LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (LII) | What the fucking hell is going on? (II)
Justificare: RESET & RESTART
Nici nu știu de unde să încep… Câțiva prieteni care m-au contactat se întrebau ce se întâmplă cu mine de am absentat atâta timp din „paginile” lui Critic Arad. N-am dezertat! Se zice că unii m-au și dat gata „dus” și îngropat… nu e cazul… încă și, by the way, când „voi da colțul”, vreau să fiu „fript” iar cenușa să fie returnată râului care-mi poartă numele… Nu înainte de a-mi fi pusă cenușa sub cap!… Deocamdată, nu pot decât să spun că am avut parte de o vară complet ratată și o de o toamnă sclifosită… Motive foarte serioase de sănătate m-au ținut pe tușa evenimentelor; asta nu înseamnă că nu le-am „rumegat” și nu m-au condus spre concluzii amare, conform titlului acestui mini-serial… Dar acum, strâng din dinții care mi-au mai rămas și proclam ceea ce scriam la început: RESET & RESTART! Pentru mine, infernul continuă; haosul pe care-l simt – la nivel de țară și de lume largă – parcă intră într-o consonanță nedorită (parol!) cu supra-doza de cinism și sarcasm ce mi-a fost inoculată în ultimele luni de confruntare cu „tăvălugul sau mașina de tocat” a procedurilor medicale. Pentru mine, sarcasmul e un cinism multilateral dezvoltat… (Autorul). DECI:
DE LA „POLITICAL CORRECTNESS” – VARIANTA „A LA RUSSE” – LA „FAIRNESS POLICY” – VARIANTA „DÂMBOVIȚEANĂ” (P.S.D.) – ȘI A ALTOR LIGHIOANE POLITICE ALE PLANETEI
Promiteam – în partea I-a a acestui episod – să mă ocup, în continuare, de desenul animat ex-sovietic „Mașa și ursul”… Iată că o fac, dar cu bătaie mai lungă și asupra plaiurilor noastre mioritice… Deci, așadar și prin urmare:
1.„Filoxera” minții contemporane (i.e.. celebra sintagmă – a la mode – „political correctness”) a ajuns să bântuie și pe meleagurile rusești, îmbâcsite de putinism!
Un serial drăguț, mai ales benign, de desene animate, made in Ex-USSR (!), care a încântat și distrat (foarte probabil!) prichindimea din multe țări ale lumii, a fost interzis taman în țara de origine!?… Motivul? Caracterul ne-educativ, chiar poate decadent, care nu mai poate prinde la cruduții tineri ex-sovietici… Cum așa? Propagă idei imperialiste (a se citi „American way of living”)?, manifestă subtil împotriva războiului de agresiune din Ukraina?, subminează cumva autoritatea divină a „defectului” de la Kremlin?… No way! – vorba yankeului… Atunci ce, mama-naibii, i-a sictirit pe rusnaci? Evident, sunt convins, serialul, aflat în păcat, se va produce și distribui în continuare pentru export (asezonat englezește, desigur!)… doar aduce ceva bănuți în trezoreria rusă și așa destul de secătuită! Personajele desenului animat au valoare iconică (pentru adulți, nu pentru prichindei). Cei mici se mulțumesc doar să se distreze cu năzbâtiile fetiței Mașa – prototip al unei fetițe ce se poate afla oriunde în lumea asta largă, recte, pusă pe „rele benigne” (sic!). Numele fetiței este, evident, rusesc. Îmbrăcămintea ei – etern, necesar schimbătoare, grație „isprăvilor” sale – este tipică pentru zona „sovietoidă” (e.g., băsmăluța…). Ursul – cel care se ia mereu de cap la „realizările” (totuși, nevinovate!) ale Mașei – este prototipul „ursului” siberian (pardon, ex-sovietic); așa cum îi stă bine unui cetățean rus „serios”, devotat cauzei putiniste; el este acompaniat – episodic – și de o „tovarășă” ursoaică, etalând romantismul tradițional de neegalat al rusului normal… Faptul că s-a ales neamul urșilor și nu cel a tigrilor siberieni, pe care-i