LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (LIII) | What the fucking hell is going on? (III)
Justificare: RESET & RESTART
Nici nu știu de unde să încep… Câțiva prieteni care m-au contactat se întrebau ce se întâmplă cu mine de am absentat atâta timp din „paginile” lui Critic Arad. N-am dezertat! Se zice că unii m-au și dat gata „dus” și îngropat… nu e cazul… încă și, by the way, când „voi da colțul”, vreau să fiu „fript” iar cenușa să fie returnată râului care-mi poartă numele… Nu înainte de a-mi fi pusă cenușa sub cap!… Deocamdată, nu pot decât să spun că am avut parte de o vară complet ratată și o de o toamnă sclifosită… Motive foarte serioase de sănătate m-au ținut pe tușa evenimentelor; asta nu înseamnă că nu le-am „rumegat” și nu m-au condus spre concluzii amare, conform titlului acestui mini-serial… Dar acum, strâng din dinții care mi-au mai rămas și proclam ceea ce scriam la început: RESET & RESTART! Pentru mine, infernul continuă; haosul pe care-l simt – la nivel de țară și de lume largă – parcă intră într-o consonanță nedorită (parol!) cu supra-doza de cinism și sarcasm ce mi-a fost inoculată în ultimele luni de confruntare cu „tăvălugul sau mașina de tocat” a procedurilor medicale. Pentru mine, sarcasmul e un cinism multilateral dezvoltat… (Autorul). DECI:
„BÂLCIUL DEȘERTĂCIUNILOR” sau CÂT DE SOCIAL-DEMOCRAT ESTE P.S.D.-ul MIORITIC DE AZI?
1. Scriam în partea a II-a a acestui episod că mă pregătesc să deschid Cutia Pandorei, „chibițând” pe marginea „istoricului” ultim (?…) Congres al PSD…
Iacă, o fac! Sunt un înverșunat a- și anti-… politic, deci nu voi face parti-pris pentru nicio formațiune auto-intitulată „politică” (cu sau fără temei), fie că-i la guvernare, fie că „se crede” în opoziție. De fapt, le doresc tuturor „figuranților” într’ale plitikiei să ajungă să se lamenteze și să guițe ca de ceasul morții, așa cum o făcu recent Șoșo-Coaia noastră la auzul veștii că „ăștia” vor s-o bage la balamuc (în traducere liberă: un așezământ ferm… psihiatric…)…
2. Nu e prima oară când – în Critic Arad – fac apel la un titlu de roman englezesc clasic („cap de pod” la literatura domestică victoriană): „Vanity Fair” al lui William Makepeace Thackeray…
Traducerea titlului în limba română, mie, cel puțin, mi se pare destul de neinspirată; aș fi optat, mai degrabă, pentru titlul „Tranzacția / târguirea vanității”. Dacă vanitatea este o deșertăciune, în schimb, deșertăciunea nu este – oricând – vanitate. Și, nu orice târg este, automat, și bâlci… (marea excepție o reprezintă politicienii noștri de azi). Apărut în anii 1847-48, inițial ca foileton, se numea „Pen and Pencil Scketches of English Society” [„Schițe cu toc (pix) și creion ale societății englezești”]. De ce? În primul rând, Thackeray și-a ilustrat singur foiletonul (era talentat și aici!); în al doilea rând, prin textul scris, își dorea o deconstrucție (aproape post-modernistă!) a convențiilor epocii… Nemaipomenit cât de mult, această „procedură” se „vâjește” cu societatea românească de după aproape 200 de ani… În al treilea (și ultimul) rând, capodopera epocii victoriene s-a numit, la apariția sa, ca roman (1848), „A Novel without a Hero”; nu mai traduc, înțelege toată lumea ce înseamnă… Ca dovadă a „actualității” sale, mai menționez că, în 2003, în „topul” celor mai iubite și citite cărți din U.K. (sondaj B.B.C. – „The Big Read”), romanul lui Thackeray s-a situat pe locul 122 (ceea ce nu-i puțin!