația de independență” a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1964)…
Parcă a fost ieri… Era o după-amiază obișnuită de aprilie… taică-meu venise de la serviciu (ambii părinți erau funcționari la Regionala CFR Cluj), mama mai rămăsese prin piața „T. Cipariu” să mai caute / găsească „ceva”… „Bătrânu’ mă „adună” de pe stradă (eram cu „băieţii” cartierului „A. Mureșanu”, la joacă, după ore, înainte de lecții; somnul de după-masa era atunci o pedeapsă, nu o plăcere…); tot el, cu o „meclă” cețoasă, mă „invită” pe un scaun la colțul mesei… Scoase „România Liberă” („Scânteia” nu se prea citea pe la noi), o puse larg desfăcută în fața mea și… începu să-mi peroreze niște „chestii”… N-am priceput mai nimic, doar că de atunci încolo putem „să-i băgăm liniștiți în mă-sa” pe „tăți” rușii cât or fi ei de sovietici… Spun „liniștiți” pentru că aveam un vecin care se afla la părnaie-politic, deoarece, nu cu mult timp în urmă, în chiar buricul târgului, muiere-sa îi strigase de pe cealaltă parte a străzii să ia bilete la cinema „dar să NU fie vreun film sovietic”… „Cooperativa <<Ochiul și urechea>> ” nu dormea… noi… pionierii, știam deja o puzderie de bancuri cu rușii, „circulau” liniștit între noi… Tata făcuse exclusiv „frontu’ de Est” și avuse și el ceva „probleme”… Nu vreau s-o lungesc… doar o mică paranteză anticipatoare, „cu skepsis”: peste doar câțiva ani (era imediat după începerea „festivistă” a unui nou an școlar, chinuitor comme d’habitude, toamna lui ’68), directorul liceului „Ady-Șincai” ne adună (numai pe noi…uteciștii!) în sala festivă, să „ne explice” evenimentele din Cehoslovacia, proaspăt ocupată de sovietici și încă patru „cozi de topor” din Tratatul de la Varșovia (spre cinstea noastră, noi, Românica, NU!). La fel, cu „mecla” încețoșată și confuz (ca taică-meu, în ’64)… tot ce-am înțeles este că trebuie să respectăm prietenia și frăția de nezdruncinat cu „poporul sovietic eliberator” (vezi vechiul Imn de Stat al R.P.R.). Vizita (la cerere) a ambasadorului sovietic (Basov) la Motanul Arpagic își făcuse efectul… Ce or fi semnificând toate acestea?
a) „Declarația de independență” a lui Ghorghe Gheorghiu-Dej, în numele P.M.R. (Plenara lărgită a CC al PMR) și implicit al Românicăi – țară de democrație populară – era o reacție normală la devoalarea planului secret al economistului sovietic Emil Borisovici Valev. El viza o diviziune a activităților economice, o „specializare” a țărilor din „lagărul sovietic” (CAER), unde Românicâi îi revenea „cinstea” de a fi doar o economie eminamente agrară, bună doar să umple cu „potol” burdihanele nesătule ale „țărilor frățești”…
b) O astfel de viziune „de la Răsărit” ar părea – obiectivist!!! – „normală”: toate marile imperii (indiferent de tipul de orânduire!) au o foame „cronică” de Lebensraum: „spațiu vital” (expresie germană a naționalismului exacerbat – Volkisch Nationalismus). URSS era o țară întinsă pe 11 fuse orare; la ce dracu’ le mai trebuia rușilor (apoi, sovieticilor) așa ceva? E-he-he!… Una este să faci investiții uriașe (când „punga” ți-e cam goală!) spre a valorifica bogățiile naturale proprii, spre a te dezvolta economic „sănătos” și alta este să iei „de-a gata” tot ce-ți trebuie… de la alții… de prin preajmă… Toate fostele mari imperii coloniale au procedat la fel. Chiar și yankeii, în „marșul lor triumfal” spre West, până la Pacific, spre Sud, până la Golful Mexic ș.a.m.d….
