Recent, cu ocazia bilanțului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Președintele Iohanis l-a atacat din nou pe Ministrul Justiției, acuzându-l, printre altele, că încearcă să-și subordoneze parchetele, aplicând în mod eronat prevederile constituționale care stabilesc că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției”( art.134 alin 1}. Cu alte cuvinte, ministrul confundă noțiunea de “coordonare” cu cea de “subordonare”, ceea ce, în opinia Președintelui, este cu totul altceva.
Frapat oarecum de abordarea Președintelui am consultat, în primul rând, Dicționarul Explicativ al limbii Române și, ce să vezi; cele două noțiuni sunt aproape identice. Astfel, prin autoritate, DEX-ul definește’puterea de a impune cuiva ascultare’.”puterea de a se impune altora”, sau pur și simplu”a se “impune”,”persoana cu putere de a se impune” Referitor la “subordonare”,DEX- ul definește prin “acțiunea de a subordona” sau ca “un raport ierarhic între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii de stat care le-au ales. In aceeași ordine de idei, DEX-ul definește subordonarea ca “dependență, supunere, condiționare” sau “a face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva”ori “a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior”.
După cum se vede, aceste două noțiuni sunt cu adevărat asemănătoare. Este foarte greu să faci distincție între “coordonare” și “subordonare”. Mai mult, am putea spune că una o implică pe cealaltă.Nu poți coordona ceva sau pe cineva fără să existe și un raport de subordonare. La rândul său, subordonarea presupune și o coordonare.
Avem de a face, pentru a câta oară!, de această lipsă de profesionalism a celor care îi consiliază pe demnitarii noștri, această plagă a mediocrității și promiscuității funcționarilor publici și chiar a unor politicieni, lipsiți de cunoștințe elementare care se acumulează în școala generală.
Revenind la raportul dintre ministrul justiției și procurori, lucrurile au fost clarificate recent de Curtea Constituțională care, prin decizia nr.45/30.01.2018, precizează în mod expres că”ministrul justiției – sub autoritatea căruia funcționează procurorii – are rolul central în ecuația numirii lor în funcții. Președintele nu are nici o atribuțiune expresă care să justiice un drept de veto în această materie”.
În lumina celor menționate mai sus, putem afirma că Președintele nu are alternativă la cererea de revocare a Laurei Codruța Kovesi, trimisă de Ministrul Justiției. Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificată în Camera Deputaților conform hotărârii Curții Constituționale, urmează a fi adoptată de Senat și promulgată, obligatoriu, de președinte. Potrivit acestei legi, președintele nu poate refuza propunerea ministrului justiției.
Realitatea este, din păcate, mult mai complexă. Nici revocarea Laurei Codruța Kovesi și nici măcar modificările aduse celor trei legi ale justiției nu vor rezolva gravele derapaje ale sistemului judiciar. Trebuie regândit din temelii statutul procurorilor care trebuie să devină “avocați ai statului” și nu să se erijeze în egalii sau superiorii judecătorilor. Nicăieri în lume, procurorii nu sunt independenți și nu sunt egali cu judecătorii.
Dacă ne referim la Consiliul Superior al Magistraturii și la Inspecția Judiciară, dezvăluirile din ultimii ani au arătat, fără putință de tăgadă, că aceste două instituții nu și-au făcut datoria, mai ales în ceea ce privește sancționarea abaterilor comise de unii judecători și procurori. Sunt tot mai multe semnale că, atât CSM cât și Inspecția au ignorat numeroasele plângeri privind încălcarea normelor procedurale, nu au tratat cu responsabilitate miile de reclamații primite din diferite părți și au lăsat impresia că s-au străduit în cele mai multe cazuri să acopere neregurile și să apere pe cei care au făcut obiectul unor plângeri, chiar justificate. Mai grav, în unele cazuri s-au pretat la acțiuni de îndepărtare din sistem a unor colegi incomozi, fără ca aceștia să fi comis abateri, astfel că ICCJ a fost nevoită să anuleze câteva hotărâri de excludere luate de CSM. Nu mai departe decât ziua de 21 martie 2018, CSM care a primit un raport al Inspecției Judiciare cu privire la o cercetare disciplinară a Șefei DNa și adjunctului său, a hotărât reluarea audierii celor doi, nu mai devreme de 9 mai 2018, pentru a le da posibilitatea să studieze, vezi doamne!, dosarul în cauză. În acest ritm sunt toate șansele ca cei doi să-și finalizeze mandatele chiar înainte de luarea unei decizii în ceea ce-i privește.