călărea cu emfază Putin, spune ceva… În definitiv și la Jocurile Olimpice (de vară și de iarnă) petrecute (și) pe teritoriul (ex)-sovietic, una dintre mascote era Ursulețul Mișa… „Isprăvi casnice”, a la Mașa, comit toți copii din lume… Și atunci, what the fucking hell is wrong? Se zvonește, pe la colțuri, că cerberii propagandei pro-putiniste au conchis că „Mașa și ursul” nu are caracter educativ pentru prichindimea ex-sovietică! Fetița crește fără părinți (biologici, prezenți!), nu merge la grădăniță sau la școală, nu e pionieră (rușii n-au atins încă demnitatea de șoimi/șoimițe ai patriei…), e lăsată –cum s-ar spune – de capul ei (horribile dictu!), vorba vine!…; ce mai, nu corespunde standardelor Kremlinului cu privire la modul de educare a celor mici!… Măi să fie! Probabil că ar fi fost de dorit să apară / să fie desenată, poate într-o uniformă militară cât mai războinică, blagoslovită și cu un Kalașnicov și… trimisă pe frontul ucrainian!… Să de un bun exemplu (mo-bi-li-za-tor!) neînfricaților soldați ex-sovietici ! Așa concepe Kremlinul să aplice „pricipiile” political correctness la întinderile devastatoare, deprimante ale Eurasiei, pe care se lăbărțează de atâta vreme și, căruia totuși, nu-i mai ajunge teritoriul… Așa cum, în vest, când se face reclamă la vreo mașină de lux (și la „arătare” și la preț), influencer-ul trântește lângă ea o muiere cu mult vino-coa… (…: au bon entendeur, salut!), tot așa, probabil, în mintea propagandiștilor de la Kremlin, ar fi fost „cool” să o pună pe nevinovata Mașa, călare (sau pe lîngă) pe o rachetă hipersonică sau, măcar,… o dronă de asalt… By the way, nu voi uita nicicând cum, în manualul de rusă de clasa a V-a (când începeam și eu gimnaziul!), printre primele cuvinte (ilustarate cu desenele aferente) se afla și cel de „tanc”… „Etă tank!” („Acesta / iată [este] un tanc”)… Ce-i trebuia chelului?… „tichie” de… oțel forjat?…
2. Pe la noi, ca de altfel și aiurea, se dă pe sticlă – de pildă – un alt serial animat, anglo-saxon sadea: „Monkey George”
Aici, asistăm la o simetrie inversă față de ruși: „isprăvile” le comite un animal (maimuțica George) iar „stăpânul” este un homo sapiens-sapiens. Povestirile sunt la fel de haioase, benigne și accesibile celor mici ca în serialul rusesc mai sus pomenit. În acest caz, nimeni nu s-a găsit „dăștept” să sară în sus, mai ceva ca gardienii revoluției din Iran… Nepoțelele mele (englezoaice și preșcolare!) sunt tot atât de pasionate de Monkey George ca și de Mașa. Eu, unul, cinstit să fiu, savurez și acum, Tom și Jerry (miștocăreala inepuizabilă, mai de înțeles pentru adulții aflați la senectutea pre-senilă, decât pentru puștime) sau Mister Bean (o caricaturizare deșteaptă a cunoscutului actor-comic britanic – Sir [!] Rowan Atkinson – dar, mai ales, a moravurilor burgheze și mic-burgheze ale societății consumatoriste). Evident, deși urmărit de prichindime, destinatarul este altcineva…
Dar nu aici am vrut să ajung!… De ce „lumea bună” nu condamnă hiper-abundența, pe toate canalele destinate „delectării (???) pruncimii”, a unor desene animate (de origini obscure) unde abundă monștri, violența, un fel de SF prost înțeles, chiar dacă aproximativ totul se încadrează în șablonul luptei dintre bine și rău, unde, în final, primul are câștig de cauză?!… Nu glumesc: nepoțelele mele englezoaice au avut destul de des coșmaruri după vizionarea (pasionată?!