…). Am divagat atâta cu un singur scop: să subliniez că ultimul (sper!… ha, ha, ha…) Congres al PSD este o ilustrare contemporană, sui generis și mutatis mutandis, a intrigilor din Bâlciul lui W.M. Thackeray. Pupăză peste colac (Sic!), nu știu de ce am resimțit aerul proaspăt de cadavru în descompunere pe care-l emanau „congresele” păstorite cu fermitate „revol’ționară” de Motanul Arpagic și Ovarășa Codoi… Doar erau „revol’ționari de profesie”, n’est-ce pas? Olguța Vasilescu – Duchess of Craiova – vă spune ceva?… Sorin Grindeanu – „pre-alesul unic și post-ales” nu vă dă senzația de deja-vu? Dobitocia (in)-doctrinală (sic!) a celor ce participau la „de-zbateri”, cu entuziasmul halitorului de mici cu muștar pe holurile cotețului congresului, nu vă aprinde un beculeț (pardon, led roșu) în „rărunchii” encefalului? Ș.A.M.D.!…
3. Spuneam – de mai multe ori în „paginile” Critic Arad – o „zisă” care mi-a plăcut mult și pe care o re-iterez (în formă generalizată):
Unei persoane de orice sex (inclusiv „variante intermediare”…), atunci când i se urăște cu binele, se căsătorește… Ce contează, la urma urmei, sexul, când doi oameni se iubesc?! Acum: unei persoane, care simte că se ratează în viață, nu-i mai rămâne decât să se apuce de… politică… Nu contează care, i se „rumpe-n paișpe”… „Ubi bene, ibi patria” [Aristofan ] (pardon, „unde mi-e bine, acolo-i și partidul meu”!). Ce contează doctrina la care pretind că ader, dacă ea îmi aduce rezolvarea intereselor mele, mereu nesățioase? Așa se explică „traseismul politic” (foarte la modă) dar și faptul că toate partidele politice sunt înconjurate de o pletoră numită clientelă politică. Foarte puțini politicieni știu și înțeleg cu ce se mănâncă doctrina pe care o susțin. Restul? nu contează dincotro bate vântul; important e să fie călduț și mângâietor la buzunare…
Iată de ce, atunci când dl. Grindeanu proclama cu emfază renunțarea la progresism, în favoarea re-întoarcerii (?) la „valorile tradiționale” (creștinism ortodox, naționalism… de ce nu și populism?…), „fruntașii partidului”, cu gura plină de mici și muștar, pe holuri (în loc să fie în sală !), fie că debitau aberații, fie refuzau să se facă, și mai rău, de râs… Cât despre progres, progresism și alte ”lighioane teoretice”, asta-i treaba ”șefilor ăi’ mai mari”… Credeți că, la alte partide politice de la noi, lucrurile ar sta altfel ? Nici vorbă ! Cât despre cei ce se cred aflați ”în opoziție” (A.U.R., P.O.T., S.O.S.- România [ pardon, Șoșo-Coaia ]), Dumnezeu cu mila ! (din nou, pardon,… Dumnezeu cu spitalul psihiatric !…). În acel așezământ de ”oameni foarte, foarte, foarte nervoși” [Mel Brooks, filmul ”Marea neliniște” / ”High Anxiety” ], ce bine s-ar simți și s-ar lua de mânuță Gică a lu’ Simion, Șoșo-Coaia, Gavriloaia von Deva, ba și, mai nou, Anca Alexandrscu of Nothingness, dar și – ” the last but not the least” – Călin-File-din-Poveste (iarăși pardon, ”…File–de-Coșmar”. Cât despre partea muierească menționată, le promit un nou episod din Menajeria de sticlă !
4. Dar să revenim la povestea cu progresismul, cel pe care tocmai îl aruncatără peste bordul doctrinar „social-democrații” (?) românași și, mai nou, foarte, foarte, foarte mioritici… Udvozlet, barataim! [No, Servus prieteni și prietene!]
