POLITICA stabilește obiectivele societății | O privire asupra puterii, promisiunilor și intereselor
Întâmplător, pe hol, ușile de la apartamentele 8 și 9 se deschid simultan, din spatele lor apar Vasile și Petre, vecini buni. Parcă se bucură că s-au întâlnit. Se salută cu un „servus” obișnuit. Semn de respect. Vasile atacă.
– Vecine, tu faci politică?
– Fac, vecine!
– Adică ce faci? Zi-mi și mie!
– Păi… vorbesc despre ce-ar trebui să facă alții!
– Și tu ce faci?
– Eu? Eu fac politică!
Te-am întrebat vecine pentru că aproape toată lumea vorbește despre politică, mulți o critică, unii o practică, iar foarte puțini recunosc că politica ar face parte din viața fiecăruia dintre noi. Dar știm noi ceva despre ea?
Ce este, de fapt, politica?
Cuvântul provine din grecescul polis – cetatea, comunitatea organizată. În sens larg, politica reprezintă activitatea prin care o societate își stabilește obiectivele comune, regulile după care funcționează și modul în care este exercitată puterea.
Cu alte cuvinte, politica ar trebui să răspundă unor întrebări simple: Cine conduce? În numele cui? După ce reguli? Pentru ce scop? Cum sunt împărțite resursele? Cum sunt apărate interesele comunității?
Într-o societate democratică, politica nu este, în sine, ceva rău, dimpotrivă, e utilă pentru oameni. Politica este unul dintre mecanismele prin care cetățenii încearcă să-și organizeze existența colectivă.
Problema apare atunci când scopul declarat – binele public – este înlocuit de interesul personal, de grup, de partid sau de dorința de putere. Atunci politica începe să-și piardă sensul originar și să devină o competiție pentru control.
Politica de ieri și politica de astăzi
Politica există din Antichitate. A existat în cetățile grecești, în republica romană, în monarhii, în imperii și în statele moderne. S-au schimbat instituțiile, limbajul și mijloacele, dar problema fundamentală a rămas aproape aceeași: cine are puterea și cum o folosește?
În trecut, conducătorii se adresau mulțimilor din piețe. Astăzi li se adresează prin televiziune, internet și rețele sociale. Altădată mesajul politic circula prin discurs, ziar sau afiș. Astăzi poate ajunge la milioane de oameni în câteva minute.
S-a schimbat viteza răspândirii mesajului doctrinelor politice. S-a schimbat semnificativ tehnologia comunicării. Nu s-a schimbat însă omul.
Și omul politic știe că oamenii nu votează numai cu mintea. Votează și cu speranța, cu frica, cu nemulțumirea, cu memoria, cu promisiunea unui viitor mai bun. De aceea Politica a fost numită și arta convingerii.
Uneori convingerea înseamnă argument. Alteori înseamnă propagandă. Iar între cele două există o frontieră pe care politicianul și alegătorul ar trebui să o observe permanent.
Mai multe politici, mai multe doctrine
Nu există o singură doctrină politică.
Liberalismul pune accent pe libertatea individului, drepturile civile și, în diferite forme, pe economia de piață.
Conservatorismul acordă o importanță deosebită tradiției, continuității instituțiilor și schimbării prudente.
Socialismul și social-democrația pun accent, în forme diferite, pe reducerea inegalităților sociale și pe rolul statului în protecția socială.
Naționalismul pornește de la importanța națiunii, a identității etnice și a interesului național. În formele sale democratice, el poate coexista cu instituțiile europene și internaționale; alte forme istorice de naționalism au degenerat însă în exclusivism și autoritarism.
Ecologismul aduce în centrul politicii protecția mediului, schimbările climatice și relația dintre dezvoltarea economică și resursele naturale.
În ultimele decenii au devenit importante și curentele populiste, care se prezintă frecvent drept expresia directă a „poporului” împotriva unei „elite”. Populismul poate apărea atât la stânga, cât și la dreapta spectrului politic.
În realitate, partidele contemporane rareori respectă o singură doctrină în starea sa pură. Ele combină idei, adaptează principii și, uneori, își schimbă discursul în funcție de electorat și de împrejurări. Aici începe politica practică.
România între Europa și suveranitate
În România de astăzi, una dintre marile linii de confruntare politică este prezentată frecvent prin opoziția dintre proeuropeni globaliști și național-suveraniști.
Primii pun accent pe apartenența României la Uniunea Europeană și NATO, pe cooperarea europeană, instituțiile comune și integrarea în proiectul occidental, neglijând apartenența la națiunea română .
