În mod sigur, este lăudabil să propui în programul stagiunii „cel mai jucat dramaturg al tuturor timpurilor” și „al 3-lea cel mai tradus autor din istorie”, probabil, cel mai cunoscut dramaturg, poet, actor englez, la nivel planetar, WILLIAM SHAKESPEARE. Este vorba despre piesa VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ, pe care exegeții celebrului autor o consideră scrisă, fără tăgadă, în anul 1600 de către marele WILL (aduc ca argument o „ploaie anormală” din anul 1594), fiind publicată alături de alte 19 piese din cele 34, în timpul vieții autorului, în ediții „in quarto” și înregistrată în acest format în THE STATIONER′S REGISTER. Recunosc că am citit, în afară de textul premierei, un obicei deja tradițional, opinii pertinente despre „SHAKESPEARE DIVINUL”, cum îl numea Mihai Eminescu, dar, mai ales, am fost interesată de receptarea, ca regie, a piesei VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ. Extrem de jucat, pretutindeni în lume, LECTURILE SCENICE ale pieselor marelui dramaturg, fie respectă textul original, fie propun adnotări ale unora din cele 154 de sonete sau chiar din binecunoscutele sale capodopere sau inovează, fapt insolit, realizând, precum în spectacolul văzut în urmă cu câțiva ani pe Broadway, un REGE LEAR, în travesti, cu marea actriță Glenda Jackson.
Am văzut spectacolul regizorului CRISTIAN BAN, la premieră (9 noiembrie).
Deoarece unele aspecte ale spectacolului nu îmi erau clare, m-am hotărât să-l văd a doua oară. Dar la următoarea reprezentație eram plecată din Arad, astfel că am urmărit a treia, ce a avut loc recent, la două luni și o săptămână de la premieră. Și surpriză, regizorul a făcut ușoare modificări, la nivelul întregului spectacol, ceea ce i-a conferit o altă alură scenică. CRISTIAN BAN a apelat la traducerile piesei făcute de PETER KEREK, DAN GRIGORESCU, ȘT.O.IOSIF, elaborând un mixt al acestora, aprecierea mea fiind pentru poetul ST.O.IOSIF, considerat a fi, de către specialiști în domeniu, cel mai bun traducător al marelui Will în limba română.
Regizorul CRISTIAN BAN a adăugat textului original „inserții contemporane ale trupei de actori”,
introducând în preambul și finalul spectacolului său pe CĂLIN STANCIU, FLORIN COVALCIUC, ROBERT PAVICSITS, BOGDAN NECIU, „meșteri” în piesă, deveniți actori amatori, ce repetă un spectacol, ce urmează să îl susțină la nunta, desfășurată la curtea regelui și nu în cele din urmă, muzicianul PAUL TONCA, un personaj, numit Jupi, în fond, un spiriduș, un companion al lui PUCK, personaj important în text și în spectacol. Prezența lui PAUL TONCA, un evident profesionist, constituie un câștig artistic pentru colectivul Teatrului arădean.
Comedia romantică, VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ, devine, în lectura lui CRISTIAN BAN, o alegorie poetică, în care visul se îngemănează cu realitatea, o lume feerică, cu zâne și spiriduși, dar și cu oameni obișnuiți, cele două cupluri de îndrăgostiți sau meșteri/ actori, ce se confesează despre tare ale actualității: singurătatea în cuplu, instabilitatea psihică, anxietatea, depresia, insomniile, distanța, uneori dramatică dintre cină și culcare. REGIZORUL are meritul de a fi realizat o trecere neostentativă de la povestea, inițial, tristă a îndrăgostiților, la farsă, creând o feerie, în care muzica se întâlnește, în chip fericit, cu baletul și dansul, sub semnul iubirii. Apreciem și iureșul, în care sunt prinse personajele, amintind de commedia dell’ arte, care conferă farmec poetic desfășurării spectacolului. Ne-am fi dorit ca REGIZORUL să identifice pădurea, nu doar ca spațiu virtual, ci ca loc al cunoașterii de sine a personajelor, un loc, ce conferă concretețe descoperirii nu numai a profunzimilor relațiilor interumane, ci și a visului, deoarece „iubirea, privită nu cu ochii, ci și cu mintea, dobândește aripi”.
Scenografia semnată de IRINA CHIRILĂ, pe care o apreciam în alte spectacole, este prea minimalistă, fiind aproape inexistentă, deoarece cele 2 canapele, imensa lună, plasată la mijlocul scenei și cele 2 boxe nu pot suplini absența unui „context” scenografic, care să susțină feeria și rafinamentul acestui „story”. Desigur, ne-am fi dorit să vedem piesa lui Shakespeare, fără adăugiri, chiar dacă acestea, ca relatări ale unor momente din viața personală a actorilor, constituie o modă în regia actuală românească. Dar spectacolul lui CRISTIAN BAN este o feerie spumoasă, în care îi descoperim pe cei 12 actori arădeni jucând cu aplomb sau fad, apreciindu-i, în mod deosebit, pe IULIA POP DRAGOȘ (Titania, regina zânelor, care susține și secvențe de balet clasic), și pe MARIAN PARFRNIE (Oberon, regele zânelor), un admirabil cuplu, inventiv în plan comic. Dar să reținem, de asemenea, prestația actorilor: ANGELA PETREAN VARJASI (o interpretează, cu convingere, pe Helena); CĂLIN STANCIU (Călin, un personaj introdus de regizor, deschide și încheie spectacolul, cu o autentică emoție; FLORIN COVALCIUC (Florin, aplaudat la scenă deschisă în secvențe, în care improvizează sau îl interpretează pe „măgăruș”; CALIȚA NANTU are grație în rolul Hermiei, mai puțin când își însoțește replicile cu onomatopee și oftări exagerate; STEFAN DOGARU este inconcludent, în rolul lui PUCK, un personaj cu greutate în text, or actorul ar fi trebuit, din punctul meu de vedere, „să umple” scena printr-o interpretare vizibil locvace; ȘTEFAN STATNIC (Demetrius) nu a depus minimul efort să învețe câteva versuri ale lui Shakespeare, preferând să le citească de pe o foaie; ALEX POPA, fad, în rolul etern îndrăgostitului Lysander; ROBERT PAVICSITS și BOGDAN NECIU (în roluri, aproape episodice).
În concluzie,
un spectacol ce se urmărește cu plăcere, îngemănând muzica cu dansul și baletul, dar ne-a văduvit pe noi, spectatorii, de farmecul și adâncimile versurilor shakespeariene. Îl așteptăm, în continuare, pe regizorul CRISTIAN BAN, cu un spectacol, care să propună citirea scenică a unui text integral (fără adnotări), din dramaturgia națională sau universală, spre a asista, doar sporadic, la „Caragiale, fără Caragiale”, la „Ibsen, fără Ibsen” sau acum, la „Shakespeare, cu puțin Shakespeare”.