c) Atunci, în aprilie 1964, R.P.R. a spus răspicat … „fiecare stat are dreptul de a-și urma propria direcție către socialism, independent de cea urmată de celelalte state comuniste”. Nu ne era atunci prea teamă: ruptura URSS – R.P. Chineză era de notorietate, „titoismul” din Iugoslavia acelor timpuri… a „șters” toate falsele adversități (la comandă stalinistă); toate acestea ne puteau ține oarecum „spatele” în fața furiei unui Leonid Brejnev! Deci: „Declarația de independență” a lui Gh. Gheorghiu-Dej plasa Românica în „tabăra susținerii alternativelor la bolșevism”. DE REȚINUT!
AL DOILEA „SEMN PREVESTITOR”: Gorby, Gorby,… de ce nu l-ai înțărcat, la timp, pe Ceaușescu, cu alăptarea de la sânul „genialității istorice”?…
Acest Cerc exterior cronotopic s-ar putea, tot atât de bine, numi și „Cine ai fost D-ta, tovarășe / domnule Mihail Gorbaciov?”
1968. „Primăvara de la Praga” dar și „nebunia franțuzească a lunii mai”. Apoi, ocuparea Cehoslovaciei (știm de cine…). Atunci iese la iveală celebra „doctrină-Brejnev”, cea a suveranității limitate. Evident, doar pentru „lagărul socialist” european; China (și în mod „și mai original”, Coreea de Nord) rămâneau „neacoperite”. Doctrina enunța cinic și clar: este o îndatorire a țărilor socialiste (în frunte cu „Măreața…”) să intervină oriunde și oricând în acele „țări frățești” unde socialismul este „în pericol”. Ce-a urmat se știe… este acum doar istorie. Motanul Arpagic a „lătrat” o singură zi (!) (22 august, anturat de o buluceală / adunare – nemaipomenit! „spontană” !!! – a trăitorilor din Bula lu’ Pândaru). După,… lucrurile „s-au liniștit”… Venirea lui M. Gorbaciov în fruntea URSS (1985) a însemnat „multe”. Din capul locului, printre aceste „multe” rețin un fapt notabil: L. Brejnev invadează Afganistanul (din decembrie 1979… iarăși „decembrie”???). Gorbaciov retrage trupele sovietice, cu coada între picioare, după zece ani (!), i.e., zbuciumatul an 1989… Se pune astfel capăt „Vietnamului sovietic”… Dar să încerc să răspund la întrebarea din „sub-titlul” acestui paragraf…
(a) Păstrez convingerea fermă că Gorby a rămas, până la sfârșit (!), credincios ideii de socialism! Fie și „cu față umană”… Perestroika & Glasnost’i n-au fost decât baza unui reformism al socialism-comunismului (în primul rând, în „Măreața…”, care gâfâia din greu după perioada de stalinism, brejnevism << un fel de neo-stalinism >> și alte „…isme”). Măcar, a fost consecvent, evident, în felul lui… Nu degeaba a primit un Nobel, pentru pace… Măcar pentru faptul că a pus capăt (doar temporar, păcat!) „războiului rece”, acceptând înfrângerea „socialismului” de către „capitalism”…
(b) Rămân tot atât de notabile și cuvintele lui Gorby: „Aș fi putut rămâne secretar general până în ziua de azi, dacă aș fi avut înclinația” (2003); sau: „Statul este acolo pentru a servi poporul. Oamenii nu sunt acolo pentru a servi statul….(!)”. Sunt tot atât de convins că dacă le-ar fi auzit Motanul Arpagic & Ovarășa Codoi, ori ar fi trecut, ca o boare, pe lângă ei, ori le-ar fi intrat pe o ureche spre a le ieși prin cealaltă… Gorby – în 2001 – n-a semnat „decesul” URSS… ci, – poate fără să-și dea seama – a semnat un „testament” lăsat de „Măreața…” pentru cei ce vor urma… întru îndeplinirea unui alt „testament” și mai imperial, super-imperial: cel al lui Petru cel Mare, întărit apoi cu noi peceți de către Ecaterina cea Mare… Iar „executorul testamentar” nu a întârziat să apară: Vladimir Vladimirovici Putin…