…) a unor astfel de „producții”; ba una, ba alta a ajuns să plângă în somn, spre disperarea lui Fuhrer-mujer… Parol! Poate credeți că în Mat’i Rossia astfel de sperietori at fi avut un alt efect? Poate! Îndemnul la violență ar fi fost augumentat dacă pe corpul lighionelor SF „negative” at fi fost pictat cuvântul „ukrainskii”, dar ce te faci că ăia foarte mici n-au ajuns încă să citească sau dacă nu au încă habar de geografie (în cazul în care exprimarea ar fi fost în viu grai rusesc)?… Să-i lăsăm pe „vajnicii” noștri viitori (?) vecini și – poate – „prieteni” (priat’eli / drughi ) în buna tradiție stalinistă (Doamne feri’!)… și să vedem ce se mai găsește în „Cutia Pandorei”, odată deschsă!…
Într-un material mai vechi, apărut tot în Critic Arad, înfuriat la culme pe toată isteria cu „political correctness” și care infestase și Românica, începusem „deconstrucția” acestui nou monstru politico-deologic, fals idol al handicapaților mintali. Nu era o „deconstrucție” post-modernistă, ci, de-a dreptul demențialistă… Calul de bătaie?: lumea basmelor noastre populare-tradiționale dar și a celor de sorginte din lumea largă… pe scurt, cele care ne-au lăgănat, pline de farmec copilăria; nouă, celor ce ne reîntoarcem la „ea”, e drept, în cărjă… prichindeii de azi nu mai au habar nici de Albă ca Zăpada, nici de Harap Alb, nici de Zmăul cel rău, nici de Crăiasa Zăpezilor (atenție! – basm rusesc…) ș.a.m.d…. fie că apăreau în cărți frumos colorate și ilustrate, fie că erau puse pe ecran prin fascinante desene animate… Zeul celor de azi este Smart-phone-ul cu toate porcăriile ce se servesc acolo sau pe alte mijloace „mass-media”… Adulții – care sunt dascăli și (mulți) chiar părinți – au dat rău de dracu’ cu noul fenomen și adicțiile corespunzătoare; zău că nu-mi pot imagina o cale rezonabilă de soluționare a problemei… Nu-mi rămâne decât să translatez political correctess și rigorile sale absurde, din lumea basmelor și poveștilor copilăriei în jungla vieții politice de la noi și de aiurea! DECI:
3. Ce-am avut și n-am pierdut? HAOSUL POLITIC!…
La noi, „bellum omnium contra omnes” a devenit o constantă enervantă a vieții noastre, fie că e impactată de maimuțoii sau maimuțicile politici / politice, fie de „zmăi / zmeioaice” – produs al contemporaneității cronic bolnave. Din iulie A.D. 2025 și până în prezent („sărbătorirea cu fast leninist” a Măreței Revoluții Bolșevice din Octombrie 1917) am asistat la o mulțime de evenimente, unul mai ciudat dar și mai comic decât altul… Poate voi avea cândva timp și nervi să selecționez câteva pe care tare aș fi vrut să le „chibițez”, dar – vorba lui Alecsandri – „…rana din pulpă nu mă lăsă…” (formulare echivocă pe care o țin minte de la un bun prieten moldovean (din Cluj…) și care semnifica în fapt „dă bă, și tu o votcă, că eu nu mai am un ban în buzunar…” . Dar, mă rog, sunt convins că v-au fost împuiate, destul (!), timpanele și retinele prin ceea ce se numește îndeobște „știri”. Și nici n-am de gând să fiu redundant… Așa că voi apuca ultima ciozvârtă politică, pentru ca, apoi, să imit „mersul racului”, i.e., din prezentul strict, spre trecutul recent dar atent selectat, după relevanța pentru același amărât de prezent… Pentru că există riscul unor abordări (inevitabile!) in extenso, atenționez că voi continua această îndeletnicire perversă și în părțile următoare ale acestui episod… Prin urmare, „Dalla fine al capo…”: ultimul Congres al PSD!…