Un preambul lămuritor: «Disoluția unor clasice orientări politice. În mod cert, în România contemporană vechile doctrine politice au intrat în disoluție sau au ales să se oculteze în așteptarea unor vremuri mai bune, populate cu autentici lideri politici și intelectuali publici care să le dea viață. Stânga politică din România nu mai este stângă, iar dreapta politică autohtonă nu mai este dreaptă. Clasicele distincții dintre ele s-au estompat până la dispariție. A rezultat un amestec histrionic doctrinar al guvernanților dornici de a se menține la putere cu orice preț. Ca la noi, la nimenea. Nu mai înțelegi nimic, în condițiile în care „stânga a privatizat industrii, dreapta a majorat salarii, mai ales în sectorul de stat, și pensii” (Mircea Maci). Stânga și dreapta s-au ciondănit cumplit în campaniile electorale pentru ca mai apoi să coabiteze pașnic și drăgăstos. Unii dintre politicienii noștri au migrat fără scrupule de la un partid la altul, așa cum le-a dictat interesul și instinctul de conservare. Prin urmare, nu au cum să fie sensibili și să prețuiască valorile stângii sau dreptei politice, din moment ce nu le cunosc. ‹s.n.›. Înclin să cred că unii dintre ei nici nu ar fi capabili să le înțeleagă. (…) Ce a rezultat de aici? Faptul că opoziția politică clasică „stânga – dreapta” a fost înlocuită de o alta: „progresiști – conservatori”. Prin urmare, „discursul public de la noi nu se mai polarizează în funcție de departajarea clasică, stânga – dreapta, ci de una mult mai recentă: progresiști – conservatori”. Cele două vechi discursuri de limită – stânga și dreapta – fuzionează acum în ceea ce Mircea Maci numește a fi un discurs populist, adresat tuturor. El se materializează în „politici de supraviețuire” pe termen scurt, evident situate dincolo de clasica reprezentare maniheistă a politicii: stânga vs. dreapta.» [Nicu Gavriluță. „Conservatorism vs. progresism. Clarificări conceptuale”, Acasă. SCRIPTOR.].
Dar să vedem ce grăiește (mai pe înțelesul tuturor) Wikipedia: « În secolul XXI, progresiștii continuă să favorizeze politicile publice despre care teoretizează că vor reduce sau diminua efectele nocive ale inegalității economice, precum și discriminarea sistemică, cum ar fi rasismul instituțional; să susțină plasele de siguranță socială și drepturile lucrătorilor; și să se opună influenței corporațiilor asupra procesului democratic. Tema unificatoare este aceea de a atrage atenția asupra impactului negativ al instituțiilor sau modurilor actuale de a face lucrurile și de a pleda pentru progresul social, adică pentru o schimbare pozitivă definită prin mai multe standarde, cum ar fi extinderea democrației, egalitarismul sporit sub forma egalității economice și sociale, precum și bunăstarea sporită a unei populații. Susținătorii social-democrației s-au identificat ca fiind promotori ai cauzei progresiste.» … Fără comentarii… Doar comparați aspectul doctrinar cu ceea ce zic și, cică, fac, supușii lui Sorin Grindeanu…
Cunoscutul filosof și publicist « (…) s-a legat de Sorin Grindeanu, despre care consideră că nu a făcut lucruri utile pentru România. Mai mult decât atât, actualul lider al PSD a fost luat la țintă pentru că ar fi conflictual. (…) „Știți, la acești oameni problema e că ei trebuie să se legitimeze prin ceea ce au făcut. E simplu. Ce a făcut Grindeanu? Ce a făcut? În clipa în care el e atât de vocal și pe cai mari și spune că «asta nu, asta da, dar pe mine nu m-au întrebat», îți vine să-l întrebi: «Dar tu în numele a ce vorbești? Ce ai făcut tu pentru România? Ce ai făcut ca ministru al Transporturilor? N-ai participat la politica comună PSD – PNL prin care ați făcut pulbere bugetul țării în câțiva ani de zile, într-un hal fără de hal?»” [Ioana Văduva, Știripesurse, 11.11.2025] ». Aferim! sau „Să fie primit!”…