(c) Și iată cum interogația din sub-titlul acestui paragraf devine: „Cine vei fi fost mătăluță, Motane Arpagic?” Istoria doctrinelor politice îl va reține drept autorul „Aplicării legilor generale ale construirii (pardon, DĂRÂMĂRII!) socialismului aplicate la „condițiili” concret-istorice (diferite) din fiecare țară. Românașii de bună credință – fie de cred sau nu în metempsihoză – îl vor reține drept o „reîncarnare -corcitură” a lui Stalin & Hitler… Aplaudacii nostalgici ai „Epocii de aur” îl vor venera, în continuare, ca făuritorul Românicăi independente și suverane, cel ce ne-a dat blocuri de locuit pentru clasa muncitoare, cel ce-a construit hidrocentrale, termocentrale, atomo-centrale, drumuri și canale (nemaivăzute în Europa), cel ce-a „revol’ționat agricultura socialistă-cooperatistă, cel care… etc., etc., etc. … „ne-a dat” societatea socialistă multilateral dezvoltată (pardon, subdezvoltată – Lumea a III-a a Europei!)… Totul vine de la „El”. Cei ce-au asudat, s-au schilodit sau chiar au murit pe șantierele patriei nu contează… „noul psihanalism” e în floare! … Ecce homo!
(d) Prin contrast, Gorby pare un „sfânt”… Dar memoria oamenilor e scurtă… Uităm că distinsul ultim lider sovietic l-a „criticat” cu mai multe mănuși, una peste alta, pe năbădăiosul Putin, că a fost de acord cu anexarea peninsulei Crimeea (în 2014), căci o cereau „interesele naționale ale Rusiei”, a criticat extinderea spre Est a NATO, s-a opus bombardării Iugoslaviei de către NATO (1999), s-a opus invaziei americane în Irak. O mică paranteză, privind Iugoslavia: aici părerile întregii lumi civilizate sunt împărțite: la crimele comise de extremiștii naționaliști sârbi poate s-ar fi găsit alte „soluții”, alte „măsuri”… poate… dar faptele sunt deja „consumate” (dar nu fără urmări resimțite și azi…). Tot prin contrast, uităm că „realizărili” Motanului Arpagic au avut loc prin sacrificarea inutilă a puținului bine existențial al populației: de pildă, isteria cu „plata datoriilor” a aruncat populația pașnică a Românicăi în cea mai cruntă mizerie! Evident, nu a afectat „nomenclatura”, ci pe cei mai nevinovați cetățeni simpli ai țării. „Mieii”… Așa a ajuns Românica (în buza lui 1989) drept exemplu permptoriu a modului cum NU se conduce o țară, mai ales una adusă la sapă de lemn! Și azi, la finalul anului „de grație” 2024, rămânem „lumea a III-a” a U.E. iar la capitolul „datorie externă” deja refuz să mă mai gândesc…
(e) Și fiindcă revine pe tapet fantoma lui Gorbaciov: cu o zi înaintea istoricei sale întrevederi cu Papa Ioan-Paul al II-lea, la Roma, Gorby „abjură” viziunea leninist-stalinistă: ”… nu mai credem că cei care nu sunt de acord cu noi sunt dușmani”… DE REȚINUT! Fiecare să înțeleagă AZI ÎN ROMÂNICA cum crede de cuviință aceste cuvinte, poate profetice…
Deocamdată mă opresc aici. Vor urma alte cercuri și alte semne prevestitoare ale teribilului an 1989. Voi continua cât de curând cu: DE LA „PERE(S)-TROIKA” LA „ILIESCU-TROIKA”…
Citește și:
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXX) | SUVERANISM GLOBAL vs. GLOBALISM SUVERAN
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