(a) În loc de „Cronica unei morți anunțate” (Pace, Gabriel Garcia Marquez!), ne mulțumim cu „Cadavrul viu” (Pace, Lev Tolstoi!). Ce bine s-au „vâjit” toate trei care urmează: întâi, azi e Sf. Mihai și Gavrilă (onomastica fiului meu mijlociu – gazda chinului meu radio-terapeutic clujean – dar și onomastica nepoțelei mele mai mici și – last but not the least – cea a marelui și regretatului scriitor latino-american…), apoi, doi,… Cadavrul viu se găsește în Piața Roșie (știți de unde…) sub forma unei detestabile mumii și „carele” – în fine, trei! – ea, mumia, dar și calendarul, ne evocă ziua de ieri (7 noiembrie) care, ulterior, ne-a fericit și pe noi prin lozinci ca „Stalin și poporul rus/ Libertate ne-a adus !” sau versuri ale unui imn de stat revolut –”…Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor / Cu poporul sovietic eliberator…”. De ce am pomenit toate acestea ca pe un preambul? Pentru că la „magnificul congres” s-a anunțat moartea progresismului și s-a dezgropat cadavrul „valorilor naționale, creștine și tradiționale” (?) – ce îndrăzneală! – și s-au adunat „moaștele” respective în săculețul unui nou conservatorism (?…) după ce sfintele ciolane au fost spălate din greu cu lacrimi de crocodil analfabet… De ce „analfabet”? Veți vedea, boieri dumneavoastră!…
(b) Pe culoarele Congresului P.S.D., o baie de imbecilitate analfabetă dar arogantă. Câțiva reporteri mai tinerei și mai puțin hârșâiți cu oamenii noștri politici (perversiuni întruchipate) n-au avut ce face: au intervievat niște hăplăi cu gura plină de mici cu muștar (nu-i metaforă!) de pe culoarele cotețului Congresului (deși în sală se țineau deja „cuvântări magistrale” de către oameni / șefi „magistrali”). O întrebare obsedantă viza „progresismul” la care, în frunte cu „Micimea Sa” P.S.D.-istă – Sorin Grindeanu, Congresul avea să renunțe programatic, spre a se întoarce la un nou conservatorism (?), cică tipic social-democrației europene de azi (???). Ei bine, din ce-am văzut în reportajele date pe sticlă de către diferite posturi tv. știriste serioase, cu siguranță destul de „cenzurate”, (a ce citi „spălate”!) din motive de rușine față de rușinea neisprăviților politicieni, chiar așa, m-au apucat frigurile disperării… Între a bate câmpii cu grație, într-un limbaj de lemn de care credem că am scăpat și refuzul grobian de a de un răspuns (oare de ce?), între privirea tâmpă-bovină (tipică politicianului ajuns, știm noi cum, sus de tot, în eterul dar și neantul puterii) și lucirea vicleană a ochilor exersați să mintă cu nonșalanță, nu se mai află decât… nimicul!
În partea următoare a acestui episod voi cita, cu cumințenie respectuoasă, versiunile științifice unanim acceptate, ale unor termeni care ar fi trebuit cunoscuți de toți oamenii politici de azi (de sus până jos și… invers!). Faptul trist este că nu-i prima oară când constatăm că indivizi politici fără căpătâi, dar „ajunși bine”, se dovedesc tabula rasa în chestiuni elementare doctrinare, dar se bat cu pumnii pe buric să-și dovedească „fidelitatea” față de partid. Sunt atât de imbecili (ca și suratele lor, „ciori vopsite parlamentare”, în ambele „camere” ale Cotețului Poporului (era să spun „poponețului”), încât nici măcar nu realizează ridicolul în care se pun singuri- singuroi, mai ales când se înghesuie „să intre și ei în fotografie”…
Cu ocazia asta mi-am amintit de o zisă (autor necunoscut) care-mi amintește de „povestea” lui Mașa și ursul, sau a maimuței George: „Animalele sunt ca niște oameni care au uitat să vorbească”… Ei, dacă politicienii noștri tăceau… filosofi rămâneau…
Citește și:
- Integral seria LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI – AICI
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