5. No, acum, boieri dumneavoastră, ați prins „șpilul” cu „Bâlciul deșertăciunilor”?
Recte, „Tranzacția cu vanitatea” – mai bine zis – dintre vanitoși? Ciorovăiala interminabilă între cei aflați la guvernare? PSD-ul și PNL-ul sunt tot mai confuze doctrinar; USR-ul rămâne, pe mai departe, responsabilul cu Deruta publică (așa cum îi stă bine unui partid <?> „anti-sistem”)… De UDMR nu se prea leagă nimeni; „ei” știu prea bine ce vor, de vreme ce se consideră un partid etnic. Ei vor fi oricând la guvernare, dacă doresc… „Restul”, i.e., reprezentanții minorităților naționale, altele decât cea maghiară, sunt de „umplutură”. La fel cum sunt majoritatea parlamentarilor (aserviți clientelar), care „umple”, de circumstanță, cele două cămăruțe ale Cotețului poporului. Nivelul de cunoștințe, abilități și de conștiință politică-doctrinară se află pe undeva, mult sub nivelul metrolui din Bula lu’ Pândaru… Nivelul lor de imbecilitate și prostie a ajuns, în schimb, taman în stratosferă… Ce folos că pesediștii sunt destui „acolo” spre a ajuta la tăierea „maului” așa-zisei opoziții! Pe „dinafară”, după intențiile de vot, s-a ajuns ca AUR să întrunească ceva în jurul a 50 % din sufragiile potențiale ale populației!… Mai ales, a celei relativ tinere!… E un paradox trist, dar și înspăimântător. În contextul European însă, o astfel de mutație pare să fie „glasul / porunca vremii”! O Europă năucă, pusă pe înarmare generală, spre a face față pericolului tot mai întunecat ce bântuie la orizontul estic al U.E. și NATO… Rușii (dar și pseudo-aliații lor chinezi, nord-coreeni și iranieni) se pot pupa singuri și într-o veselie, până și în cur: au reușit să abată drumul unei dezvoltări normale a Europei civilizate!… Asta e! Nu cred că va fi război, neapărat în înțelesul clasic al cuvântului, dar ca război hibrid, aceste dictaturi par să fi câștigat o sumedie de bătălii… poate nu și războiul propriu-zis… Rădăcina vinovată a răului trebuie însă căutată și peste Gârla atlantică unde un dezaxat intempestiv, nepronosticabil dar cu veleități totalitare, pare să vrea să arunce lumea în haos! Nu mă interesează retractările oficiale (sau oficioase) ale unor muieri din sistemul de guvernare a Românicăi; revolta, mânia „proletară” a pupincuriștilor românași (oficiali!), față de „ofensarea” lui D-D-D [Donald-Duck-Dick] este de un oportunism scârbos! Pentru mine, DDD-ul rămâne o rușine a splendidei Americi! Și nu sunt singurul care gândește astfel! Și în ograda yankeilor, sunt tot mai mulți ce nu dau nici măcar un scuipat pe derutatul și derutantul locatar (vremelnic!) la Casa Albă! Și, cică, visează la încă un mandat de președinte, în pofida Constituției americane… dar în țara tuturor posibilităților….
În partea a IV-a a acestui episode aș vrea să „chibițez” despre furtuna într-un pahar cu apă pe care a stârnit-o D-na Oana Gheoghiu. Faptul că s-a exprimat neinspirat din rațiuni (probabil) retorice „melo…” – știți despre ce e vorba! – nu impietează cu nimic personalitatea sa. Vor mai fi – sper că nu la infinit! – copii care se culcă flămânzi și spitale (de stat) care rămân fără medicamente!
DIXIT!
Citește și:
- Integral seria LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI – AICI
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