Ceilalți pun accent mai apăsat pe suveranitatea națională, pe libertatea de decizie a statului român și pe protejarea intereselor naționale în raport cu instituțiile externe, care deseori decid contrar intereselor naționale.
În discursul public apare și termenul „globalist”. El este însă folosit în sensuri diferite și, de aceea, trebuie privit cu atenție. Pentru unii desemnează susținerea unei lumi interdependente, a cooperării internaționale și a instituțiilor supranaționale. Pentru alții, termenul exprimă critica față de diminuarea rolului statului național, neglijat total de doctrina „societății deschise”.
Așadar, nu este suficient să punem etichete. Trebuie să vedem ce propune concret fiecare tabără.
România este membră a Uniunii Europene și a NATO, iar această realitate reprezintă cadrul instituțional în care se desfășoară astăzi politica externă și de securitate a țării. În același timp, disputa internă privind amploarea integrării europene, suveranitatea și prioritățile naționale este reală.
Alegerile prezidențiale din 2025 au arătat cât de puternică devenise această polarizare. Nicușor Dan a câștigat scrutinul repetat din mai 2025 și a fost descris de Reuters drept un candidat centrist și proeuropean.
Ulterior, politica românească a continuat să fie marcată de tensiuni între forțele progresiste autodenumite proeuropene și partidele de opoziție cu discurs suveranist. În mai 2026, guvernul auster condus de Ilie Bolojan a fost înlăturat printr-o moțiune de cenzură, după retragerea PSD din coaliție și asocierea sa la vot cu opoziția pentru susținerea moțiunii.
Iată politica în forma ei practică: alianțe, negocieri, compromisuri, rupturi și, din nou, negocieri.
Pentru cetățean, întrebarea rămâne mult mai simplă: Ce se schimbă în viața mea?
Politica practică
Politica nu se practică numai în Parlament. Se practică în administrație, în instituții, în partide, în campanii electorale, în negocieri internaționale, în relațiile economice și chiar în discuțiile dintre oameni.
Un politician promite. Altul critică. Un al treilea negociază. Un partid intră la guvernare, altul trece în opoziție. Un principiu declarat ieri poate deveni compromis astăzi. De ce? Pentru că politica este și arta posibilului.
Numai că există aici un mare pericol: posibilul să devină pretext pentru renunțarea la principii. Compromisul deseori este necesar în politică. Fără compromis nu există negociere și, adesea, nici guvernare. Dar există o diferență între compromisul făcut pentru rezolvarea unei probleme publice și compromisul făcut exclusiv pentru păstrarea puterii. Alegătorul ar trebui să distingă între cele două.
Atunci, de ce se spune: „Politica e o prostituată”?
Expresia este veche în limbajul satiric și nu trebuie luată ca definiție a politicii, ci ca o formulă cinică prin care este criticată schimbarea interesată a principiilor.
Politica nu este o prostituată. Dar politicianul care vinde principiile pentru funcție, bani sau putere poate face politica să pară astfel.
Astăzi declară că nu va face niciodată alianță cu cineva. Mâine îl vedem alături de el. Ieri condamna o măsură. Astăzi o votează. Ieri promitea că apără poporul. Astăzi explică de ce poporul trebuie să mai aștepte.
Și poate că aceasta este adevărata dilemă a politicii: cine pe cine convinge? Politicianul pe alegător sau alegătorul pe politician?
În campanie politicianul promite. După alegeri, realitatea diferă, se negociază. Iar între promisiune și realitate rămâne cetățeanul, cel care a votat și așteaptă.
Politica nu este nici bună, nici rea prin ea însăși. Este ceea ce oamenii fac din puterea pe care o primesc. Iar dacă politica realistă construiește, politica greșită poate distruge, cu consecințe grave pentru cetățeni..
Politica nu este despre vorbe și promisiuni. Este despre oameni și consecințele faptelor lor. Deși a auzit enunțul, se pare că vecinul Vasile nu a înțeles ce e politica … Și repetă întrebarea:
– Vecine, și totuși, până la urmă, ce este politica?
– Simplu, vecine, răspunde Petre: promiți ce vrea omul să audă, negociezi ce poți obține și explici după aceea de ce n-a ieșit cum ai promis!
– Și asta-i politica?
Dezamăgit, Vasile se îndreaptă spre apartamentul său nr. opt, cu o grimasă ce exprima totuși nedumirire.
Nici foștii mari politicieni ai lumii nu sunt departe de răspunsul alegătorului Petre de la nouă.
„A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat.” – Winston Churchill.
Foto: RC Noticias.com