Personal am trăit o asemenea experiență: cu ocazia înregistrării Filialei Arad a Asociației Pensionarilor din Administrația Națională a Penitenciarelor, o doamnă judecător, renumită pentru gafele și abuzurile comise, a respins acțiunea, refuzând pur și simplu să recunoască baza legală a funcționării acestor asociații de pensionari, dovedind în plus rea credință și gravă neglijență. Șefii acestei judecătoare mi-au mărturisit atunci că nu au nicio posibilitate legală de a interveni în această situație, iar Inspecția Judiciară mi-a răspuns că nu înțelege supărarea mea, din moment ce, în apel, mi s-a rezolvat oricum problema. Este adevărat, în faza procesuală a apelului, un magistrat competent și de bună credință ,a desifințat hotăraârea dată în prima instanță, dar adevărata și grava problemă cu care se confruntă Judecătoria Arad , persistă. Sute de justițiabili se află, încă, la cheremul acestei doamne despre care, chiar surse din anturajul său, afirmă că ia decizii după inspirația divină.
Este evident că, actuala organizare și funcționare a CSM și a Inspecției Judiciare nu oferă nicio garanție că sistemul judiciar din România poate să se autopurifice și să elimine aceste grave derapaje. Singura speranță ar fi ca Secția pentru cercetarea infracțiunilor comise de judecători și procurori, secție care se va înființa după promulgarea legilor justiției, să devină operațională cât mai rapid și să învestigheze cu toată responsabilitatea, faptele de natură penală puse în sarcina unor judecători și procurori.
Rămâne ca revizuirea Constituției, devenită din ce în ce mai necesară să conducă la o nouă paradigmă a sistemului judiciar care să permită respectarea, cu mai multă strictețe a normelor de drept și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
1 comentariu. Leave new
Un articol pertinent si corect.
In conditiile in care suveranitatea apartine poporului roman care o exercita prin institutii alese democratic (art.2 din Constitutie) s-ar pune intrebarea, cum raspunde sistemul judiciar, acestui imperativ democratic? Judecatorii nu sunt alesi, doar membrii CSM sunt alesi, insa alegerile nu sunt generale, avand drept de vot doar judecatorii – restul populatiei fiind exclusa (in contradictie cu articolul mai sus amintit).
Democratia are doua functii majore (restul deriva din acestea): delegare si control. Daca puterea judecatoreasca nu este una delegata, si nu este. nu avem democratie. Daca societatea nu are mecanisme de control, cu tot ce implica ideea de control si chiar nu exista nici o posibilitate pentru cetateni sa controleze in vre-un fel, nici macar politic, puterea judecatoreasca, atunci nu avem democratie.
Ipoteza ca democratia nu este buna o exclud – pornesc de la presupunerea ca s-a transat deja aceasta discutie. Daca vrem democratie atunci trebuie neaparat sa ne raportam la functiile de delegare si control.
Delegarea se face prin alegeri libere si corecte si asta inseamna ca deficitul de democratie din tara isi are cauza in sistemul electoral (sistemul electoral este de tip comunistoid, elitist, exclusivist si ia dreptul alegatorului sa-si desemneze candidatii – desemnarea candidatilor fiind monopol a sefilor de partide, de unde si coruptia din partide si societate).
Controlul democratic se face tot electoral. In conditiile in care judecatorii nu sunt controlati electoral, ei nefiind delegati de societate, nu se simt responsabil fata de aceasta.
Criticii, pe bune dreptate, vor ataca ideea delegarii si controlului, in baza tezei privind independenta justitiei.
Ca sa se echilibreze democratia cu independenta justitiei s-au identificat, in diferite tari, diferite mecanisme.
Pentru a functiona mecanismele trebuie sa asigure ideea de principiu conform careia functiile de acuzare sunt incompatibile cu cele de judecata, altfel spus nu se poate ca cineva, oricine, sa fie si jucator si arbitru in unul si acelasi meci.
In realitate in tara noastra, CSM este aleasa de magistrati dintre magistrati si porcariile facute de magistrati se judeca si ancheteaza de magistrati – un conflict de interese flagrant care duce la o lipsa totala de eficienta a tot ceea ce inseamna justitie.
Pentru tara noastra, apartinand sistemului de drept latin (in opozitie cu cel anglo-saxon din commonwealth), o solutie prin care sa se echilibreze imperativul delegarii si controlului democratic cu cel al independentei ar fi ca la nivel de tribunale sa se organizeze curti cu jurati cu competente exclusive privind judecarea pricinilor cu judecatori sau pentru judecarea tuturor pricinilor care implica membrii ai unor caste (judecatori, politisti, notari, procurori, executori, contabili, lichidatori, mediatori, doctori etc. – atentie, Romania este o tara castelor care ne situeaza din acest punct de vedere in plin ev mediu). In felul acesta, datorita anonimitatii si a numarului mare de jurati, nimeni nu mai poate controla in vreun fel justitia. Judecatorii vor avea in vedere in solutiile pe care le pronunta interesul societatii, la care vor trebui sa se raporteze prin aceea ca juratii, care detin puterea, apartin societatii si nu sistemului lor pe care ei il compun si controleaza in cele mai mici detalii.
Si ar mai fi multe de schimbat – dar cei ce stiu nu vor, cei ce pot nu stiu, chiar daca ar vrea si cei afectati nici nu pot, nici nu stiu si deci n-au cum sa vrea ceva. Asta este paradigma in care functioneaza toata tara asta. Iesirea de mizerie nu se va realiza prea curand, prostia si smecheria fiind formidabile.